Apelul || H.S

›»24«‹

Îmi venea să plâng. Nu, să urlu. Voiam să fac tot ce-mi trecea prin cap ca să uit, tot. Aveam nevoie de o distragere, măcar pentru un timp.

Jessica nu înțelegea ce mi se întâmplase de eram atât de abătută, distrusă, schimbată. Nu-i răspunsesem când m-a întrebat, ba chiar o ignorasem de când am venit. Îmi părea rău că mă purtasem așa cu ea, dar decât să mă descarc pe ea, mai bine așa.

Trecuseră două zile. Două zile nenorocite, în care am plâns pentru zece ani. De ce? Din cauza lui. Realuzasem că, oricât de mult aș vrea să-l uit, nu pot.

Dar totuși... pentru o seară, pot.
M-am uitat la ceas. 19:26. M-am dus la baie pentru a face un duș mult așteptat. După ce am terminat, am decis să-mi iau o rochie neagră, o pereche de botine roșii, și o geacă din piele pe deasupra. Am înșfăcat telefonul, banii, și cheile de la mașină în buzunarele gecii, ieșind din cameră.

-Ce naiba?! Kim, unde pleci?

Jessica împreună cu Dustin erau pe canapea în living, uitându-se la un film însă eu le-am distras atenția.

-Merg în Black. Voi? i-am întrebat zâmbind.

-Și mă rog cu ce mergi până acolo? a spus ea, rânjind.

Știa că nu am voie să conduc, și eu știam asta, dar polițiștii dacă m-ar prinde, nu au avea de unde să știe. Atâta timp cât am permisul.

Am scos cheile din geacă, arătându-i-le. Rânjetul i s-a șters automat de pe față, lăsând îngrijorarea la vedere.

-Nu poți...

-Ba da, și am s-o fac. Îmi pare rău Jess... dar am nevoie de asta. i-am spus mergând spre ușă.

-Venim și noi imediat! a strigat înainte să ies.

Nu aveam nimic împotriva, oricum, este aproape imposibil să mă găsească prin mulțime. Având în vedere cum sunt nopțile de sâmbătă în club.
***

Muzica se auzea de la vreo două străzi distanță, și nu exagerez. Avea să fie o seară grozavă... sau cel puțin așa speram. Odată intrată în club, mirosul inevitabil de alcool m-a întâmpinat încântat. Nu pot spune că-mi displăcea, din contră, aveam nevoie de asta.

Mi-am făcut loc prin mulțimea ce se distra de minune, vrând să ajung, urgent, la bar. Observând un loc liber, m-am îndreptat spre el.

-Bună, păpușă. Ce-ți dau?

Mi-am întors privirea spre barmanul care mă privea cu coatele pe tejghea, capul fiind pe pumnii săi. Rânjea, dar într-un mod drăguț, deloc scărbos.

-Bună și ție... păpușelule. i-am răspuns răzând împreună cu el. Un shot, cel mai bun pe care știi să-l prepari. i-am spus făcându-i cu ochiul.

Nici eu nu știam de unde atâta tupeu pe mine, dar îmi plăcea. Al dracului de mult.

-Asta sună a provocare? m-a întrebat cu o sprânceană ridicată în timp ce începea să prepare shot-ul.

-Sună? l-am întrebat înapoi privindu-l.

Părul brunet, ușor neglijent stătea în sus, într-un mod atrăgător. Detaliile feței bine definite se vedeau ușor vag în lumina difuză a clubului, însă nu încăpea îndoială în a fi frumos. Puteam să-i observ ticul, acela fiind mușcarea buzei de jos în repetate rânduri în timp ce era concentrat pe ceea ce făcea, și se pare că adora. Sincet, chiar se pricepea la ce făcea... și cel mai important, îi plăcea.

-Și... gata. a spus bărbatul jucăuș, punând în fața mea un pahar în care habar n-aveam ce pusese, și mă holbasem la el. -Sper să-ți placă, l-am făcut special pentru tine.

-Desigur. am spus sorbind din lichidul arzător.

O combinație de gusturi care mai de care mai puternice și arzătoare îmi invadase gura. M-am strâmbat ușor sub privirea amuzată a brunetului.

-Bun? m-a întrebat curios.

-Uh... Da. Doar că știi... nu.. nu prea le am eu cu d-ăstea. Dar da, este delicios. i-am spus zâmbind, ca la final să-mi ling buzele neintenționat.

Gestul meu a fost observat, dat fiind că brunetul se uita atent la buzele mele.

-Te-aș întreba dacă... Um... ai prieten?

Mă uitat zâmbind la el. Era atât de drăguț faptul că s-a bâlbâit, dovedind că era emoționat. Și... de ce nu? Nu aveam prieten până la urmă... iar el părea tipul mereu-drăguț-cu-iubita-mea-pentru-că-o-iubesc. Merita încercat.

-Nu, nu am. i-am spus zâmbind drăgălaș.

A zâmbit și el. Mi-a arătat ușor din cap spre stânga, semn că trebuia să prepare o băutură pentru un client. Am dat din cap aprobator.

Tocmai ce eram pe cale să... să am ocazia să uit de el. Era o ocazie perfectă pentru mine, și pentru sentimentele mele care se accentuau în fiecare zi. Voiam, la naiba, chiar voiam să uit de el, de cum arată, de ochii aceia care-ți provoacă mii de fluturi în stomac, de comportamentul lui atât de schimbător, de zâmbetul lui, de cuvintele lui pe care mi le șoptea... La naiba, toate ăstea trebuiau șterse definitiv din mintea mea! Trebuiau uitate... El trebuia uitat.

-Gata, scuze că te-am lăsat așa...

-Nu-i nimic. i-am răspuns vrând să păr total în regulă. -Și, cum te numești?

-Andrew. Tu?

-Kimberly, dar îmi place să mi se spună Kim. i-am spus luând încă o guriță din shot.

-Știu că e prea direct dar, îmi dai te rog numărul tău? m-a întrebat timid.

-Ai un pix?

-Ah... Dap. Chiar aici. mi-a spus oferindu-mi pixul dorit.

Am început să-i scriu numărul meu pe braț, altundeva negăsind pe moment.

-Te sun mâine, dacă este în regul-...

Vocea sa nu se mai auzea, făcându-mă să-mi ridic privirea curioasă spre el. Ochii îi erau dilatați, privind cu groază undeva în spatele meu. M-am încruntat. Însă, înainte să-mi întorc privirea în spate, talia mea a fost prinsă agresiv de o mână mare, iar vocea sa mi-a inundat urechile.

-Nu, nu este. vocea lui atât de dură și groasă s-a auzit, înainte ca ochii mei să-i privească cu groază pe ai lui.

-H-Harry?
***
Necorectat. scuze de întârziere.