Printre ingeri si demoni

Cum ar fi sa ai tot ce n-ai? Dar cum ar fi sa nu ai tot ce ai...

Urmatoarele zile ma gasesc mai tulburat ca oricand. Hector a reusit sa ma faca sa nu mai am incredere in oameni, mi-a strecurat in suflet furia, ura, indoiala. Am calcat in picioare toate lucrurile in care mai credeam. Am vazut grozavii, am facut grozavii. Am devenit unul dintre ei, dintre criminali. Am renuntat la mine si la tot. Am ucis mai intai propria persoana, omul care eram inainte. Am ucis spiritul. Sunt inca in picioare, dar nu mai am suflet. Parca plutesc iresponsabil fara nici o cauza sau un raspuns. Traiesc doar pentru a numara zilele lui Hector.

Cu sufletul greu, cu trupul rigid, incordat, sunt pregatit de plecare. Incalec motorul, imi trag viziera pe fata si dispar in ceata deasa a diminetii.
Libertate. Asta simt cand gonesc prin oras cu monstrul pe doua roti. Descatusare. Farame de suflet se pierd in urma mea. Simt vantul ce-mi sufla in fata. O intreaga lume se destrama in spatele meu. Vreau sa ma rup de realitate, de viata, de tot ce aveam candva. Am pierdut tot ce era al meu. Si ceea ce as fi putut avea...Am pierdut trecutul si viitorul. A ramas doar prezentul sumbru.
Gonesc ca un nebun si nu ma opresc. Nu mai simt nici durere nici ura nici dragoste. Nu mai simt nimic. Sunt impenetrabil. Ma simt obosit. Am iubit pana dincolo de viata. Imi doresc sa ma pot desparti de tot ceea ce ma afecteaza. Sa ma trezesc inainte de a fi prea tarziu. Nu mai am motive sa cred in ceva. Toate s-au spulberat. Sufletul meu se ineaca cu urmele amintirilor si nu reusesc sa merg mai departe. Sunt blestemat. Ii otravesc nemilos si pe cei din jurul meu, cei care tin la mine. Ii ranesc, ii manjesc cu vorbe reci si murdare. Sunt blocat intr-o satare de dizenterie psihica, o degradare generala. Pasii mei ma poarta spre o mare prapastie. E acolo de ceva vreme si ma asteapta...

Dupa ce hoinaresc cateva ore cu gandurile duse, ajung in cele din urma la spital la Dylan. A incasat un glont care s-a oprit aproape de inima. Atat de aproape de moarte...Spre surprinderea mea il gasesc acolo pe Igor. A avut grija de Dylan in tot acest timp. Intre ei se pare ca s-a legat o prietenie frumoasa.

-Nu-ti face griji din cauza mea, spune Dylan zambind avand o atitudine pozitiva. Am inima de leu. Nu mor eu asa usor.

-Fa-te bine leule, il incurajez, ne asteapta copiii. Mai e putin si incep campionatele la juniori.

-O sa fim bine amandoi, spune privindu-ma increzator. Elevii nostri vor mai pune multe medalii pe peretii clubului.

-Si noi vom mai aduce cateva victorii, nu-i asa d-le antrenor? intreaba Igor zambind.

-Igor...Iti datorez niste scuze, spun spasit abia privindu-l in ochi. Ce-am facut acolo...Mi-e rusine de mine.

-Nu-ti face griji. Stiu cum e sa fii gelos, spune el razand.

-Gelos? Nu cred ca...adica...Toate s-au legat in mintea mea. Inbratisarile voastre, faptul ca mi-ai spus odata ca esti indragostit de o dansatoare, toate indiciile duceau la Yeva.

-Asi. Ea e fata de care sunt indragostit. Prietena cea mai buna a surorii mele. Am vazut-o de curand. Asi si Yeva stau inpreuna. Radiez.

-E incredibil ca tu si Yeva sunteti frati. Nici acum nu-mi vine sa cred. E un miracol.

-Gemeni inca. Sunt mai mare decat ea cu 10 minute.

Cu un strop de speranta si cu moralul un pic mai ridicat, pornesc in graba spre clubul sportiv. E plin de elevi. Incidentul nefericit nu a avut repercursiuni asupra clubului. Ma bucur sa vad asta. E si meritul lui Claiton care a mobilizat instructorii si treaba a mers mai departe.
Baietii mei sunt foarte bucurosi sa ma aiba din nou in preajma. Si-au unit cu totii fortele sa ma ajute cu clubul. E un sentiment placut sa vezi ca esti inconjurat de oameni care tin la tine. Nu o sa uit niciodata asta.

Intru in biroul meu si ma asez pe scaun. Deschid laptopul si citesc din mailuri stergand mesajele inutile. Printre toate tampeniile gasesc si mesajelele de la Dylan. Fotografiile cu Tomy si Yeva ma tulbura din nou. Ma trimit direct in agonie. Inca un atac de panica, durere, furie, imi ravasesc creierul. Inchid laptopul aproape instantaneu. Pufnesc pe nari incercand sa-mi reglez respiratia necontrolata si bataile inimii care au luat-o la goana nebuneste. Ma straduiesc sa-mi revin. Nu reusersc. Ma ridic apoi, rastorn biroul cu tot ce e pe el si trantesc saunul de pereti. Il sun pe Claiton.