Atinși de flăcări: Metamorfozis (II)

Metamorfozis: Demoni (I)

„Iar dacă te pierzi pe tine însuți, eu te voi găsi..."

*  *  *

—Vreți să dați buzna de nicăieri și să salvați puștoaica?

Hunter își strânsese brațele la piept, privind neîncrezător spre Christine. Ochii lui căprui fulgeraseră iscoditori spre ea încă de când o văzuseră prima dată. Gale observă imediat cum Hades e cel care-i întoarce acele uitături urâte. Hunter nu era deloc ca Blaise. Desigur, poate că răutatea excesivă de care sufereau amândoi era ceva specific genelor lor, dar Hunter era mai diplomatic și mai deschis la opinii decât era Blaise.

—Exact ăsta e planul, îi replică Hades din cealaltă parte a camerei, unde rămăsese rezemat de perete, între cele două geamuri, ca să nu-i scape din ochi pe licantropii de afară.

Hunter rânji, ca și cum îi plăcea faptul că Hades îl provoca. Se ridică în cele din urmă de pe scaun, sângele uscându-i-se deja pe haine. Când se opri în fața lui Christine, Gale fu uimit să o vadă pe tânăra femeie rămânând stoică și hotărâtă, ochii ei negrii sfidându-l fără teamă. Oh, probabil că de acolo era Hades atât de înțepat. Totuși, deși părea că Christine se descurcă cu situația, Hades se uită imediat spre Ron, care făcuse un pas amenințător spre Hunter. Liderul licantropilor îl văzu și colțul buzelor lui zvâcni.

—Nu-ți face griji, nu am în plan să o rănesc, îl informă el. Am, însă, câteva întrebări.

Christine se încruntă, iar când mâna lui o apucă de încheietură, încercă să facă un pas în spate, dar nu reuși. Strânsoarea lui Hunter era suficient de puternică ca să nu o rănească, dar să nu-i ofere nici posibilitatea de a riposta.

—Ia-ți mâinile, ordonă Ron calm, cu vocea joasă, periculoasă.

Hunter duse antebrațul ei la buze, pielea fină a lui Chrstine fiind gâdilată de respirația lui regulată. Ochii lui căprui străluciră, ca și cum ar fi spus "Te-am prins" după ce trase aer în piept. Christine nu știu ce voia de la ea. Antebrațul ei rămase acolo și tânăra simți când buzele lui se lungiră într-un zâmbet. Apoi îi dădu ușor drumul.

—Ce-ar fi să-mi explici de ce miroși a același licantrop ca Seth?

Inima lui Christine păru să uite să mai bată. Hunter privi peste umăr, spre Seth, care-l privea la rândul său uluit. Desigur că Hunter știa de el. Blaise îi adusese la cunoștință că fusese mușcat în urma atacului licantropilor din seara de Halloween. Dar de ce mirosea Christine la fel ca acel licantrop? Și cât de puternic era Hunter, odată ce simțise asta? Expresia lui Christine spunea că el nu mințea. Devenise palidă, iar capul ei se întoarse fulgerător spre Ron. Bărbatul o privea ușor încruntat, ca și cum nu înțelegea vorbele lui Hunter. În spatele lor, Hades părea uluit, brațele căzându-i pe lângă corp.

—Ai câteva explicații de dat, Christine.

—Cu siguranță nu ți le voi da ție, îi replică ea.

Era la fel de stăpână pe propria voce cum fusese de la bun început. Gale observă că tremura atunci când își dădu părul lung după urechie, iar Hunter păru enervat de vorbele ei. Christine îi aruncă o privire iscoditoare. Din vina lui, Elias ajunsese în stare gravă la spital. Din vina lui, Flavius fusese nevoit să plece, să devină un trădător. Din vina lui, cei doi își pierduseră familiile. Totul pentru că Hunter urma acele reguli barbare lăsate în urmă de către Patrick.

—Flavius m-a ajutat, recunoscu Christine, privirea ei acuzatoare rămânând intersectată cu cea a lui Hunter. Sigur îți aduci aminte de el, nu? Și de micuțul Elias? Eu am fost cea care l-a salvat, după atacul licantropilor conduși de tine, Hunter.