Printre ingeri si demoni

Furtuna din sufletul meu...

Ploaia rece si grea ce pica neintrerupt din cer parca a scufundat lumea. A putrezit totul in jur. Plantele, oamenii, sufletele...Dupa cateva zile de cosmar in care am fost tintuit la pat si nu am putut face mai nimic, starea mea de spirit s-a inrautatit drastic. Sunt de-a dreptul sufocat, nici nu mai stiu de cand nu am mai respirat.
Lungile reprize de somn, de inconstienta, datorate calmantelor puternice care mi s-au administrat de catre un doctor ce s-a tot perindat pe aici, nu au facut decat sa genereze cosmare ingrozitoare si sa ma agite si mai mult, sa ma inebuneasca de tot.
De cate ori inchid ochii am acelasi si acelasi vis. Ma aflu in masina pe marginea prapastiei gata sa plonjez in gol. Moartea e langa mine, materializata intr-o faptura diafana, halucinanta, ma tine de mana. Rasuflarea ei rece imi adie in ceafa. Ma imbie sa pasesc alaturi de ea, in intuneric. Imi susura in ureche. Sunt impacat cu asta si gata s-o urmez, insa pasarea aceea patrunde in masina de fiecare data si ma trezesc brusc din cosmar.
Ultima data, pasarea s-a asezat pe mana mea si a prins grai, graiul dulce a-l Leilei...mi-a soptit suav in ureche cuvinte nedeslusite, si vocea a devenit treptat ca o tanguiala, ca un strigat infundat, ca o jale sfasietoare...apoi mi-a pus in palma medalionul pe care i l-am dat lui Tomy de ziua lui...Cand m-am trezit, inca tineam pumnul strans...avand corpul intepenit intr-o pozitie nefireasca, contorsionata iar sufletul mi se zbatea in gat, gata sa iasa...

Cu nervii la pamant si cu o atitudine agresiva, ma aflu permanent intr-o stare de tensiune, de alerta, inauntrul meu s-au strans o multime de stari. Teama, mania, indarjirea, disperarea...au pus stapanire pe mine. Ma confrunt cu o situatie critica in care nu vad decat negru in fata ochilor. Totul e sumbru. Ploaia acida din interiorul meu imi dizolva sangele, imi curge acid prin vene, simt cum dispar in neant, ramanand in locul meu doar el...monstrul.

Ma plimb agitat prin incapere cu ochii in gol. Asteptarea ma omoara. Claiton nu a dat nici un semn de viata iar eu nu stiu nimic de Tomy, daca au informatii despre locul unde se afla, daca s-a stabilit plecarea in Rusia.
L-am sunat in repetate randuri insa nu-mi raspunde. Cicatrice a luat Mustangul si a facut un drum in oras. Sunt convins ca s-au intalnit, insa nu vrea sa-mi spuna nimic. Zice ca a plecat doar pentru a-si pune familia la scuteala.

Ma indrept spre fereastra si o deschid larg inspirand in piept aerul rece si umed al noptii. Linistea de aici e atat de grea, atat de apasatoare incat îmi aud si cele mai ascunse ganduri. Se aud doar picurii grei de ploaie ce-mi inunda necontenit creierul. Nu pot sa nu ma gandesc ca eu stau aici fara sa pot face nimic in timp ce Tomy e cine stie pe unde. Ce-o fi in sufletul lui, cat de frica trebuie sa-i fie...Ma inteapa inima cand ma gandesc la asta. Ma asteapta sa-l salvez, sunt eroul lui.
Mintea mi se intuneca si mai rau cand imi aduc aminte de copilul lui Henry. " Unul e mort intr-o ferma de porci, celalalt e in drum spre Moscova" imi rasuna in urechi cuvintele lui Hector.

Apas cleanta si deschid usor usa. Am nevoie de aer. Nu apuc sa fac un pas ca imaginea din fata ochilor imi taie rasuflarea, ma paralizeaza de-a binelea.
Yeva sta dreapta in fata usii de la intrare cu privirea pierduta in ochii lui Igor in timp ce el o tine de mana stand mult prea aproape de ea. Privesc inmarmurit cum ii saruta pe rand mainile apoi ii ia fata in palme, o saruta tandru pe frunte tragand-o la pieptul lui si afundandu-si nasul in parul ei inspirand adanc...

-Parul tau...Inca mai mirosi a vanilie...

Imi intorc instantaneu privirea. Nu suport sa vad mai departe...Sunt extrem de tulburat.

-O sa ma intorc cat pot de repede, spune el grabit, dupa care se face nevazut in noapte.

Se aude cum toarce sunetul infundat a-l motorului semn ca a plecat deja.

Ma retrag in camera, inima pompandu-mi cu putere in gat. Simt un gust amar care-mi inunda toata fiinta.
Imi tarasc picioarele greoi spre fereastra deschisa si apuc nervos in maini lemnul dur al tocariei asa incat incepe sa trosneasca sub presiunea mainilor mele. Imi vin in minte ca o tortura cuvintele lui Hector. "Stai cu ochii larg deschisi. Niciodata nu stii cine te va trada..."