Atinși de flăcări: Metamorfozis (II)

Metamorfozis: Revelație

Notă autor: acest capitol conține scene boyxboy, de aceea mă văd nevoită să fac acest anunț pentru cei homofobici. O să vă dați seama și voi când încep *wink wink*

*

„Sunt aici, stând simplu și calm în interiorul întunecat al iubirii."— Roland Barthes

Degetele lui Christine îi neteziră grijuliu părul, acoperindu-l apoi mai bine cu pătura pe care o luase de pe spătarul scaunului de birou. Trecuse atât de mult timp de când făcuse asta ultima oară, iar acum Hades nu se mai pierdea prin cuvertură, ca atunci când fusese mic. Pe moment, Christine simţi cum îi creşte inima în piept. Toată ziua o petrecuse cu el, ascultându-i poveştile şi cunoscându-l pentru a doua oară. O iertase şi o înţelesese. Maturitatea din ochii lui când ea îi spusese despre Loana o uimise. Când era mic, vorbea despre mama sa ca şi cum aducea vorba de un înger sau de ceva sacru, însă acum expresia lui se întuneca şi ochii îi deveneau goi, lipsiţi de orice sentiment. Loana îl distrusese. Loana, propria lui mamă, îl folosise, îi distrusese viaţa şi îi luase şansa la o familie adevărată şi la fericire. Desigur, Hades primise o a doua șansă. Până și ea primise o a doua șansă, iar dacă Christine se îndoia de meritul ei pentru iertare, Hades o căpătase pe bună dreptate. Poate și destinul își dăduse seama că îi aruncase prea multe pe umeri, că îl transformase în Atlas și îl obligase să poarte în spate păcatele altora.

Hades era un ansamblu de defecte care nu-i aparțineau. Era un țap ispășitor în care Loana își depozitase toată ura și disperarea. Venise pe lume ca să îndeplinească planul ei mârșav. Pe Christine o îngrozea tot ceea ce se petrecuse. Atunci și în trecut, când fusese nevoită să fugă de propria ei soră. Ce-i drept, Christine știa că greșise, și încă foarte tare. Ron fusese al Loanei. Ron fusese dragostea surorii sale, iar Christine era în tocmai ca Eva. Se întinsese după mărul interzis și Dumnezeu a pedepsit-o cu vârf și îndesat pentru un asemenea păcat. Într-un fel, poate de aceea alesese să dispară. Partea aceea din ea care continua să o iubească pe Loana o mustrase în toți acei ani în timp ce cealaltă parte, cea care tânjea după Ron, o trăgea în direcția opusă, spre el. Christine fusese pusă între el și Loana, sau mai bine spus se pusese de una singură între ei doi, fără să știe că Loana nu dispăruse cu adevărat. Fără să știe că Loana îi privea prin ochii lui Radon, simțindu-se trădată de cea căreia îi povestea despre cât de mult îl iubea pe Ron.

Iar asta o făcu pe Christine să se simtă murdară. Să se simtă groaznic, mai ales după ce îl văzu pe Hades foindu-se, părând neliniștit chiar și în somn. Se aplecă şi îi sărută tâmpla, apoi ieşi uşurel din camera peste care domnea întunericul, mergând silenţios pe hol, până în living, unde aştepta Ron. El stătea pe fotoliu, privind un punct fix de pe podea. Se întorseseră în Londra şi ajunseseră cu puţin peste miezul nopţii. Apartamentul lui Ron era cufundat în tăcere, iar când Christine intră în cameră el îşi ridică curios privirea. Însă ea avu impulsul să iasă. Rămase în pragul ușii, cu o palmă pe tâmpla din lemn, ocolindu-i privirea. Durerea apărută în pieptul ei părea să se intensifice.

—Hades? replică el, iar Christine ocoli măsuța de cafea și se așeză pe canapea.

El apucase, totuși, să se lase pe spate și să-i facă loc să se așeze pe genunchii lui. Păru să se încrunte când înțelese alegerea ei și ceva din privire i se întunecă. Christine își umezi buzele încurcată, fremătându-și mâinile în poală.

—A adormit, răspunse în cele din urmă, așa de ușor încât abia se auzi. Mă duc și eu să...

—Despre ce ați vorbit? o întrerupse el, iar Christine îl văzu cu coada ochiului mișcându-se.