Atinși de flăcări: Metamorfozis (II)

Metamorfozis: Nihil sine numini

—Mami semăna cu tine? 

—Mami semăna cu tine, de fapt.

—Câteodată mi-e dor de ea.

—Câteodată?

—Când tati vorbește despre ea, mi-e dor, dar după, când mergem la joacă, uit.

*

Hades se cutremură. Păru că pământul se scutură odată cu el, iar liniștea care se lăsă brusc fu distrusă de suspinul rapid al Loanei. Mâinile ei subțiri se ridicaseră și se puseseră în jurul negurii, ca și cum ar fi reușit să o oprească, să o țină în interiorul ei, deși sângele curgea în valuri și genunchii îi stăteau flexați periculos înainte. Când negura încercă să se smucească, Loana căzu în genunchi, urletul ei făcând toată pădurea să vibreze. Hades nu reuși să se miște. Nu pentru că o vedea pentru prima dată după ce o închisese în pentagramă, nu pentru că amintirea a ceea ce ea făcuse îl sufoca din nou, ci pentru că tocmai ea îl salvase de o lovitură care, fără îndoială, l-ar fi ucis.

—Oh? Ai schimbat tabăra, Loana?

Loana își strânse maxilarul. Genunchiul drept îi tremură și își pierdu echilibru, însă zăpada de pe jos îi atenuă căderea. Nu exista nicio șansă să distrugă acel tentacul. Sonnilon era mult prea puternic ca să fie învins de un demon, mai ales un demon care fusese om cândva, cum erau ea și Katherine. Aveau nevoie de un alt plan și le trebuia atunci, dacă-și doreau să scape cu viață.

—Pot spune că sunt dezamăgit, continuă Sonnilon să vorbească. Tu m-ai trezit, însă acum îmi întorci spatele. Puțin cam nedrept, nu crezi, Loana?

Loana se cutremură. Simțea privirea arzătoare a lui Hades în ceafă și își desprinse buzele ca să spună ceva, însă i se tăie respirația când negura se împinse și mai tare în abdomenul ei, încât avu impresia că urma să o destrame complet. Trupul i se aplecă instinctiv înainte și își rezemă o palmă de pământul rece, părul căzându-i ca o cascadă de întuneric peste umeri, până în zăpada îmbibată de roșeață. Ceva o flancă din dreapta și coasa lui Iahme se întinse deasupra negurii, cu lama îndreptată spre demon. Căldura trupului ei făcu zăpada din jur să se topească. Când Loana își ridică privirea spre Sonnilon, buzele lui Joy se arcuiră într-un rânjet crud. Oh, pedeapsa Divină...

—Hades, icni ea, înecată de gâfâituri. Joy... Joy crede că ești mort. Am făcut-o să creadă că te-am omorât ca să mă urască suficient încât să-l trezească pe Sonnilon.

—Ce ai făcut?!

Iahme reacționă imediat, degetele strângându-i-se cu putere pe coada coasei. Loana închise ochii când mâna ei își luă avânt, așteptând să îi fie aplicată o altă lovitură. Nu ar fi murit din vina lor, oricum. Numai o armă sfântă putea trimite un demon înapoi în dimensiunea lui, iar acesta putea oricând să se întoarcă dacă cineva îi deschidea o poartă sau îl invoca printr-o pentagramă. Dintre toți, cei mai vulnerabili erau Hades, Gale și trupul lui Joy. Sonnilon se putea lipsi de el oricând. Avea să-l folosească până când acesta urma să fie distrus, apoi avea să-şi găsească o altă gazdă; ca un parazit. Trebuia oprit, însă Loana nu știa cum. Știuse cum să-l trezească pentru că asta era mereu cea mai ușoară parte, dar să oprești furtuna după ce aceasta a început este imposibil, iar viteza cu care coasa lui Iahme se apropia de fața ei nu o ajuta deloc. Loana se strânse în jurul tentacului, desprinzându-și buzele în încercarea de a trage încă o dată aer în piept, deși tot trupul o ardea și limbile de durere îi biciuiau mjlocul la fiecare mișcare.