Apelul || H.S

›»23«‹

Harry tocmai ce își aranja pantalonii, târfa înjura și zor iar Mike avea o față socată și speriată.

-Harry... Kim est... a început el, însă l-am întrerupt.

-Mi-e rău... i-am spus înainte să fug spre baie.

Deja lacrimile îmi inundau fața și ochii, însă ceea ce mă îngrijora era greața mă cuprinsese. Am deschis ușa de la un compartiment, lăsând geanta să cadă pe undeva pe jos, și am ridicat colacul veceului.

Nici nu am realizat de cât timp făceam asta, însă i-am auzit glasul lui Mike care spunea că va intra. Nu puteam percepe ce era în jurul meu, decât atunci când el mi-a ridicat părul făcându-mi treaba mai ușoară.

-Ce s-a întâmplat? a întrebat încet.

Până nici eu nu am înțeles ce se întâmplase. Văzându-l cu ea... toată mâncarea pe care m-am chinuit să o mănânc, mi-a venit pur și simplu înapoi.

După ce am terminat, Mike mi-a luat geanta, lăsându-mă să-mi dau cu puțină apă pe față. Am ieșit din baie, sub privirea lui Mike și a lui... Harry. Mă privea uimit, speriat, furios, trist. Erau atâtea sentimente pe care le exprima în acel moment încât m-au făcut să mă enervez.

-Eu plec. i-am spus lui Mike luându-mi geanta.

Când voia să spună ceva, vocea lui dură s-a auzit.

-Ce cauți aici? a mârâit, privindu-mă.

Îl priveam furioasă.

-Cum adică? Nu am voie sau ce? l-am întrebat.

Nu mi-a răspuns. Stătea neclintit în fața mea, atât de intimidant și sigur pe el.

L-am privit încă o dată, după care am decis să plec din fața lor, împingându-mi umărul în al lui, când am trecut pe lângă el. Nu mai merita nici să mă gândesc la el. Dar era imposibil, îmi  dădusem seama de asta în acel moment.
***

-Ce faci aici?

Nu m-am deranjat să-mi întorc privirea spre el. Eram în lumea mea, unde nimeni nu era îndrăgostit de nimeni, nimeni nu avea sentimente, nimănui nu-i păsa. Era perfect, cel puțin pentru mine.

-Știi... Nu ai voie să fumezi. a afirmat, așezându-se lângă mine pe ciment.

Știam? Normal, tocmai pentru  că știam că nu am voie, o făceam, și pentru că aveam nevoie.

Încă mă gândeam, cu toate că trecuse câte ore..? În jur de două, parcă. Dar nu-mi păsa, stăteam pe cimentul rece al scărilor, înghețând și tremurând din toate încheieturile, iar asta nu de la temperatură, era destul de cald afară fiind doar octombrie, dar simțeam cum corpul și sângele îmi înghețau pe minut ce trecea. Mă simțeam goală... înșelată. Era patetic. Dar atât puteam face.

-Știi... am să-ți spun o poveste. Să îți dai seama că nu este atât de grav precum pare... cu toate că te simți ranită, te înțeleg, dar nu a fost vina lui...

-Nici să nu-ndrăznești să-i iei apărarea. Ai văzut și tu ce am văzut și eu, poate chiar mai mult, așa că acum nu-i mai găsii o scuză pentru ce a făcut! La naiba, a zis că mă iubește! Iar acum își bate joc?! Ei bine să o facă, dar nu cu mine.

Părea mirat de ceea ce am spus.

-Ce a s... spus? m-a întrebat mirat.

-Ce mai contează... i-am spus nervoasă.

-Kim... Tu realizezi ceea ce ți-a zis? m-a întrebat.

Îl priveam confuză.

-Deci... după cum ți-am spus, am o poveste pentru tine. Acum acum doi ani, avusesem o colegă nouă în liceu... știi tu, genul de fată care îi lăsa pe toți doar cu gândurile și fanteziile bolnave. Era drăguță, avea un suflet bun, zâmbăreață, mereu fericită. Mai pe scurt, cea pe care toți și-o doreau. Dar din păcate, ea pusese ochii pe cineva. Harry pe atunci era un om... ceva mai bun decât acum. Glumea, râdea, era ceva ce acum nu mai există. Își acceptase trecutul, iar asta îl ajutase să fie mai deschis. Amândoi pusese ochii pe celălalt. Pentru el însă, era doar atracția fizică, sau asta a crezut. A ajuns să țină la ea... iar ea îl iubea. Și el, dar nu a avut niciodată curajul s-o spună. Într-o seară, au decis să meargă în club, tocmai ce era ziua ei. Ne-am strâns mai mulți acolo, ne distram, dansam, fumam, beam. Ea, ne-a spus că merge la baie. Trecuse o oră, și ea nu s-a întors. Harry s-a dus după ea la baie, crezând că mai este acolo. Și era. Pe blatul chiuvetei, cu cel mai bun prieten al lui între picioare. Și-a dat seama că ea nu este decât o târfă, și ca el a ținut la ea, însă pe care n-a iubit-o niciodată.

-De ce mi-ai spus asta?

-Pentru că el te iubește, iar cel mai important este că ți-a spus asta.

-Dacă o făcea, nu și-o trăgea cu aia.

-A făcut pentru că voia să vadă dacă, după ce făcea asta... o să simtă la fel.

-Nu este o scuză reușită. Trebuie să înveți să minți mai bine.

-Și încă o face.

-Hm?

-Încât continuă să te iubească.
***