Atinși de flăcări: Metamorfozis (II)

Metamorfozis: Demoni (II)

Hades păși hotărât pe aleea din piatră, unde se iveau ici și colo pâcluri de iarbă care crescuseră de-a lungul timpului. Conacul Syracuse se ridica falnic dinaintea lui, strălucind în lumina stacojie a soarelui ce răsărea lent în spatele munților. Ochii lui negri priveau înainte, iar în spatele lor se derulau toate amintirile neplăcute căpătate în acel lor. Pe deasupra bluzei subțiri pe care o purta ședea cureaua teacări în care se afla sabia lui Mihail, care-i traversa pieptul de la umărul stâng și până la șoldul drept. Greutatea ei îi ardea spatele, în timp ce gândurile îi vâjâiau în dreptul urechilor. La jumătatea aleii se opri, întorcând privirile acide care îi erau adresate de pe scările din fața conacului, unde îl aștepta Serje.

—Singur, Morgenstern? îl întrebă Serje, iar în spatele lui aștepta Kain, îl forma lui de lupt brun, cu spatele arcuit și botul pe labe, într-o poziție care-i conferea agilitate în caz că era nevoie să atace.

—Vreau să o văd pe Sabbah.

—Nu mi-ai răspuns la întrebare.

—Nici nu o voi face.

Colțul gurii lui Serje se arcui ușor, scoțând la iveală un zâmbet atotștiutor, ca și cum îl adusese pe tânărul cu păr negru exact acolo unde-și dorise el să fie. Hades nu reacționă. În mod normal ar fi făcut o remarcă sarcastică în care să-și fi pus toată ura pe care o simțea față de Ozera, dar în acele circumstanțe, când sigiliul de pe pieptul său ardea, tot ce-și dorea era să dea cu Sabbah de pământ și să o găsească cât mai repede pe Joy, înainte să nu fie prea târziu. Și tocmai din cauza acestui fapt Hades nu se mișcă când licantropii ieșiră pe verandă prin geamuri, sticla zburând prin aer și prăvălindu-se într-o ploaie de clinchete la pământ. Kain îl ocoli pe Serje și se aruncă spre el, iar Hades privi cu coada ochiului în urma sa, apoi își aplecă capul într-o parte, imediat cu Kain se aruncă asupra sa.

Dar la fel de repede cum atacase, licantropul zăcea pe jos, aruncat în scările conacului. Aerul deveni greu și Hades avu oportunitatea de a-l vedea pe Hunter atacând în forma sa de lup. Iar Hunter era gigantic. Trecuse prin stânga corpului lui și se pusese între tânăr și haita trădătorilor, vântul netezindu-i blana aurie. Hades nu văzuse niciodată un licantrop atât de mare. Îl văzuse pe Flavius, dar până și Flavius părea mic pe lângă Hunter. Singurul care ar fi putut concura cu el era Blaise, iar Blaise rămăsese la Linderhof și plecase cu Skye, Christine, Ezra și restul vrăjitorilor spre Sanctuarul Celestial. Sabbah sigur se afla la conac, dar dacă echipa lor de salvare nu o găsea pe Joy, atunci o făcea echipa numărul doi. Doar Gale și Seth rămăseseră la conac, asta dacă nu găsiseră vreo cale de a-i convinge pe Skye și pe Blaise de a-i lua cu ei, oricât de periculos era să duci un semilicantrop și un om pe câmpul de luptă, când o nebună ca Sabbah umbla liberă și Raphael putea apărea de nicăieri.

În fața lui Hades, Hunter stătea cu capul ridicat falnic, ochii lui animalici privind cu ură spre licantropii care încremeniseră pe scări. Kain încercă să se ridice, șchiopătând cu o labă din față, dar Hunter mârâi atât de puternic încât Hades simți cum se cutremură și trupul lui. O parte din licantropi scherlăiră, aplecându-și ușor capetele, iar Hades înțelese că se temeau. Se temeau în egală măsură de Hunter cum se temeau de Sabbah, dar chiar și așa, tot trădaseră, iar Hades nu putea înțelege de ce.

—Nu fiți lașe, animalelor! se răsti Serje, întorcându-se să-i privească furios peste umăr. Sabbah o să vă jupoaie pieile dacă vă vede ezitând!

Hunter își arcui spatele, aplecându-și furios capul, ca și cum curajul lui Serje reușise să-l scoată din sărite. Abia atunci Hades înțelese de ce refuzase să ia restul licantropilor săi cu el. Nici nu era nevoie, odată ce el făcea de unul singur cât o haită. Hunter reprezenta apogeul puterii fizice care se putea afla într-o persoană. Era atât de mare încât îi ajungea lui Hades până la bazin, iar blana îi era deasă și de o nuanță de crem, spre deosebire de albul imaculat al lui Blaise. Doar ochii erau aceeași; periculoși și agili, capabili să supună orice licantrop. Ceva caracteristic familiei Wojtas.