Atinși de flăcări: Metamorfozis (II)

Metamorfozis: Contraatac

—Raphael? Aşteaptă! Unde mergem?

Joy încercă să se tragă, dar Raphael se dovedi mai înverşunat decât ea în a o obliga să meargă după el. Linderhof rămăsese departe în urma lor, pierzându-se printre copaci, iar Joy devenea din ce în ce mai neliniștită. Încercă fără izbândă să se tragă, cine știe a câta oară, iar Raphael își întoarse capul spre ea, oprindu-se în cele din urmă în loc.

—Suntem aproape, zise el, trăgându-și anevoios sufletul.

—Aproape de ce? îl întrebă Joy, privind în jur, odată ce nu reușea să vadă nimic care le-ar fi putut folosi drept adăpost.

—Trebuie să fie pe aici, bombăni Raphael, pășind fără țintă în stânga și în dreapta.

—Raphael, ce căutăm?

—Sanctuarul Celestial, îi răspunse Raphael, apropiindu-se de marginea dealului.

Joy se înfrigură la auzirea acelei denumiri. Raphael părea prea concentrat să-l găsească, prea agitat, și la un moment dat telefonul pe care-l avea în buzunar începu să sune. Joy îl privi cu brațele la piept, așteptând. După câteva clipe, Raphael împietri. Privirea lui se întoarse ușor spre ea și tânăra observă că nu voia să răspundă celui care îl apela. Dar dacă era Hades? Dacă era Christine sau Ron?

—De ce nu răspunzi? îl întrebă Joy, iar expresia lui Raphael se întunecă.

Joy îl văzu când își strânse degetele în pumni și o teamă ivită de nicăieri o cuprinse. Katherine- fiorii din trupul ei sigur erau o atenționare de la Katherine, dar de ce? De ce îi spunea să se ferească tocmai de Raphael?

—Uite, e acolo, îi zise el, ignorându-i întrebarea. Vino!

Întinse mâna după ea, însă Joy se trase un pas în spate și brațul lui Raphael încremeni în aer. Tânărul strânse din buze și oftă ușor, ca și cum se pregătea să facă cel mai greu lucru, iar ochii lui albaștri îi țintiră pe ai ei. Stomacul lui Joy se strânse când presiunea din aer se accentuă, apăsându-i în creștetul capului. Pe chipul lui Raphael se citea regretul și totodată determinarea, iar Joy aproape fu capabilă să o audă pe Katherine urlându-i să fugă. Deși nu înțelegea ce se petrecea, deși nu înțelegea ce era în neregulă cu Raphael, fata se întoarse spre poteca pe care veniseră, pregătită să fugă. Dar după zece pași se lovi de un câmp de forță care o opri și o împinse înapoi. Joy întinse mâinile, pipăind cu palmele zidul invizibil care îi tăiase calea, apoi se întoarse spre Raphael, respirând accentuat datorită bătăilor accelerate ale inimii.

—Raphael? murmură ea, dar el nu fu capabil să o privească și să-i răspundă câteva clipe lungi care lui Joy i se părură agonizante.

—Îmi pare rău, Joy.

Ochii lui Joy se lărgiră. Respirația i se blocă în farige și o durere îi bubui în tâmple. Pentru o clipă păru că tot sângele din organismul ei îngheață. Genunchii îi tremurară și Joy se rezemă cu spatele de zidul invizibil, ca și cum ar fi putut trece prin el astfel. Raphael nu se mișca din locul lui, dar presiunea din aer devenise atât de mare încât Joy simțea cum se sufocă, cum aerul nu-i mai poate ajunge la plămâni și colțurile imaginii transmise de retină începură să se încețoșeze, ca mai apoi să se întunece complet și Joy să-și piardă echilibrul. Raphael fu acolo să o prindă, iar cu ultima fărâmă de conștiență Joy îl simții cum o strânge cu putere la piept, ca după să-și ceară din nou scuze. Joy începea să înțeleagă ce se petrecea, dar magia lui Raphael își făcu efectul complet într-un final și pleoapele ei se închiseră.

Nu știu cât timp îi luă să se trezească. În încăperea în care se afla nu exista prea multă lumină, lucru care o derută la început, când privirea ei încețoșată încercă să identifice ce se afla în jur. Încercă să se miște dar ceva o trase înapoi cu un clinchet și stomacul lui Joy se strânse când fu conștientă complet de ceea ce se întâmpla. Începu să se agite, dar lanțurile cu care era prinsă nu-o lăsau să se miște mai deloc. Zidul de care-i era lipit spatele era rece și umed și tânăra își dădu seama că se afla într-o celulă subterană unde mirosea a pământ ud. În fața gratiilor se afla un coridor străbătut de sfeșnice și lumânările ardeau, ceara scurgându-se până jos, de-a lungul peretelui.