Apelul || H.S

›»31«‹

Ură. Risc.
***

Lăsând suspinele să-mi părăsească gura și vina să-mi curgă prin vene, m-am afundat mai mult în brațele brunetului descărcându-mă. Venisem aici cu gândul să-l revăd pe Austin după atâta timp, să râdem împreună, să vorbim cum o făceam odată. Cu gândul să mă distrez și să uit pentru un moment toate întâmplările din ultima perioadă cât și din trecut care mi-au revenit ca o avalanșă în gând. Voiam să-mi revăd vechii prieteni, să le spun cât de tare mi-au lipsit și că îmi pare rău că am fugit într-un mod atât de josnic, încercând să-i uit când ei au fost mereu acolo când am avut nevoie, când plângeam pe umărul lor ei înțelegându-mă perfect de fiecare dată. Aveam atâtea lucruri să le spun, aveam să-mi cer scuze în fața lor.

Însă, totul s-a distrus într-un singur moment în care realitatea mi-a fost 'scuipată' direct din față. Oamenii se schimbă din cauza altor oameni, într-un sens bun sau rău. Am înțeles asta în acel moment. El s-a schimbat din cauza mea, în rău. Oficial, mă declaram o nenorocită fără inimă căreia nu i-a păsat de el, încercând să-l uite complet sperând totuși, ca într-o zi să ne reîntâlnim și să zâmbim. Dar acea zi era cu totul și cu totul pregătită pentru o lovitură puternică asupra mea, nicidecum pentru fericirea de a ne revedea.

Cum viața este o curvă, cu atât mai mult ea te pregătește de loviturile deciseve pe care tot ea ți le oferă cu zâmbetul pe buze. Pentru că asta era pentru mine, o lovitură decisivă. Austin făcea parte din trecutul meu, pe care am vrut neapărat să-l las de-o parte dar care știam că odată și-o dată se va reîntoarce. Pentru că a promis.

Era parte din trecutul meu, dar el era acea parte care m-a ajutat să trec peste nenumăratele lovituri primite care au avut efectul să-mi distrugă inima, și pe mine de altfel. Era acea parte luminată din trecutul meu, pe care însă, l-am lăsat în urmă din cauza naivității și fricii mele.

Nu știam însă, ce riscuri îmi provocam singură prin fuga mea din acel infern. Orfelinatul pentru mine nu era decât o adunătură de copii nedoriți care au ajuns să-și creeze singuri propriile regului devenind mai duri și schimbându-se și ei în rău, cum de astfel am fost și eu. Cu toate că nimeni nu îndrăznea să se i-a de mine, după plecarea lui Austin au făcut-o. Prinseseră atâta ură pentru mine încât s-au strâns mai mulți băieți de care Austin s-a luat din cauza mea, astfel într-o seară au intrat neinvitați la mine în cameră. Știam ce aveau de gând, și la naiba dacă nu-mi era frică. Voiau să se răzbune pentru toate dățile în care au fost umiliți sau chiar bătuți de Austin din cauză că făceau glume pe seama mea, iar el nu permitea asta.

Erau... unul din ei era foarte aproape... să mă violeze sub privirile amuzate ale prietenilor lui, însă femeia pe care am îndrăgit-o mereu a ajuns la timp, auzind strigătele mele de ajutor. Dna. Durcy i-a dat a doua zi afară din orfelinat, nu voia să aibă asemenea copii în grijă.

După câteva zile fugisem. Îmi luasem toate lucrurile care mi-au revenit din fosta casă, plus cardurile și banii moșteniți de la mătușa Anne. Plecarea lui Austin și întâmplările ce au urmat atunci la orfelinat au lăsat amprente care niciodată nu vor fi însă, uitate.

Învățasem în scurt timp să mă descurc singură, continuasem liceul, îmi luam tot ce aveam nevoie din banii moșteniți care până și în ziua de azi mă ajută, pot spune că mătușa Anne nu era deloc săracă, din contră. Stăteam în casă aceea care îmi trezea atâtea amintiri și în același timp provicându-mi în fiecare noapte coșmaruri. Fiecare zi se petrecea cam în aceleași fel, liceu, învățat, dormit, coșmar, țipat și din nou adormeam, cu lacrimi amare pe obraji sau stăteam pur și simplu în pat și priveam în gol. O parte din trecutul meu erau și drogurile. Mă ajutau, asta până când am devenit dependentă și de nerecunoscut. Petreceam nopțile prin cluburi, baruri sau cu diferite persoane care erau în aceeași stare ca mine, de la ei făcând rost de ele.