Atinși de flăcări: Metamorfozis (II)

Metamorfozis: Alea iacta est

—Katherine?

Gale își ținu respirația. Poate, dacă își închidea o clipă ochii, când avea să-i redeschidă, ea nu urma să mai fie în fața lui. Poate că aceea nici nu era Katherine. În fapt, Gale nu o văzuse niciodată. Joy nu i-o descrisese până atunci, iar Katherine trebuia să se afle înăuntrul ei. Cum de era în fața lui în acea clipă?

—Gale, trebuie să vi cu mine.

—De ce? o întrebă el imediat, făcând un pas în spate atunci când ea întinse mâna să-l apuce de cot. Dacă ești Katherine, de ce nu te afli în interiorul lui Joy sau unde Dumnezeu obișnuiai tu să stai?

—Pentru că Sonnilon m-a înlăturat, iar din cauza Porților Abisului și a puterii pe care o emană, mi-am recăpătat trupul de demon, ca și Loana.

—Loana a fost scoasă din pentagramă?

—Ascultă, Gale. Joy nu mai este ea însăși. Sonnilon a fost trezit. Loana l-a trezit, iar cineva va trebui să-l oprească înainte să pună stăpânire complet pe Joy și să distrugă totul.

—Despre ce tot vorbești? se răsti Gale, trăgându-și brutal brațul. Cine este Sonnilon? Unde este Joy?

Katherine stătu o clipă să se gândească. Ochii ei albaștri îl priveau fix, cum lui Gale îi era rușine să privească o persoană; ca și cum voia să-i vadă sufletul, ca și cum îl cunoștea de o viață când ei abia se întâlniseră. Ceva se strânse în stomacul lui când mâna ei se întinse și îi atinse un obraz. O atingere atât de ușoară, încât tânărul încremeni. Ochii ei erau jumătate închiși, ca și cum tocmai ce-și aducea aminte de ceva care-i provoca durere, iar degetele îi erau reci, lipsite de puls. Oh, da. Katherine spusese că prin intermediul Porților își recăpătase trupul de demon, ceea ce însemna că, atunci la Linderhof, trupul ei de om fusese cel ce dispăruse în urma legăturii cu Joy.

—Loras, murmură ea, atât de încet încât Gale nu fu sigur dacă o auzi bine.

În următoarea clipă își trăgea mâna, făcând un pas abrupt cu spatele, ca și cum se trezise din moțăială și nu știa unde se afla. Privi peste umărul lui, spre locul de unde tânărul venise, și își umezi buzele înainte să vorbească.

—Am un plan, dar voi avea nevoie de ajutorul tău.

—Sunt un om. Dacă nu vrei să-mi folosești sângele pentru vreun ritual sacru, atunci sunt inutil.

Katherine râse. Un râset ușor în liniștea pădurii, care-i aduse aminte lui Gale de clopoțeii chinezești ce atârnau de fereastra dormitorului său.

—Vreau exact contrariul, Gale. Îți vei păstra sângele, dar va trebui să-mi împrumuți câteva minute corpul tău.

—Poftim?

Katherine oftă, iar ochii ei îl priviră blând, ca și cum era obișnuită cu reacțiile lui. Gale nu înțelegea ce se petrecea. Nu înțelegea de ce o ființă ca ea, despre care auzise atât de multe lucruri groaznice, se dovedea a fi exact contrariul a ceea ce crezuse el că va fi. Știa că Joy avea altă părere despre Katherine, în ciuda a tot ceea ce a făcut ea înainte să-i intre în minte, însă el nu putea avea încredere oarbă în cineva responsabil pentru ceea ce s-a petrecut la Linderhof cu aproape jumătate de an în urmă.

—Sonnilon a pus stăpânire pe Joy. Va trebui să-l oprim, de aceea vom avea nevoie de corpul tău. Un demon e mai slab în forma lui decât atunci când se află în interiorul unui muritor.

—Stai o clipă. Tocmai mi-ai cerut să te las să mă posedezi?

—Nu eu te voi poseda. Nu sunt suficient de puternică pentru a-i ține piept lui Sonnilon.