Metamorfozis: Geamuri sângerii

5.8K 515 145
                                    

  „Sinistru ard pădurile bătrâne

Iar brazii cu coroanele macabre, 

Par uriașe, roșii candelabre, 

Cu mii și mii de brațe arzătoare, 

Ce ard la asta groaznică serbare, 

La agonia unei lumi de fiare..."

— Aron Cotruș, „Geamurile sângerii"

*

—Cum putem avea încredere în tine? se răsti Richard de pe partea cealaltă a mesei, lovind cu pumnii în pupitru.

Christine nici nu clipi. Stătea draptă și hotărâtă lângă Raphael. În dreapta ei era Ron. Furios și privind iscoditor bărbatul care își pierduse cumpătul. Sala se cufundă în tăcere, iar acele clipe liniștite dinaintea furtunii îl ajutară pe Richard să se calmeze puțin. De pe scaunul pe care stătea, Ezra își drese glasul și se aplecă înainte, rezemându-și coatele de masă și închizând o clipă ochii.

—Îți înțelegem frustrarea, Richard. Am pierdut trei vrăjitori în ultimele luni; trei prieteni, iar pericolul nu a trecut. Însă Christine nu ne-a greșit cu nimic.

—Și te aștepți să mă încred ca un orb în vorbele ei? Și-a înscenat moartea pentru că nu a fost capabilă să ducă până la capăt datoria uneia dintre cele mai mari familii de vrăjitori, iar voi îmi cereți să am încredere oarbă în ceea ce ne spune?

Christine își opri buzele din a se crispa. Vrăjitorii din Cabal nu știau adevăratul motiv pentru care ea făcuse acea alegere. Nici nu trebuiau să afle, pentru că odată cu închiderea Loanei și a lui Radon în pentagramă trecutul rămăsese trecut. Singurul adevăr din tot ce aflaseră ei până atunci era faptul că se treziseră cu ea la Linderhof în urmă cu ceva timp, când o adusese Ron, și că Benjamin știuse de existența ei în tot acel timp. Acum, Christine încerca să le explice ceea ce Flavius îi spusese, fără să îl dea pe licantrop de gol. Pe Christine o înfiora faptul că în acea sală, privindu-i și ascultându-le cu atenție cuvintele, era cel care le făcuse atât de mult rău. Cel care le curmase viețile lui Benjamin, Elisabeth și Lee atât de ușor și cel care i-l luase pe Hades.

—Nu-ți cer să-ți pui viața în mâinile mele, Richard, vorbi Christine, iar vocea reuși să nu-i dea de gol agitația din interior. Te avertizez. Vă avertizez pe toți. Sunt vrăji care se fac dând la schimb vieți. Vrăji care se fac pentru invocarea demonilor, iar victime au fost din fiecare element. Pământ, aer, apă. Mai lipsesc focul și spiritul, iar eu sunt convinsă că o să vină și după ele.

—Cine anume o să vină? vorbi o femeie blondă, stând cu mâinile la piept și cu privirea ca de gheață îndreptată aprigă spre Christine.

—Cred că toți știm răspunsul la această întrebare, îi răspunse Christine, iar femeia își miji ochii și tăcu.

Lui Christine nu-i plăcea de Sabbah. Îl auzise pe Raphael spunându-i numele cu câteva minute în urmă. În toți anii în care fugise de Radon și de lumea magică, vrăjitorii din Cabal se schimbaseră. Desigur, doar familiile Harthrow și Raleigh mai rămăseseră din timpul ei. Syracuse nu mai era o familie care aparținea celor mai puternici vrăjitori, în fapt, familia Syracuse nu mai exista, iar din descendenții familiei Morgenstern mai rămăsese doar Hades. În trecut, Christine îi cunoscuse pe fiecare, însă niciunul nu i se păruse la fel de rece cum părea Sabbah, stând tăcută și încruntată pe scaunul ei, îmbrăcată într-un costum roșu, cu chatix-ul ei albastru atârnându-i de gât. Din instinct, Christine își duse mâna la propriul lanț. Chatrix-ul ei —chatrix-ul lui Ron— era cald sub materialul bluzei pe care o purta, în dreptul inimii, ascultând cuminte bătăile alerte care răsunau în pieptul ei. Christine trase ușor aer printre buze, închizând o clipă ochii.

Atinși de flăcări: Metamorfozis (II)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum