Apelul || H.S

›»16«‹

-Daca... da-daca... moa... daca nu mai re-rezista? Z-zi... ce f-fac eu atunci?! Ce n-naiba fac eu?! am tipat inainte sa pufnesc in plans.

Eram speriata, mi-era teama. Teama de a nu o pierde.

-Nu... nu se va lasa doborata din atat. Tu ai spus, este o fata puternica. O sa reziste... a spus Dustin, luandu-ma imediat in brate.

Se abtinea cu greu sa nu planga. Il inteleg, si-a dorit atat de mult sa o cunoasca pe Kim incat, atunci cand a vazut-o, ii era atat de frica si lui. Insa a lasat sentimentele de-o parte, stiind ca daca nu ajungeam cat mai repede cu Kim la spital, atunci chiar... chiar pierdea. Pierdea sansa la o viata noua, o viata fericita pe care ma voi asigura ca o va avea... asta daca va traii. Nu. Ea cu siguranta va rezista. Este puternica.

-Da... o-o sa re-reziste... am soptit strangandu-i tricoul in pumn.
***

-De ce nu vrea sa ne spuna nimeni nimic de ea? l-am intrebat cu lacrimi in ochi pe Dustin.

Stateam aici inca de aseara, de cand o gasisem in baie... Medicii ne-au spus ca ii vor face niste analize, din nu stiu ce cauza, si ca totul o sa fie bine pentru ca raniile erau adanci ce-i drept, insa am adus-o la timp la spital. Adormisem pe unul din scaunele din fata salonului, cu ajutorul iubitului meu care mi-a dat un somnifer stiind ca nu aveam sa dorm daca era dupa mine.

Iar acum, deja este 12 p.m. si nimeni nu ne-a spus nimic de ea. Asistentele intrau, ieseau din salon grabite, nelasandu-ne sa le intrebam de starea lui Kim.

-Nu stiu... poate pentru ca au multe persoane in situatii mult mai grave? a spus el, intr-o incercare nereusita de a ma face mai putin ingrijorata.

-Nici tu nu te crezi. i-am spus plangand.

Poate ca am plans in ultimele ore cat nu am plans in viata mea, poate ca ma temeam pana la urma degeaba, poate Kim este bine, poate ma insel ca apasarea aceea teribila din piept este din cauza ei... poate. Insa stiu ca, daca ea s-ar face bine, nu o s-o mai las vreodata. Ne vom muta cu ea, Dustin a acceptat ideea asta de a locuii cu ea. Stiu ca ea nu ar vrea asta, nu ar vrea sa ne deranjeze pe noi. Ne-ar pune pe noi pe primul loc, nu pe ea, iar asta devine la un moment dat enervant. In loc sa aiba grija de ea, ar avea grija de noi, normal.

Nu as putea s-o mai las vreodata. Nici nu as vrea.

-Este bine... o sa vezi. Poate are nevoie doar de odihna. a spus Dustin mangaindu-ma pe spate semn sa ma calmez.

-Poate ai dreptate...
***

*Perspectiva Elissei*

Mesaj de la Jessica: 13:19

Jessica: Nu pot sa vorbesc... dar da, Kim iar a facut-o. Suntem la spital, te anunt cand vom afla si noi ceva concret.

Pur si simplu am inghetat. La spital... o, nu! Nu, nu, nu!

-Domnisoara Clark, plecati undeva? profesoara de psihologie m-a intrebat cu o spranceana ridicata.

-Da.. trebuie sa merg la spital. La revedere! i-am spus panicata, iesind imediat din clasa.

Mama ma-sii, Kim! Nu trebuia sa mergi atat de departe. Cum... cum o sa te mai scot acum?

Mergeam grabita pe holurile scolii. Daca afla... sunt moarta. Ea e moarta! La naiba!

-Elissa... Elissa, stai! m-am intors confuza, privind in spatele meu.

Un Harry obosit si panicat, alerga spre mine. Ce?

Il priveam intrebatoare, asteptand sa ajunga in fata mea.

-La naiba! a injurat cand mai avea putin si cadea. -Spune-mi te rog, ca stii ceva de Kimberly... nu am vazut-o azi deloc... iar ieri, ei bine, nu stiu de ce dar aveam presimtirea ca o sa faca ceva.. Ajuta-ma, te rog! a spus ingrijorat, practic mai avand putin si punandu-se in genunchi doar ca sa-i spun ceva de ea.

-De cand iti pasa tie de Kim? l-am intrebat dur.

-De... de... nu conteaza, doar spune-mi daca stii ceva de ea. Simt... simt ca i s-a intamplat ceva... a spus aproape plangand.

As fi ras daca nu eram socata. El... el chiar nu stie ce i s-a intamplat lui Kim... dar.. dar a simtit, simte. Era atat de neajutorat, atat de vulnerabil.

Mi-am intors privirea de la el, uitandu-ma in alta parte si strangand din ochi.

-E... e la spital. i-am spus, o lacrima parasindu-mi ochii.

-Ce? a intrebat soptit.

-S-a... s-a taiat, Harry. Nu a mai rezistat, nici de data asta. Nu-i este usor, stii. Nici eu n-as putea, stiind ca nu mai am pe nimeni. Stiind ca daca mi s-ar intampla ceva nimanui nu i-ar pasa. Cel putin, asa gandeste ea. Nu totul este roz, Styles! i-am scuipat, amintindu-mi de ce fel de persoana este el de fapt. -Iar tu... tu ai facut-o sa se taie! Din cauza ta este in spital acum, din cauza ta a inceput sa se drogheze din nou! Esti un nemernic! Sper ca te simti mai bine! i-am urlat intorcandu-ma si fugind de langa el.
***

A/N: La media este Jessica cand plangea. Trist capitolul, dar hei, niciodata nu o sa fie totul roz, nu?
Necorectat.  M-am grabit sa-l scriu.

*lla.