Apelul || H.S

>>9<<

Mesaj de la necunoscut: 06:45

Anonim: Neata iubire! Azi o sa ai o surpriza.

M-am incruntat citind mesajul. Surpriza? Nu-mi plac surprizele.

Strambandu-ma, m-am dat jos din pat mergand in baie sa-mi fac rutina zilnica. Ma simt obosita, nici nu stiu daca am dormit doua ore. Pe jumatate adormita, am terminat dusul care nu m-a relaxat absolut deloc, acum cautand ceva de imbracat. M-am multumit cu un maiou albastru, deasupra un hanorac negru, o pereche de colanti si o pereche de tenesi. Am insfacat telefonul de pe noptiera, cheile de la masina si geanta.

-Eu am plecat! Nu stiu cand ajung! Te pup. am urlat prin toata casa, nestiind unde este Jessica, insa asigurandu-ma ca ma aude.

-Si eu! Paa! vocea ei rasuna de undeva de la etaj, fiind ori in camera ei, ori in baie.

Am incuiat usa in urma mea, indreptandu-ma spre masina. Dupa ce am iesit de pe strada mea, uitandu-ma la ceasul care arata doar 07:20, am hotarat sa merg la cafeneaua vis-a-vis de liceu.

Nici nu ma mira faptul ca era deja plina, ai spune ca adolescentii nu se grabesc la liceu, dar aici este chiar invers. Azi servea Mason, un tip dragut, destul de inalt si extrem de amabil.

-Hei Kim!

-'Neata. i-am spus cascand.

-Noapte alba, din nou? m-a intrebat amuzat in timp ce pregatea cateva comenzi.

-Noapte risipita, din nou. i-am spus morocanoasa.

-Atunci, cafea tare cu mult zahar?

-Exact. Esti cel mai tare.

-Oh, mi s-a mai spus. a spus facandu-mi cu ochiul.

-Da, tot de mine. i-am raspuns scotandu-i limba.

M-am indreptat spre geamul cafenelei, mesele fiind ocupate. Capul ma durea intens, facandu-ma sa ma incrunt. Privirea mi-a cazut pe incheietura mea.

-Fuck! am spus in soapta observand ca nu mi-am pus nimic la ea.

Taieturile se vedea extrem de bine, mai ales ca sunt si rosii din cauza sangelui uscat. Nu ma mai durea, doar o ustutatura usoara se mai simtea. Brusc, evenimentele de ieri mi-au aparut in cap.

Ii placuse. Ii placuse sa ma vada suferind, atat de slaba si neajutorata. Era chiar amuzanta toata situatia, pentru el, daca nu eu eram cea ranita. Poate as fi ras si eu, daca vedeam ceva amuzant in toata treaba asta. Dar nu era, pentru mine cel putin, nu era nimic amuzant.

Am tresarit usor cand mana calda a lui Mason s-a asezat pe umarul meu usor descoperit.

-Nu am vrut sa te sperii. mi-a spus zambind dandu-mi cafeaua.

-Nu-i nimic. Si, mersi. i-am spus ridicand cafeaua usor in aer.

-Asta mi-e meseria, scumpo! a spus razand, indepartandu-se.

Am gemut incet cand am gustat cafeaua. Speriata, m-am uitat in stanga si-n dreapta sa nu ma fi auzit cineva, insa nimeni nu era atenta la mine, sau asta credeam. Am chicotit usor la gestul meu. Innebuneam, asta era clar.

Mesaj de la necunoscut: 07:53

Anonim: Ar trebuii sa mergi spre liceu, daca nu vrei sa intarzii. :)

Ce sa spun. Acum ai grija ca nu cumva sa fac vreo absenta!

Oftand, m-am dus inapoi la bar pentru a-mi plati cafeaua.

-Nici sa nu te gandesti!

-Hm?

-Sa platesti. E din partea casei. a spus zambind Mason, punandu-si un prosop pe umar.