Apelul || H.S

›»27«‹

Am ieșit afară, aerul rece izbindu-se dur de corpul meu care era acoperit doar de o amărâtă pereche de colanți și un hanorac care mi se părea destul de gros, dar se pare că m-am înșelat. Dârdâind, am intrat în mașină unde imediat am dat drumul aerului cald. Fixând ceva mai bine oglinda retrovizorie, am pornit spre liceu, încă înjurându-l în gând pe Mike.

Mi-am adus brusc aminte de cele două mesaje care au rămas necitite. Am scos telefonul din geantă, fiind atentă la drum, și am deschis mesageria.

Mesaj de la necunoscut: 23:30

Anonim: Mi-am adus aminte de prima seară în care te-am sunat... Era chiar interesant cum te enervai din simplul fapt că nu știai cine sunt. Asta m-a atras la tine... de fapt, și asta, pentru că tu m-ai atras prin simpla ta prezență. Îmi aduc aminte și acum când privirile noastre s-au intersectat în parcarea liceului... cred că și din cauza aceea, a ceea ce am simțit pe moment m-a făcut să fiu nebun după tine și după atenția ta pe care cu greu, am câștigat-o. Și atunci... în spital când ți-am spus ce simt cu adevărat pentru tine, eram disperat. Kim, eram disperat după iubirea ta, după dragostea ta, după tine. Știu, sunt un idiot... dar sunt idiotul tău... doar al tău Kim. Însă am înțeles... tu nu mai ești a mea. Asta dacă ai fost vreodată... Nu te condamn, nu te merit. Tu, meriți ceva mult mai bun decât mine. Îmi pare rău... Dar, ca să știi, te-am iubit, și încă o fac... cu adevărat. Mereu vei rămâne în inima mea... acolo unde îți este locul, locul pe care doar tu îl vei avea...

Mâna îmi tremura, vedeam în ceață din cauza lacrimilor mult prea multe din ochi și de pe obraji. Privind în față, realizând că încă conduceam, am tras pe dreapta. Nu puteam. Eram atât de vulnerabilă în acel moment încât credeam că aveam să leșin. Mii de emoții îmi străbăteau corpul.

Mă iubea... El chiar mă iubea cu adevărat. Iar eu nu-l crezusem nici o secundă, nu voiam să-l cred.

Cu mâna tremurând, am deschis și celălalt mesaj.

Mesaj de la necunoscut: 03:47

Anonim: Îmi pare rău că te deranjez, din nou, dar voiam să-ți spun că o să-ți respect decizia. O să trec peste... o să încerc, pentru că mai mult ca sigur nu o să pot atât de ușor. O să încerc să te uit, cum ai făcut și tu. Dar mi-e greu. Este greu să-ți uiți o parte din tine, căci tu devenisei o parte din mine, Kim. Nu mai sunt același Harry care-și zicea sentimentele, nu, deja m-am schimbat. Tu m-ai schimbat. Adio... Kimberly.

Telefonul mi-a scăpat din mâini, capul găsindu-și loc pe volan.

Nu l-am crezut, nu l-am crezut când mi-a spus că mă iubește, când a spus că-i pasă, când mă săruta și-mi demonstra că doar eu eram cea pe care o iubea... eu eram norocoasa. Cu toate că a făcut... ce a făcut, chiar nu mă mințise. Iar eu, prin neîncrederea mea, tocmai am alungat și ultima persoană care mă iubea cu adevărat, mă iubea pe mine, iubea comportamentul meu, mă iubea exact cum aveam nevoie. Dar... acum, a plecat. Și el. Eu l-am făcut să plece.

Distrusă, pentru că așa mă simțeam pe interior, am pornit din nou spre liceu.

Trebuia... trebuia să trec și eu peste, cu adevărat, căci până acum nu eram nici pe departe de a trece cu toate că asta i spusesem și lui. Undeva, în inconștient, speram să nu mă uite, să continue să mă iubească.

Ajunsă în parcarea școlii, l-am observat pe Mike agitat, fâțâindu-se de colo colo prin fața intrării în liceu.

Ștergându-mi mai bine urmele de lacrimi de pe față, sperând să nu le observe, am coborât din mașină.

-Serios Kim?! A trecut o oră, pentru numele lui Dumnezeu! a spus disperat, privindu-mă urât.

-De ce m-ai chemat? l-am întrebat evitându-i reproșurile.

-Am nevoie de tine. a spus calm.

-Pentru ce?! Spune naibii odată că m-am chef de figurile tale! i-am spus nervoasă la atitudinea indiferentă a lui, cu toate că acum o oră ar fi fost în spusesem stare să se cațere până la etajul unu, doar ca să mă trezească.

-Este legat de... hmm, cum să zic... de Harry.

Privirea mi-a rămas înțepenită pe Mike și pe seninătatea cu care a spus, de parcă era o nimica toată.

-De ce eu? l-am întrebat calmă, vrând să mă controlez.

-Păi... Numai tu poți să îl calmezi. Știu asta, pentru că... el a spus asta.
***

Sărbători fericite!

Capitol necorectat.