Apelul || H.S

›»21«‹

-Kim! Maine iesi din spital! a urlat Jess la telefon, facandu-ma sa-mi duc telefonul la cativa cm de ureche.

Ma bucuram. Chiar o faceam, doar ca starea mea de tot rasul avea un rol in asta. Poate gresisem cand gandisem asa, dar pe timp ce minutele trec iar eu nu primesc niciun semn de la Harry, imi amplifica gandurile acelea.

-Hei. De ce nu esti fericita? vocea calda a blondei mi-a invadat urechile.

-Oh... ba da, sunt... doar ca ma simt rau si obosita... nu stiu ce se intampla cu mine. i-am marturisit, trantindu-ma pe pat.

Nu o minteam, chiar ma simteam neobisnuit de obosita in ultima vreme, ceea ce era ciudat pentru ca eu inainte daca adormeam cateva ore, iar acum dorm cel putin doisprezece si ma simt tot franta de oboseala.

-Jess? am intrebat-o cand doar respiratia ei se mai auzea la telefon.

-Ah.. da. Aici. Ma gandeam doar. mi-a spus suspinand.

-La ce? am intrebat-o ingrijorata.

Ma ingrijora si starea ei din ultima vreme. Era trista, mereu avea ochii rosii, iar privirea ei inghetata ma speria. Ea ma speria. Se comporta ciudat... iar pe mine ma facea sa ma simt la fel de distrusa ca si ea.

-E... e din cauza lui Dustin? Jur, daca ti-a facut ceva, cand ies de aici....

-Nu, nu. Nu este din cauza lui, stai linistita. mi-a spus repede, panicata.

Stia ca iesea urat daca aflam ca din cauza lui Jess se simtea asa. Practic, eu ieseam d-aici, el intra aici.

-Dar...

-Dar nimic. Nu ma simt bine, atata tot. Tu doar stai calma, incearca sa nu te stresezi si sa mananci. Imi promiti? m-a intrebat.

-Da, doar ca ce legatura are asta cu tin...

-Are, crede-ma. Ne vedem maine cand venim sa te luam. Te iubesc. Pa.

-Jessica sa nu indrazn...

Apel terminat: 22:39

Si eu te iubesc... mi-am soptit incet, punand telefonul sub perna. Se intampla ceva, cu mine, cu cei din jur... era totul atat de confuz si ciudat. Dar, cand a fost vreodata ceva normal in viata mea? Niciodata.
***

-Buna dimineata, inainte sa plecati as vrea sa luati aceste pastile timp de o luna, inainte de mancare. Daca va simtiti rau, nu ezitati sa ma contactati. Oricum, peste o saptamana trebuie sa veniti din nou la analize. a spus Dr. Hell inmanandu-mi o cutie cu medicamente.

-Da... sigur.

-Va doresc o zi frumoasa. a spus zambind.

-Multumesc... la fel. i-am raspuns inainte sa plec jos, unde in parcare ma astepta Dustin.

Jessica s-a scuzat, spunand ca trebuie sa mearga la lucru, si chiar nu a mai putut sa se invoiasca o zi. O inteleg, pana la urma nu trebuie sa-si faca programul in functie de mine.

-Mergem acasa? l-am intrebat pe Dustin cand am urcat in masina.

-Nu chiar... m-am gandit la ceva shopping? a intrabat, intorcandu-si fata spre mine zambind.

-Cu toate ca sunt obosita, am nevoie urgenta de o iesire. Deci, da. i-am spus ranjind.
***

-Cred ca o sa... mor. i-am spus oftand franta lui Dustin.

Ne-am asezat la o masa dintr-o cafenea, zecile de plase lasandu-le in jurul nostru.

Dustin s-a uitat cu ochii mari la mine, apucandu-l imediat un set de tuse seaca de parca s-ar fi innecat.

-Hei. Esti ok? l-am intrebat vazand ca nu termina cu tusea.

Dupa alte cateva secunde, a dat aprobator de cap, fluturand o mana de parca este un fleac.

-Daca tu zici... Te duci tu sa comanzi? l-am intrebat.

-Da... sigur. Ce vrei?

-O cafea cu frisca si mult zahar. i-am spus zambind dulce.

-Ok. a spus plecand de la masa.

Mi-am aprins telefonul, sperand sa am vreun mesaj. Insa nimic. Ma simteam... o jucarie. Pentru ca asta am fost in tot acest timp pentru Harry.

Din greseala, mi-am ridicat privirea in fata.

Lacrimile mi-au impanzit instantaneu ochii, facandu-ma sa vad deja in ceata.

In mijlocul mall-ului, Harry era imbratisat de o fata. Se vedea pe ei, nu era doar o relatie de prietenie intre cei doi. Erau mult prea apropiati.

Mi-am intors privirea atunci cand el si-a intors capul spre mine oarca simtind ca-i priveam. Nu sunt slaba, nu mai sunt slaba in fata lui, si nici nu o sa mai fiu. O sa vada ca, nu se ppate juca cu cine vrea el, cand vrea el.

Pasii lui Dustin mi-au atras atentia, ridicandi-mi privirea pentru a-l putea vedea cu cele doua bauturi in mana.

-Vreau sa plecam.

-Dar nici nu am apucat sa be...

-Le luam cu noi... doar... doar hai sa plecam. Te rog. i-am spus privindu-l rugator.

S-a incruntat o clipa, probabil vazandu-mi ochii rosi, dar si-a revenit imediat aproband din cap.

Voiam sa plec cat mai repede de acolo, simteam cum ma sufoc doar reamintindu-mi imaginea cu ei... doi. Asteptasem, la naiba, sa-mi trimita un amarat de mesaj incat sa cred ca nu-i sunt indiferenta, insa nimic. El probabil se pregatea... pentru shopping... cu o ea.

Dar, pana la urma, stiam ca era de necrezut ca el sa simta ceva, ceva pentru mine. Era ireal ca un demon sa aiba inima si, totodata, sentimente.
***
Necorectat.

*lla