Atinși de flăcări: Metamorfozis (II)

Metamorfozis: Sabie cu două tăișuri

 —Cred că și-a dat și el seama că o să începi să plângi imediat ce o să iasă pe ușă.

Katherine își lăsă capul pe spate, părul lung fluturându-i în adierea vântului. Joy nu știa cum îi manipula amintirile; acum se aflau pe un câmp plin de flori albe și Katherine continua să se dea în leagănul ei, scuturându-și picioarele desculțe. Joy știa că în lumea adevărată dormea, izbutise să o facă în sfârșit după ore în care chiar plânsese ca și cum mâine avea să vină sfârșitul. Ținuse în ea lacrimile încă de când îl ajutase pe Hades să-și facă bagajul. Și, cum spusese și Katherine, izbugnise în smiorcăieli imediat cum el a închis ușa apartamentului în urma sa. Joy refuzase cu desăvârșire să meargă până în Nashville ca să-l conducă la aeroport și să se despartă de el acolo. Cu siguranță nu i-ar fi făcut plăcere lui Kit să o audă sufocându-se pe drumul de întoarcere.

—Sunt emotivă, bombănii Joy, așezându-se pe iarbă și încucișându-și picioarele.

—Mie îmi spui. De când sunt aici mă simt ca o cutie cu surprize. Niciodată nu știu la ce să mă aștept din partea ta. Ești obositoare.

—Ai putea oricând să pleci.

Katherine își lăsă capul într-o parte, privind spre cerul a cărui nuanță ajunsese să semene cu vata de zahăr cu aromă de căpșuni.

—Aș putea, murmură ea gânditoare. Dar încă mai am treabă aici.

—Ce treabă?

Katherine își îndreptă privirea spre ea și rânjii într-un colț al gurii.

—Ești periculos de curioasă, Joy.

—Iar tu te afli în mintea mea, îi replică tânăra, ducându-și brațele la piept.

—Mă aflu aici pentru că sunt obligată, nu pentru că vreau, îi explică Katherine, iar buzele i se crispară în dezaprobare. Nici mie nu îmi convine să văd ce faceți tu și Hades. Ți-ai pierdut norocul pe toată viața atunci când Lauren nu a intrat în cameră, știi asta, nu?

Joy simți cum încep să-i ardă obrajii. Își desprinse buzele să spună ceva, însă rușinea o cuprinse întru-totul și tăcu, abătându-și privirea. Katherine râse.

—Nu face fața aia, nu e chiar atât de rău, să știi. Am încercat să-mi fac de lucru în timpul ăla. De exemplu, am căutat toate amintirile tale cu Gale.

—Gale? De ce tocmai cu el?

—E om.

—Nu e ca și cum nu aș știi asta deja.

—Porțile Abisului au nevoie de sânge de muritor.

Stomacul lui Joy se făcu ghem. Pentru o clipă privirea lui Katherine se întunecă și durerea îi înăsprii trăsăturile frumoase, făcând-o să arate ca un înger răzbunător gata să coboare pe pământ și să aducă numai durere. Joy se înfrigură când vântul începu să bată și mai tare în jurul lor, mișcând iarba crescută.

—Ce sunt Porțile Abisului?

—O să afli la momentul potrivit, concise Katherine, întorcându-se la expresia senină din urmă cu câteva minute, ca și cum tocmai ce îi fusese spusă o glumă.

—Oh, nu. Nu mă mai lua cu momentul potrivit. Tu știi totul, așa-i? Știi cine e trădătorul din Cabal și știi de cine și de ce a fost omorât Benjamin. Dacă vrei să ne ajuți de ce nu îmi spui, Katherine? De ce nu îmi spui ce legătură ai avut cu mama și ce s-a întâmplat cu adevărat la St. Blair?