Atinși de flăcări: Metamorfozis (II)

Metamorfozis: Theresa Hircher

!!Notă: capitolul conține scene violente, ce pot afecta emoțional. Citiți pe propria răspundere !!

                                                                          ***

—Cât de cumplit este să iubești ceva ce moartea poate atinge.

Joy nu răspunse prin nicio reacție cuvintelor bizare care i se plimbară pe la ureche. Sonnilon nu era de găsit nicăieri, însă vocea lui răsuna blând în mintea ei, precum o șoaptă spusă pe limbă de moarte. De deasupra lor începuse din nou să ningă, iar fulgii îi păreau lumini pe retina încețoșată. Își șterse ochii cu încheieturile, iar pașii grăbiți care răsunară în spatele ei o luară prin surprindere. Ceva se izbi de ea cu forță, iar tânăra crezu, în toată învălmășeala aceea de umbre, că dăduse greși și că tot ce avusese loc fusese doar un vis; că pierduseră. Însă, în fapt, ceva tot se pierduse, deși Joy nu era convinsă, încă, că acel ceva chiar era adevărat.

Pentru o clipă se lăsă adusă în strângerea puternică a lui Hades, care o apucase de mijloc și o trăsese spre el. O umbră se mișcă lângă ei, iar ea o captă cu colțul ochiului drept; Radon se ridica de jos în liniște, înăbușindu-și suspinele și durerea. Fruntea lui Hades era rezemată de gâtul ei, iar inima îi bătea cu putere, încât Joy o simțea peste propria piele, făcându-i mușchii să vibreze. Degetele ei, încleștate pe proprii genunchi, se încordau și se relaxau în mod repetat, iar gâfâitul lui se transmise cumva și la ea, încât umerii lui Joy începură să se cutremure, din ce în ce mai tare, până când fu în stare să-și dea seama că totul era real și că pierduse, cu adevărat, ceva de o valoare nemăsurabilă. Hades nu-i spunea nimic, însă ea simțea în mișcările frenetice ale corpului lui că magia cu care Sonnilon înghețase timpul nu fusese chiar atât de puternică, iar el era conștient de ceea ce se întâmplase. Cu toate acestea, Joy își deschise ochii și privi în jur, lăsându-și capul pe spate, ca Hades să-l ridice pe al lui.

Îl văzu câțiva metri mai în față, cu brațele pe lângă corp și chipul trist, în tocmai cum apăruse și în mintea ei, iar inima i se strânse de durere și sângele îi îngheță în vene. Își umezi buzele, apoi le desprinse cu teamă, încercând să-și controleze tremurul când zise:

—Îl vezi și tu, Hades?

Hades tresări. Un lucru atât de rar încât neliniștea din Joy crescu pentru o clipă. Însă, în fapt, se simțea totodată și amorțită, ca și cum era un simplu martor care urma să se întoarcă la viața sa monotonă când ziua avea să ia sfârșit. Adevărul era că nimic nu se potrivea cu impresiile din mintea ei întortocheată. Simți privirea lui Hades ridicându-se și inspectând ceea ce se afla în fața lor, pe deasupra umărului ei stâng, și brațele lui se strânseră din ce în ce mai tare în jurul ei, ca și cum se pregăteau de ceea ce era mai rău, iar Joy începu să-și audă bătăile inimii în timpane.

—Pe cine să văd? murmură el, iar tânăra se simți ca și trăznită, bărbia lui rezemându-se în creștetul capului ei.

Buzele lui Joy zvâcniră, arcuindu-se într-o grimasă ce putea reprezenta umbra unui zâmbet chinuit. Mâinile ei se încleștară pe încheieturile lui, iar Hades simți cum tremurul din ea devine și mai pronunțat. Numai vocea nu-i avu nicio inflexiune atunci când zise:

—Pe Gale. E chiar acolo. Îl vezi, nu-i așa? Nu-i așa?

Ultima întrebare fu răstită, iar vocea i se pierdu și i se frânse dureros, încât Joy își umezi buzele și înghiți cu acreală în sec. Încercă să se ridice, dar Hades o trase între picioarele lui și ea se zbătu ușor, inconștient, cu capul aplecat și părul acoperidu-i chipul.