Atinși de flăcări: Metamorfozis (II)

Metamorfozis: Si Nos Amas, Serva Nos

Camera se învârtea. Iar și iar și iar. Joy auzea urlete și șoapte ce-i pluteau prin dreptul urechilor, făcându-i tâmplele să bubuie și stomacul să-i zvâcnească. Spatele i se arcui înainte și lanțurile o traseră înapoi și o trântiră de zidul rece și umed. Sentimentul agonizant din piept nu dispărea, oricât de mult se zvârcolea datorită durerii. Părea că oasele coastelor i se strângeau, perforându-i plămânii și spatele. Inima i se zbătea în interiorul cutiei toracice, pompând sânge la o viteză care o făcea pe Joy să creadă că prin vene îi trecea foc și nu sânge. Foc lichid care îi urcase temperatura trupului la cote alarmante, părul desprins lipindu-i-se de tâmple și de frunte. Buzele uscate, desprinse, trăgeau aer în piept cu disperare, ca să nu se sufoce. La un moment dat, durerea atinsese acel punct care o făcu pe tânără să țipe, iar sunetul strident călători de-a lungul catacombelor, răsunând de câteva ori înainte să se piardă în liniște.

Capul lui Joy se rezemă de zid, corpul căzându-i în genunchi, lipsit de vlagă. Ceva din interiorul ei pulsa, disperat să iasă la suprafață, să-i spintece pieptul și să revină la viață, iar Joy nu putea să-i ceară ajutorul lui Katherine sau lui Iahme, ca să oprească în vreun fel acea durere. Pleoapele îi deveniseră grele și capul îi căzu într-o parte, rezemându-se de umărul strâng. O clipă, imaginea se încețoșă, totul devenind o învălmășeală, un haos de culori, umbre și lumină. Când își deschise ochii, după ce zgomotul unor pași umplu liniștea, acoperind bătăile disperate ale inimii ei, Joy crezu că greutatea pământului de deasupra îi căzu pe umeri. Pleoapele i se lărgiră și buzele îi tremurară, gâtul uscat împiedicând-o să pronunțe numele pe care l-ar fi urlat.

Pentru că Hades era în fața ei, plin de sânge.

Stătea pe un scaun, de partea cealaltă a gratiilor, cu mâinile legate de spătar, la spate. Avea genunchii depărtați și capul aplecat înainte, iar hainele îi erau sfâșiate și prin ele se vedeau urmele adânci ale unor tăieturi. Părul negru îi umbrea fața plină de sudoare și de sânge. Avea o tăietură pe obrazul stâng și buza de jos îi era crestată. Joy petrecu o clipă sperând că totul era doar un vis urât. Încercă să se ridice, trăgând de lanțuri înainte chiar dacă acestea îi săpau în piele, iar durerea îi traversă corpul din creștetul capului și până la degetele de la picioare. O ardeau ochii, iar trupul îi zvâcnea dureros de fiecare dată când încerca să se repeadă spre gratii, la el.

—Hades, zise ea, iar vocea îi sună răgușită, atât de încet încât Joy mai repetă o dată, pentru că nu fusese în stare să se audă pe ea însăși din prima încercare.

Hades nu-și ridică capul. Sângele din buză i se scursese pe bărbie și pe gât, murdărindu-i și mai tare bluza albă. Joy ținea minte când o luase pe el, în acea dimineață, când ea îi urmărise fiecare mișcare din capul patului, ascunsă în pături. Acum, culoarea albă a materialului devenise o acumulare de mai multe nuanțe de roșu. În lumina lumânărilor, pielea lui arămie strălucea din vina sudorii. Joy simți cum lacrimile îi curăță chipul de praf și moloz. Disperarea cu care se zvârcolea nu-i aducea izbânda, iar Joy încetă mișcările haotice atunci când, lângă Hades, își făcu apariția o femeie. Părul îi cădea peste umeri precum o cascadă, contrastând cu pielea palidă și rochia din satin, albă, cu care era îmbrăcată. Avea picioarele goale și păși ușor spre scaunul lui Hades, așezându-și cu grijă mâna pe umărul lui, peste una dintre răni.

Loana.

—Mă bucur să te revăd, Joy, vorbi ea, întinzând și cealaltă mână ca să-i mângâie lui Hades obrazul cu degetul arătător.

Joy petrecu o clipă cu buzele desprinse, lacrimile uscându-i-se pe obraji. Loana... ieșise din pentagramă?

—Oh! Exact aceeași expresie a avut-o și Hades când m-a văzut. Nu sunt tocmai iubită pe aici, nu?