Damon Martinez, un baiat de cartier, crescut in suburbiile orașului New York, pare sa se descurce de minune in lumea asta intunecata in care supravietuirea e la fel de importanta ca si aerul. Cu o minte agera si cu un bagaj bogat de cunostinte in...
《《《 Si daca tot trec pe partea celalta, macar sa fie un loc mai bun decat rahatul asta de aici care se numeste viata...Ma chinui ca un tamput sa tin ochii larg deschisi de teama sa nu se inchida...caci eu, Hector Carter, zeul si Dumnezeul tuturor jigodiilor, sunt infrant acum culmea...de un copil, un pusti caruia eu i-am dat voie sa traiasca, propria mea creatie, propria mea reflexie, dar mai diavol decat mine, mai diavol chiar si decat diavolul...si pentru prima data in viata...simt frica. Stau intins pe dusumeaua rece, fara speranta, lasat sa mor, plin de sange, ingaurit, aruncat aici ca si cum a-s fi murit deja...desi eu sunt inca viu...Deschid ochii arsi de suflul mortii si caut prin capul meu invalmasit. Stiu ca e timpul, e sfarsitul pentru mine...Eu, Hector Carter sunt aruncat la gunoi. In alte conditii i-as fi omorat de mult pe toti acesti viermi dar acum...nu pot face nimic. Tot ce-am avut in viata asta nu-mi sunt de ajutor. Am avut lumea la picioare. Oamenii m-au venerat, unii au stat langa mine de frica, altii din admiratie sau din obligatie. Mi-am condus viata cu arma in mana, imi dadea putere, cu cat o foloseam mai mult cu atat eram mai puternic...facea parte din mine, ca o extensie. Puterea ce mi-a stat in maini, banii, bunurile, relatiile, oamenii care m-au servit...nu sunt cu mine acum, sunt singur, sunt doar o bucata de carne sangerand pe o dusumea rece, un nenorocit de hoit, inca un trup pe care-l va inghiti pamantul...Ma gandesc ca ar trebui sa-mi iau ramas bun in gand de la toti care-mi vin in minte acum, caci intunericul asta se pravaleste peste mine ca un bolovan, ma inghite. Imi trece toata viata prin fata ochilor, o viata de cacat, tumultoasa, tot ce-am trait vreodata, tot ce-am facut, imagini grele...Imi bag picioarele in toate astea...Nu-mi trebuie acum sa vad nimic de genul. O porcarie greu de digerat, un mare rahat, nu vreau sa vad asa ceva. Cu ce ma ajuta...?
"-Unde mama dracu e toata lumea!?" ragnesc dezolat zbatandu-ma pe cimentul rece, sangele incepand sa mi se usuce deja pe trup.
Tacere. Doar tacere primesc, nimic mai mult. Nu sunt obisnuit cu tacerea, era de-ajuns sa ridic un deget si eram servit ca un rege...
"-Doctorilor!!! Treceti dracu si carpiti-mi gaurile leprelor! UNDE SUNTETI TOTI...!? JALNICILOR!!! BAGA-MI-AS...!!!
Tacerea iadului se sparge usor. Vine cineva in sfarsit. Aud voci, vocile in ecou sunt deja langa mine, multe, tanguindu-se intr-un vuiet insuportabil, funebru de-a dreptul, un nenorocit de plans jelitor ce-mi sparge timpanele, ce nu se mai termina odata, vad ochi nervosi ce ma privesc din umbra. Lucruri rele si urate, oribile, toti mortii aliniati intr-un sir lung ma striga, toti ochii ma urmaresc furiosi...Mii de ochi nenorociti cu priviri sinistre atintiti spre mine, care nu clipesc...
"-Ce vreti pocitilor!? urlu infiorat refuzand sa mai vad tabloul tragic ce mi se arata. Mars de aici aratariilor!!! Nu sunteti reali! Doctorilor! Unde dracu sunteti toti ratatilor? TRADATORILOR!"
Imi intorc capul ingrozit, pe partea cealalta sa scap de morti, si-mi joaca acum in ochi imagini, multe...una peste alta aruncate-n ochii mei intepeniti de groaza, invalmasite, amestecate, sterse, insa doar una dintre ele mi-e lasata sa o vad, e foarte clara, infiorator de clara, imaginea a doua fetite. Sunt acolo in umbra. Una dintre ele ma arata cu degetul...Sunt constient ca e moarta, e vanata, putreda...Celeilalte ii bate inima si desi e vie, amandoua arata la fel, sinistre, sufletele incatusate, oropsite, ma invinuiesc ca le-am lasat...ca le-am abandonat...Imi amintesc. Le-am invelit capul in saci de gunoi imediat cum s-au nascut si acum...stau acolo in iarba si ma asteapta...fiicele mele.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
