Printre ingeri si demoni

___Bajbaind printre ruine...____

       De cateva zile colind de nebun prin lume fiind intr-o continua stare de fuga. Nu pot sta pe loc, trebuie sa fiu mereu in miscare, altfel ma sufoc. Fug de mine si mi-as dori sa dau un nume starii pe care o simt, am nevoie sa stau singur, sa ma gandesc la asta. Am creierii vraiste. Dorm din hotel in hotel si ma indepartez tot mai mult de locul care-mi provoaca neliniste. "Dorm" e mult spus caci de ceva timp am niste cosmare ingrozitoare care imi taie rasuflarea. Somnul imi e tulburat de aceleasi halucinatii pe care am inceput sa le am si in timpul zilei, cand sunt perfect treaz...Imediat cum inchid ochii incep sa alerg de nebun prin orase, prin paduri...alerg pe patru picioare cu viteza luminii, intalnind in goana-mi nebuna lucruri...lucruri din "fosta mea viata". Faptul ca nu imi amintesc nimic de trecut ma debusoleaza total. Ma simt pierdut in spatiu. Nu stiu cine sunt. Cine dracu sunt...Mi-e teama ca nu voi mai simti  vreodata ce am simtit, ca nu va mai exista nimic in viitor. Unii imi spun ca am fost atins de divinitate, ca am fost iertat de pacate atunci cand mi-am pierdut memoria, caci cel mai tare doare trecutul, si cel mai greu pe lume e sa traiesti cu dorul...Nu m-a deranjat prea tare asta pana cand l-am intalnit pe pustiul care a trezit ceva in mine, ceva care roade adanc, m-a facut sa ma simt cel mai mare dobitoc din lume. I-am vazut privirea...Furia inca nu mi-a trecut, furia pe mine, pe situatia in care ma aflu, pe Claiton, omul care m-a trimis la razboi fara arme. Copilul ala credea ca-mi bat joc de el, am avut o conversatie atat de stupida incat nu o s-o uit niciodata. Am muscat-o original caci...acum greu imi voi putea construi o relatie cu el.
Dupa ce-mi vantur creierii pe motor bantuind prin toate "coclaurile", constat ca am ramas fara bani si ma vad nevoit sa ma intorc in New Yorc.
Bineinteles ca hienele sadice mi-au simtit mirosul si au dat buzna peste mine. "Indragostita" nu ma deranjeaza deocamdata pe cand Claiton...sa nu-l mai vad.

-Esti nebun de legat Martinez! imi zbiara el in urechi tinandu-se dupa mine. Cum sa dispari asa omule! Te-ai gandit ce panica, ce haos ai produs aici?

Il las sa-si faca numarul pana cand pur si simplu nu mai pot si ripostez violent.

-Tu te-ai gandit vreun pic cand m-ai trimis la copilul ala fara sa-mi spui nimic de mama lui? intreb luandu-l de gat aproape blocandu-i respiratia.

-Vad ca ti-ai pastrat abilitatile de bataus, bolboroseste el sugrumat, nu ai uitat ce te-am invatat!

Il imping cu putere in perete asa incat toate tablourile cad pe jos apoi ma duc glont in bucatarie si-mi aprind o tigara in timp ce bruneta se repede pe mine incercand sa-mi distraga atentia.

-Damon...Ai mancat azi Damon? Vrei sa-ti fac o...

-Iesi! zbier pe ea incepand sa ma sufoce "grija" ei excesiva fata de mine.

-Tot un nenorocit ai ramas, spune Claiton gatuit tarandu-se in bucatarie si asezandu-se la masa. Aproape ca-mi era si dor de tine. Porti violenta in sange omule, ti-e in gena, pana in ultima celula...

Imi fixez privirea pe el tintuindu-l asa cateva secunde apoi imi trag un scaun si-i "imprumut" un trabuc.

-Ce sa zic...Sunt un om violent. Iar tu ma iriti, imi stai in creieri non-stop. Iti sugerez s-o lasi mai moale...

-Nu inteleg de ce dracu sari asa...?

-Am facut-o lata acolo...murmur cu ochii in gol apoi imi focalizez privirea asupra lui. Nu mi-ai spus ca mama lui e moarta...

Il privesc cum se foieste in scaun cat e de mare, nestiind cum sa reactioneze.

-Martinez...ea...A murit acum cativa ani buni.

-Ce trebuie sa mai stiu...? Eu am omorat-o?

-Nu...

-Atunci ce sa-ntamplat? Copilul ala ma uraste. Trebuie sa fi facut ceva teribil ca sa merit tot dispretul acela...Copilul e atat de...departe de ceea ce ma asteptam eu...