Printre ingeri si demoni

___Da o fuga acolo...unde sufletul vrea sa te duca.___

___Yeva___

Dimineata ma gaseste lungita pe parchet in fata usii in care Damon Martinez a tot batut cu pumnul o buna bucata de vreme, eu fiind inauntru el in exterior, amandoi epuizati dupa toate cate ne e dat sa traim in aceasta viata. L-am privit cu durere pe vizorul usii...Dupa cum arata probabil toata noaptea a mers...de nebun batand strazile la picior, fara vreo directie, doar urmandu-si pasii, pasi care l-au adus in cele din urma la mine. La un moment dat stiu ca m-am prelins in jos pe usa, sfasiata de chin, ramanand cu ochii inchisi minute in sir, epuizata, caci ma aflu in aceeasi stare ca si el, nemancata, nedormita si cu mii de ganduri invalmasindu-mi-se in cap...
Stau acum cu ochii in gol fixand peretii. Efectiv i-am deschis instantaneu cand am auzit plansul lui Yrene. Ma ridic in capul oaselor cu mintea goala. Sunt fara nici o vlaga. Mi-am consumat in noptile trecute toate starile, toata energia, sunt efectiv epuizata. Tresar si ma uit din nou pe vizor cu inima in gat si-l vad...E tot acolo. Probabil ca inconstient a ajuns azi noapte la usa mea insa nu i-am deschis, nu am vrut, nu am putut...Degeaba a sunat, a batut cu pumnii, a dat picioare in lemnul dur al usii...nu i-am deschis, asa ca a ramas sa-si odihneasca oasele pe pres...Sunt inca furioasa pe el. Fiecare clipa care trece e un cosmar. Am remuscari ca l-am lasat asa insa nici acum nu vreau sa-l vad. In mine se da o lupta crancena intre ceea ce simt si ceea ce trebuie sa fac. Desi primul impuls imi spune ca nu-l vreau acum aici, ratiunea invinge in cele din urma. Privesc pe vizor din nou si il vad, lungit pe jos pe ciment, aproape in pragul lesinului. In timp ce creierul meu incepe sa se supraincalzeasca de ganduri la un moment dat mana mea roteste involuntar cheia in iala, apasand cleanta, iar usa se intrdeschide usor, ca o invitatie. Il vad cum se ridica incet de jos si zaboveste o clipa caci nu stie la ce sa se astepte. Simte doar ca sunt suparata. Impinge in cele din urma usa patrunzand in interior unde intunericul se amesteca cu lumina difuza a diminetii si ma vede. Stau tacuta si nemiscata in mijlocul camerei, uitandu-ma la el, apoi dupa cateva secunde in care niciunul dintre noi nu am respirat, chiar daca e negura ii vad ochii arsi, ii simt suferinta. Ii e rau...Ii e asa de rau ca abia se tine pe picioare iar eu l-am lasat asa, l-am facut sa-l doara si mai tare.

-Yeva...sopteste descurajat rasufland scurt apoi inainteaza stangaci spre mine.

In momente ca acestea ma cuprinde disperarea. Il vad in fata ochilor pe "Damon al meu", pe omul de care m-am indragostit, pe aiuritul meu de care trebuie sa am grija in permanenta. Imi vine sa-i sar in brate si sa-i simt mirosul salbatic de ploaie, de padure, de apa, de vant...caci lasand in urma tot ce este artificial, el a devenit una cu padurea...Iubesc libertatea lui...Vreau si eu sa fiu la fel de libera...sa simt vantul...asa cum il simte el...sa merg cu pasii lui. Scutur din cap sa-mi inlatur rapid senzatia caci nu...Trebuie sa-mi inabusesc rapid tot ceea ce simt.

-Nu l-ai adus asa-i? intreb pe un ton scazut, aproape soptit.

Tacere...Ma priveste in continuare abatut...

Cu fiecate respiratie, situatia devine si mai stresanta pentru noi, caci pluteste in aer o greutate sumbra.

-Nu...nu l-am adus, se aude vocea lui stinsa.

Ma asez pe marginea patului cu ochii in gol. Simt cum totul se naruie peste mine. Stau cu talpile goale infipte in podea iar greutatea din piept nu ma lasa sa respir.

-Mi-as dori sa pot opri timpul...ca o poza, soptesc amortita de durere.

-Voi opri timpul...ii aud vocea tremuranda.

Il vad acum mutandu-si privirea indurerata spre Yrene...pasind usor spre patutul ei...ramanand cu ochii fixati pe ea contempland-o mandru, cu un zambet firav, aparut in coltul gurii.

-Ai grija sa nu o trezesti...sar ingrijorata apropiindu-ma cu sufletul la gura de patut.

-Ce draguta e...