Damon Martinez, un baiat de cartier, crescut in suburbiile orașului New York, pare sa se descurce de minune in lumea asta intunecata in care supravietuirea e la fel de importanta ca si aerul. Cu o minte agera si cu un bagaj bogat de cunostinte in...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Incalec motorul si ma fac nevazut in noapte. Colind ca un suflet pierdut care nu e nici aici nici dincolo...Suflet fara liniste, prins intre doua lumi. Indur chinurile iadului. Caut ceva, nici eu nu stiu ce. Ma caut pe mine. Ma doare, si nu pot evada nicicum din durere. Stau treaz de cateva zile. Arat si ma port ca un nebun. Ma simt atat de obosit, de degradat... Dar iau insomnia mea ca pe un dar, ma ajuta sa am mai mult timp fata de restul lumii, sa simt, sa aud, sa vad lucruri. Reprezinta insa si blestemul meu. Sa fiu conectat in continuu cu realitatea. Cu toate durerile mele si ale celorlalti. Dau ocol orasului de ceva vreme gandindu-ma nauc. M-am invartit pana am ajuns pe un deal unde pot sa simt linistea, unde pot sa-mi aud gandurile, pentru ca in capul meu e o invalmasala de nesuportat. Duc prea multe in carca, problemele s-au adunat si m-au indoit. M-au coplesit. Luminile...Luminile licaresc in intuneric. Sus cerul intunecat jos orasul amortit si tacut. Stau singur sa-mi limpezesc mintile. Pe de o parte ma mistuie dorul cumplit de Tomy, baiatul meu care nici macar nu stiu unde e, imi e atat de dor de el incat mi se strange sufletul, iar pe de alta parte ma macina tot felul de alte ganduri. Cicatrice mi-a trimis mai devreme un mesaj sa vin urgent la clubul de noapte. Jack Nicolson, fostul patron al clubului, a murit iar fiica lui ma cauta disperata. Sunt in stare de soc, stupefiat de cat de fragil este omul. Cat de repede se termina tot. Ca si cum nici nu a fost...
Dupa momentul meu de reculegere intre cer si pamant, pornesc cu sufletul greu spre club. Aici e o aglomeratie de parca s-a spart cerul. Nu poti nici sa respiri. Nu mai suport haosul care s-a creat. Nu mai suport agitatia asta. O vad pe Mady la bar cu fata in palme. Cicatrice e cu ea, consoland-o. Imediat cum ma vede imi sare in brate. Raman cu mainile in aer fara sa stiu ce sa fac cu ele. Sa o imbratisez si eu? Sau ce sa fac?
-N-am stiut unde sa ma duc...imi sopteste ea afundandu-si fata in umarul meu, strangandu-ma tare in brate.
-E ok...raspund crispat privindu-l pe Cicatrice incercand sa aflu raspunsuri in ochii lui.
Da din cap confirmand tragedia.
-E pe bune omule, spune el intinzandu-mi un pahar de bautura. I-a cedat ficatul. Nu a raspuns la tratament...
-Hoinareala, droguri, bautura, fumat excesiv...astea i-au adus moartea, spune Mady dezlipindu-se cu greu de mine si asezandu-se inapoi la bar.
-Eu l-am cunoscut altfel, spun crispat.
-Tata nu a fost intotdeauna un sfant. A a dus o viata haotica chiar si dupa ce am aparut eu. S-a cumintit dupa ce a murit mama si s-a vazut responsabil de viata mea. Dar raul fusese facut deja. Suferea de multi ani de ciroza. Se patimea de prea mult timp. Acum ma consolez cu faptul ca...nu il mai doare.
O privesc cu maxilarul inclestat.
-Cand s-a intamplat?
-Azi-noapte, imi raspunde aprinzandu-si o tigara subtire cu mainile tremurande.
