Apelul || H.S

›»25«‹

-Nu vezi bine de mă întrebi? Acum, haide. a spus dur, ridicându-mă de pe scaun.

-Ce? Nu, nu, nu! Eu nu vin cu tine. i-am urlat, trăgându-mă din strânsoarea sa.

-Ah... Kim, totul este în regulă? Andrew a întrebat repede, observând cearta noastră.

-Nu! am spus disperată.

-Da. a răspuns categoric Harry.

Mă privea urât, ochii săi verzi devenind mult mai închiși. Puteam să-i simț nervozitatea și furia pe care o emana în jurul lui.

-Eu am întrebat-o pe Kimberly, nu pe tine. a spus la fel de dur Andrew, privindu-l pe Harry.

Bine punctat, Andrew.

-Și mă rog, cine ești tu să vii aici și să o iei cu forța pe Kim? a întrebat brunetul, încrucișându-și mâinile la piept.

Ca răspuns, Harry a mârâit, din doi pași fiind la bar, ținându-l pe Andrew de tricou.

-Nu. Te. Privește. i-a spus dur, privindu-l furios.

Eram socată. Nu știam ce dracului să fac, doar stăteam și mă uitam ca proasta la cei doi masculi care mai aveau puțin și se luau la bătaie. Într-un club. Cu zeci de persoane în jur.

-Ba da. Având în vedere că sunt angajat aici în club, este de datoria mea să nu iasă cu scanadal. Așa că, părăsește acum clubul. i-a răspuns la amenințare brunetul, făcându-i pe Harry să-și încordeze maxilarul.

-Pot să fac ce vreau, unde vreau, cu iubita mea. Harry i-a scuipat cuvintele în față, înainte să-și retragă mâna cu care îl ținea pe Andrew.

Brunetul s-a uitat dezamăgit la mine, și cu o privire urâtă la adresa lui Harry, s-a retras.

Mă simțeam ca o târfă. După ce i-am spus tipului că nu am prieten, și - oarecum - prin cuvinte, i-am dat de înțeles că ar avea o șansă vine Harry, se comportă de parcă cu câteva zile în urmă nu mi-a că mă iubește, și în niciun caz că, m-a - practic - înșelat, și-i spune săracului băiat că de fapt, eu sunt iubita lui! 

Nu, în niciun caz nu ai făcut asta Styles!

-Cu ce drept vi așa, de parcă nu s-a întâmplat nimic, la mine?! i-am urlat lui Harry, ajungând în fața lui. -Cu ce drept te bagi în discuția mea cu cineva?! Hm? Cu ce drept vi aici și spui că sunt iubita ta?! Spune Harry, pentru că sunt a dracului de curioasă să aflu ce naiba ai în capul ăla prostănac al tău! i-am spus, lăsând furia să iasă afară.

Mă privea rece. Părea că nu era deloc afectat de ce-i spusesem - urlasem - în față.

-Răspunde!

Pentru prima oară în seara asta, Harry a tresărit la ce-i ordonasem.

-Chiar vrei să știi? m-a întrebat, tot calmul de până acum dispărându-i brusc.

-Să știi că da! Chiar vreau să știu ce naiba ți-a trecut și acum prin cal. Dar, oh, stai. Până acum ți-au trecut numai minciuni, pe care mi le-ai vândut ca pâinea caldă! i-am spus aproape plângând.

Nervii și-au spus cuvântul, astfel eu ajungând cu lacrimi în ochi. Nu mai suportam. Era prea mult pentru mine.

-Nu te-am mințit niciodată! Okey?! Ți-am spus adevărul, ți-am spus ce simt, și la naiba cu asta Kim, chiar nu te-am mințit! a urlat la mine.

S-a întors cu spatele la mine, trăgându-se de păr frustrat.

-Oh, da?! Atunci de ce... a doua zi erai în mall cu o tipă? Păreați chiar un cuplu drăguț dacă stau să mă gândesc... Și, ah da, mai e ceva. După, ți-o trăgeai cu curva aia pe holul școlii! Pe holul școlii, Harry!

S-a întors spre mine, șocat, însă imediat șocul i-a fost înlocuit de furie pentru a mia oară în seara asta. S-a apropiat de mine, mi-a luat mâna în a lui, după care a început să mă tragă spre ieșire înjurând în barbă

-Nu, Harry! Eu stau aici, nu plec nicăieri cu tine!... Harry!

În ciuda protestelor mele, crețul nu m-a băgat deloc în seamă, continuând să mă tragă spre ieșirea din club. Am încetat să mai țip ca o descreierată, știind că nu aveam cum să scap din mâinile demonului.

Ba chiar voiam să văd unde mă duce, ca să pot țipa în voie, fără să am grija că cineva ne ascultă.

Am ajuns afară, aerul rece făcând contact cu pielea mea încinsă, imediat începând să tremur. Harry s-a oprit brusc, întorcându-se spre mine. Și-a dat paltonul negru pe care-l purta, punându-l peste geaca mea.

-Ți-e frig. a afirmat în timp ce îmi așeza paltonul lui.

-De parcă ți-ar păsa. am mormăit mai mult pentru mine.

Mâna să dreaptă s-a așezat sub bărbia mea, ridicându-mi privirea spre a lui. Acei ochi verzi mă priveau cu venerație, făcându-mi picioarele gelatină.

-Îmi pasă. Chiar îmi pasă de tine, chiar o fac, Kim. De ce nu accepți asta? m-a întrebat calm.

-Nu este că nu accept asta, Harry. Dar tu-mi dai motive să cred că de fapt, nu o faci... i-am spus evitându-i privirea.

-O fac, crede-mă... a șoptit înainte ca buzele lui să se preseze ușor peste ale mele.
***
Încă un capitol, bonus că ați așteptat atât. Sper că v-a plăcut. Șiiiiiiii.... OMG!! 720 de citiri?!?!?! Vă iu-beeesc! Sunteți cei mai tari! Ly!

Capitol necorectat.