Damon Martinez, un baiat de cartier, crescut in suburbiile orașului New York, pare sa se descurce de minune in lumea asta intunecata in care supravietuirea e la fel de importanta ca si aerul. Cu o minte agera si cu un bagaj bogat de cunostinte in...
__Damon__ Orizontul acela maiestos pictat în alb mi-a aratat o alta față a lumii. Un alb murdar, "aparent" imaculat, căci am trăit acolo cele mai negre și nesigure clipe din viața mea. Vine un punct în aceasta viață, când te întrebi când dracu se termină? Sau cum? Detașat de lume plutesc fară direcție...singur. Sunt incredibil de trist și confuz. Poate că nu ajungem in iad neapărat pentru ceea ce am făcut. Poate că ajungem în iad și pentru ceea ce nu am făcut, pentru lucrurile pe care le-am lăsat pe jumătate...Mereu am lăsat lucrurile neterminate. Mereu am...
Letargie...O plictiseală a minții aproape paralizantă. Așa se chiamă starea mea de spirit de acum. Colind prin pustiuri să caut răspunsuri. Unele locuri miros a vrăji antice, a vânt, a ploaie, a iarbă verde, a vise rupte si a dor. Îmi aduc liniște căci e mult zgomot printre oameni...Aici nu avem nevoie de diplome, titluri sau trepte sociale...Aici doar suntem. Nu-mi dau tăcerea mea pe zgomotul nimănui însă, trebuie să mă întorc înapoi și să supraviețuiesc deși...mi-aș dori să rămân aici si sa încetez să mai respir...Exista un loc pentru orice, dar și o lipsă pentru fiecare loc...Lipsa aceea care te strigă... Ascult șoaptele încercând să le descifrez mesajele...încercând să înțeleg ce dracu se întâmplă cu mine, cu oamenii din viața mea...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Din nou sunt singur cu toata singuratatea mea. Singurul meu viciu, si al naiba de pustiu...Am pierdut oameni, am castigat oameni, dar mai e ceva acolo...un gol care nu se umple, o neliniste permanenta. Nevoia de a intelege, nevoia de a sti cum sa traiesc, cum sa merg mai departe fara "mine", fara "ea", fara cei dragi mie...Acest sentiment imi e al dracului de cunoscut. Cred ca l-am mai trait intr-o mie de vieti...zi de zi, noapte de noapte, la fiecare respiratie. Un blestem care se pare ca va dainui vesnic. Mereu ii pierd pe cei pe care ii iubesc...si nu stiu cum sa opresc asta. Ma lupt cu viata mea defecta, cu un sistem defect, cu o lume defecta... Pe Yeva am vazut-o de cateva ori in aceste luni grele in care a fost retinuta. E puternica. Eu sunt veriga slaba in aceasta ecuatie, eu sunt cel care nu accepta ca lucrurile stau cum stau...Eu sunt cel care...nu intelege. Dupa ultima vizita mi-am dat seama insa ca ceva se petrece cu ea...ceva ciudat, nu stiu ce. Ma pune pe ganduri chestia asta pentru ca de atunci, ori de cate ori vreau sa ma duc la ea, nu sunt lasat sa...Mi se respinge vizita pe motiv ca nu vrea sa ma vada, sau poate ca nu vrea ca eu sa o vad asa...Am facut insa tot ce mi-a cerut ea ultima oara cand ne-am vazut. Am adus acasa o bona care sa ma ajute sa-i ingrijesc pe copii, am angajat cativa specialisti cu care colaborez in gestionarea clinicilor doctorului, fiecare dintre ei reprezentand o autoritate, am preluat si afacerile mele...am facut tot ce am putut fizic. Am strans din dinti si mi-am facut toate indatoririle. Am fost tata, mama, sef, subordonat, coordonator...am fost cea mai buna varianta a mea. Toti cred ca sunt puternic pentru ca fac totul singur. Ei nu inteleg ca daca trebuie sa faci totul singur nu esti purernic, esti doar...cel care a murit in picioare. Satul de refuzul Yevei de a ma vedea hotarasc sa-i iau urma "uriasului" procuror Ben Waren, acest "atotputernic" imaculat care mie mi-a ridicat suspiciuni inca de la inceput. Instinctul imi spune ca toate raspunsurile intrebarilor mele sunt la el, iar pe mine niciodata nu m-a inselat instinctul. Dupa o deghizare ca la carte ma aflu acum camuflat printre gardienii penitenciarului unde "somitatea" paseste cu prudenta pe coridoarele reci insotit de cateva garzi de corp frumos "impachetati" in costume scumpe si cravate. Condus in taina spre capatul culoarului de cativa "tipi in uniforma" printre care ma aflu si eu, Waren detinatorul cheilor care deschid "toate usile cerului si pamantului", inainteaza cu pasi greoi si apasati spre celula Yevei.
