Atinși de flăcări: Metamorfozis (II)

Metamorfozis: Epilog

—Este perfect normal să-ți placă de un băiat, Theresa.

—Dar mie nu-mi place de Sekai! Joy, ești exact ca și Christine.

Joy își dădu ochii peste cap cu zâmbetul pe buze, pașii ei răsunând pe aleea șerpuită care parcurgea grădina din fața casei, de la poarta din fier forjat revopsit și până la scările verandei. Avea în mâini două pungi cu cumpărături și se străduia să-și țină telefonul între ureche și umăr și, în același timp, să rotească cheia în broască și să intre înăuntru. Lumina apusului se strecură pe lângă ea atunci când ușa se deschise, întinzându-se jucăușă peste pereții holului și ai livingului. Jaluzelele trase împiedicaseră până atunci ca ultimele raze de soare să încălzească puțin casa, dar dat fiind faptul că se aflau în toiul verii, Joy îmbrățișă cu entuziasm aerul rece care o întâmpină. În rest, casa era goală, așa cum o lăsase. Închizând ușa în urma ei cu piciorul, tânăra se grăbi să ducă cumpărăturile în bucătărie.

—Atunci cum se face să vorbești mereu despre el?

—Pentru că îl urăsc! Trebuie să facă mereu pe deșteptul, mereu să se bage peste mine la antrenament, mereu să se împrietenească mai repede cu nou-veniții. M-am săturat!

—Tessa, ești suficient de mare ca să înțelegi că nu trebuie să transformi totul într-o competiție. La cei treisprezece ani ai tăi mă aștept să fii mult mai matură decât el.

—Normal că sunt, îi răspunse Theresa de la capătul celălalt al firului, cu acea tonalitate arogantă. Dar câteodată vreau să o invoc pe Iahme și să-i tai capul.

—Theresa, pronunță Joy apăsat, drept amenințare, iar fata își ceru scuze cu jumătate de gură și rămase tăcută câteva secunde după aceea. Sunt sigură că peste câțiva ani, tu și Sekai vă veți înțelege de minune.

—Ew! fu tot ce exclamă Theresa, iar Joy râse în urma reacției, poate mai mult decât ar fi fost cazul.

—Mi-e dor de tine, Tessa.

—Și mie de tine, Joy. Când ne vei mai vizita? Până și Elias a întrebat de tine acum câteva zile. Christine și Ron au din ce în ce mai multă treabă, iar Ezra cu Thanatos se comportă ciudat de la un timp de vreme. Au început să meargă separat în misiuni.

—Ei sunt adulți. Nu ar trebui să-ți bagi năsucul ăla drăguț unde nu este treaba ta.

—Dar este treaba mea! Ador să mă antrenez cu Thanatos, dar acum i-a luat Radon locul și știi că nu-mi place, pentru că el și Iahme se iau mereu la ceartă și eu trebuie să-i privesc de pe margine cum se contrazic întruna unul pe altul.

—Cred că asta e ceva ce se moștenește din familia Morgenstern, râse Joy, peste foșnitul pungilor, cât timp continua să pună tot ceea ce cumpărase la locul potrivit.

—Joy, trebuie să închid. A ajuns Christine și nu trebuie să mă vadă cu telefonul. M-a pedepsit acum o săptămână și încă nu i-a trecut.

—Te-a pedepsit? repetă Joy, vorbind, fără să înțeleagă de ce, la fel de șoptit cum începuse să o facă și Theresa. De ce?

—S-ar putea să-i fi dat lui Sekai avânt pe scări... Dar nu s-a lovit, crede-mă! Voiam doar să-l sperii puțin și-

-—Theresa!

—M-a prins. Trebuie să plec. Salută-l pe Hades din partea mea, Joy. Noapte bună!

Și, cu vocea dojenitoare a lui Christine pe fundal, auzindu-se din ce în ce mai puternic, și fără să aștepte răspunsul lui Joy, Theresa închise. Era la fel de repezită și de vulcanică cum fusese întotdeuna, iar tânăra petrecu câteva clipe uitându-se la numele din contactele telefonului înainte să își pună mobilul pe masă și să iasă din bucătărie cu un surâs slab în colțul gurii și sentimentul de dor zgândărindu-i stomacul. Îi era tare dor de Theresa, să o vadă alergând, cățărându-se pe oriunde ar fi putut, cu părul ei lung și roșu desprins și mereu mirosind a căpșuni. Îi lipseau toate persoanele care rămăseseră în Europa și spera că acea vacanță de vară care tocmai începuse urma să o conducă din nou la ele, până la începerea următorului an de colegiu. Însă mai era mult până atunci, atât de mult încât Joy se simțea entuziasmată fără să știe de ce.