Atinși de flăcări: Metamorfozis (II)

Metamorfozis: Joy vs. Joy

CAPITOLUL I: Joy vs Joy

Creatoarea

Joy sublinie cu o linie groasă cuvântul pe care-l scrise în colţul paginii caietului de biologie. Ochii ei urcară de-a lungul tablei pe care scria profesoara, până la ceasul de deasupra. Încă zece minute până la terminarea orei. O ardeau ochii de la oboseală şi abia putea să-şi mai ţină pleoapele deschise. Mai avea, însă, o ultimă oră de chimie, de la cinci la şase, şi abia apoi se putea întoarce acasă, unde ar fi reuşit să-şi pună ordine în gânduri. Se părea că seara ce o pierduse nu fusese suficientă ca timp de gândire, după tot ce se petrecuse ziua trecută.

Trecându-şi mâna prin părul prins în coadă, Joy îşi masă apoi umărul drept, încă uimită de faptul că peceţile lui Azazel vindecaseră rănile căpătate de pe urma atacului demonului. Trebuiseră doar câteva ore ca trupul ei să se regenereze, de aceea căzuse la pământ imediat după lovitură. Începuse procesul de vindecare care fusese mai puternic decât în mod normal datorită gravităţii rănilor. Acum, Joy era bine, cât se putea de bine după ce afli că cineva e pe urmele tale ca să-ţi ia viaţa.

Când ora se termină, Joy fu prima care se ridică în picioare. Îşi săltă rucsacul pe bancă şi puse cărţile la loc, apoi îşi scoase telefonul din buzunar şi răspunse mesajului trimis de Skye, care o întreba ce oră urma să aibă. Joy nici măcar nu apucă să tragă fermuarul rucsacului când cineva băgă capul pe uşă şi o strigă.

—Joy, Gale are probleme!

Abia atunci Joy băgă de seamă zarva ce se auzea pe hol. Din instinct, lăsă telefonul din mâini pe rucsacul deschis şi o zbughii spre uşă, urmând-o pe colega lui Gale, Iris, care părea destul de îngrijorată ca să o neliniştească şi mai tare. Alergând spre o gloată de adolescenţi ce se adunaseră pe hol, Joy îşi făcu loc cu coatele până în faţă, debusolată de ţipetele şi şuşotelile ce le aruncau adolescenţii de pe margine. În mijlocul cercului, pe jos, cu Seth Ward urcat peste el, ţinându-l de gulerul tricoului, era Gale.

Îi curgea sânge din buza spartă şi avea un obraz vânăt. Chipul lui frumos era crispat de durere, iar tipul ce-l bătea nu părea să fi terminat. După ziua groaznică avută ieri şi imaginea celui mai bun prieten bătut aparent fără motiv, Joy îşi pierdu controlul. Îşi strânse degetele în pumni şi, împingând un băiat ce-i stătea în cale, îşi luă avânt şi-l lovi pe Seth cu piciorul în coaste, făcându-l să se prăvălească jos, lângă Gale, într-o ploaie de gemete de durere. Când ochii săi dădură de chipul lui, Joy fu şocată să vadă uluirea de pe faţa lui Seth, care părea ca tocmai trezit din somn.

—Ce e în neregulă cu tine? ţipă Joy, îngenunchind lângă Gale, care respira alert, cu capul dat pe spate, rezemat de podea.

Seth se ridică încă buimac în şezută, netezindu-şi uluit părul nisipiu, iar doi prieteni se duseră să-l salte în picioare. Gale continua să geamă de durere cât timp Joy îi inspecta îngrijorată chipul, căutând alte semne ale sălbăticiei cu care fusese lovit.

—Unde te doare? Ce Dumnezeu s-a petrecut?

—Habar nu am, murmură Gale, ridicându-se la rândul său. M-a lovit dintr-o dată.

Joy aruncă o privire încruntată spre Seth, ţinând o mână pe pieptul lui Gale în caz că bătăuşului îi revenea cheful să pocnească pe cineva. El stătea între amicii săi, cu părul şaten deranjat şi spatele uşor aplecat datorită durerii de coaste, după urma loviturii aplicate de Joy. Privea fix spre podea şi i se zbătea un ochi. Tânăra, însă, era încă orbită de furie. Gale o apucă de încheieturi şi îi atrase atenţia asupra sa.