Atinși de flăcări: Metamorfozis (II)

Metamorfozis: Porțile Abisului

„Întunericul nu poate alunga întunericul; numai lumina poate face asta. Ura nu poate alunga ura; numai iubirea poate face asta." —Martin Luther King Jr.

*

Joy își strânse picioarele la piept, foindu-se în așternuturi. Lumina lunii intra blândă prin geam și se revărsa peste pervazul ferestrei, peste podea și o mică parte din pat. La picioarele ei, așezată pe marginea patului, stătea Iahme. Demonul își întoarse ușor privirea și Joy se ridică în șezută. Arunca în jurul ei un iz puternic de răceală cu care Joy aproape se obișnuise. De când plecase Hades, petrecea mult timp în compania lui Iahme. Desigur, era periculos să o cheme de fiecare dată și să își piardă astfel din energie, însă lui Joy nu-i plăcea singurătatea care venea odată cu lăsarea nopții, mai ales de când plecase el.

—Iar nu ai somn? întrebă Iahme, iar Joy fu uimită să-i audă vocea calmă care păru să încălzească ceva din ea.

Tânăra dădu din cap ușurel, lăsându-se iar pe pernă. Își strânse brațele la piept și oftă, încercând să facă presiunea care îi apăsa pieptul să dispară. Îi era așa somn, și totuși nu putea sub nici o formă să își închidă ochii și să doarmă. Iar Iahme știa asta. Iahme știa pentru că simțea ceea ce simțea și Joy. Iar asta o făcea vulnerabilă. Iahme ura că era prinsă de un muritilor. Ura că simțea compasiune. Ura că Joy Dalton, Creatoarea, devenise slăbiciunea ei. Ura totul, chiar și faptul că ceva din ea voia să o protejeze pe Joy, așa cum îi cerea legătura care se afla atunci între ele. În fapt, era un demon. Demonii sunt răi. Demonii se hrănesc cu suflete și durere. Demonii distrug. Iar Iahme ar fi distrus-o și pe Joy dacă ar fi putut. Dar nu putea.

—Crezi că ar trebui să-l sun din nou? murmură Joy, trasând linii imaginare cu vârful degetului pe pernă.

Iahme pufni. Nu-i păsa de viața ei amoroasă, cu atât mai puțin de faptul că trecuse o întreagă săptămâmă în care Hades nu îi răspunsese la telefon și nici nu o sunase înapoi. Nu-i păsa de nimic care avea legătură cu Joy Dalton. În fapt, Katherine nu-i spusese tot planul și nu știuse în ce se bagă la început. Joy habar nu avea câte lucruri îi mișunau prin minte. Habar nu avea câte lucruri îi puteau face rău și câte lucruri o puteau salva din capcana care era întinsă chiar atunci, chiar sub picioarele ei. Dar Katherine știa totul, iar Iahme făcea ceea ce îi zicea Katherine. În fapt, Joy era mai mult decât un simplu om. Joy era un monstru. Iar dacă monstrul din interiorul ei era descătușat, dacă fata ar fi aflat adevărul, ei bine, și Iahme se temea de ce se putea întâmpla dacă toate acele lucruri se petreceau. Cel puțin, dacă se petreceau înainte să vrea Katherine să se petreacă.

—Joy?

Joy își ridică întrebătoare capul, căutând prin întuneric conturul roșiatic al lui Iahme, de unde se auzise chemarea. Apoi privirea ei întunecată, lipsită de orice fel de sentiment, se însufleți brusc, o cută apărându-i între sprâncene. Iahme se ridică. Sau acea fată drăguță se ridică. Joy nu știa. Nu știa dacă mintea și oboseala îi jucau feste. Aceea nu mai era Iahme. Era o fată puțin mai mare decât ea, cu păr șaten, lung, și chip angelic, cu un zâmbet blând în colțul gurii și haine normale, spre deosebire de rochia neagră din dantelă ruptă a lui Iahme. Se apropie, iar lui Joy i se părea din ce în ce mai cunoscută. O văzuse în poze. Deși niciodată nu o întâlnise, Joy știa cum arătase Caitlin Swits. Iar Caitlin era acum în fața ei.

—Iahme? spuse Joy panicată, ridicându-se în palme și îndepărtându-se agitată.

Caitlin se așeză pe marginea patului, cu mișcări așa line încât părea că plutește. Mâna ei se întinse și Joy închise ochii atunci când îi simți atingerea în creștetul capului, mângâindu-i părul prins în coadă. Apoi deschise ochii, iar ochii ei luceau datorită lacrimilor în obscuritatea camerei. Abia atunci Iahme înțelese că nici Joy nu era așa de puternică, cel puțin nu această Joy. Nici zâmbetul ei nu mai părea așa indestructibil. Trecuse ceva timp de atunci, însă își pierduse o bună prietenă și Iahme știa că se învinovățea pentru că nu reușise să o salveze; pentru că ea o băgase în acea lume. Îl lăsase pe Hades să plece și el se îndepărtase așa de mult de ea încât și distanța fizică dintre ei era mai mică. Iar Gale, ei bine, Gale avea treabă cu Seth. Gale avea regretele lui, iar din seara transformării lui Seth nu mai trecuse pe la ea. Și el o evita, iar Joy ar fi fost în stare să înfrunte orice atâta vreme cât avea persoanele la care ținea aproape. Însă acum nu era așa. Acum, Joy era atât de vulnerabilă încât Iahme știa că ar fi putut să o posedeze fără prea mult efort.