Printre ingeri si demoni

De fiecare data cand o tin in brate mai moare cate un demon...

A trecut deja o bucata buna de timp de cand am lasat-o pe Yeva afara. Ochii imi sunt atintiti spre usa asteptand incordat sa intre din clipa in clipa, insa rabdarea mea s-a dus dracu definitiv. Nu mai suport sa astept. Ma ridic vulcanic de la masa si ies afara. Imi rotesc ingrijorat ochii peste tot insa nu o vad. In apropiere se aude susurul raului involburat ce trece chiar prin fata cabanei. Cu sufletul strans ma indrept glont spre rau. O caut peste tot, in sus si-n jos insa...nimic. Sunt distrus. Inchid ochii si simt cum mi se urca tot sangele in cap.

- Yeva...soptesc pierdut cu mainile in cap in timp ce ingrijorarea mea creste.

Ma intorc si-l vad in fata cabanei pe Hank. Astept pana se apropie de mine plimbandu-ma agitat dintr-o parte in alta batatorind iarba.

-Yeva nu e nicaieri! A trecut aproape o ora de cand a disparut. Unde crezi ca se putea duce?

Se uita incruntat in sus cercetand ingrijorat cerul.

-S-au adunat norii. Cred ca o sa ploua. Certuri de indragostiti? intreaba Hank rasufland greu privindu-ma cu ochii lui de urs batran care le-a vazut pe toate.

-Nu suntem...murmur agitat privind in toate partile, nu o sa intelegi Hank...

-Las-o sa-i treaca, se va intoarce singura. Asta daca nu se intalneste cu descreieratii aia. S-au aciuit de ceva vreme pe aici. Umbla ca bezmeticii. Niste golani. Numai rele fac.

Asta a venit asa ca picatura care a umplut paharul. Simt ca inebunesc. Asta imi mai lipsea. Si asa capul meu bubuie de dureri, sufletul, inima mea la fel. Ma indepartez de Hank si ma las in voia picioarelor.

-Daca a intrat in padure va fi greu sa o gasesti! imi striga Hank din urma. Stii si tu cum sunt padurile pe aici!

Intradevar padurea de brazi e deasa si neprimitoare iar acolo unde copacii incep sa se rareasca apar stancile prapastioase, nenumaratele hauri fara fund ce se deschid amenintatoare. Cunosc padurea asta ca in palma. Am cutreierat-o de zeci de ori la pas. Exista si un drum ocolitor in care poti ajunge la stanci cu masina. Eu am deja locul meu special in care revin de fiecare data cand ma aflu aici, sa pot urla cat ma tin plamanii.
Gandul ca ar fi putut pati ceva ma distruge. Inaintez prin padure strigand-o disperat. Alerg prin desisuri cu ochii in toate partile. Simt cum frigul si umezeala imi intra in oase. Disperarea mea a ajuns la cote maxime. Unde putea fi? Ar fi trebuit sa o gasesc pana acum. Ma opresc sa-mi trag sufletul si ma las in jos sprijinindu-ma pe genunchi. Am impresia ca-mi iasa inima pe gat. Simt picuri reci de ploaie ce se preling usor de pe crengi. Asta mai lipsea, sa ploua.

-Yeva!!! strig disperat si cu nervii la pamant, incercat de ganduri sumbre.

Aici in varful muntelui Hank a spus ca salasuiesc animale salbatice cu care oamenii se mai intalnesc din cand in cand. Ma infior numai la gandul ca pe undeva prin apropiere ar putea fi vreunul. Cand in sfarsit copacii incep sa se mai distanteze unul de altul ma opresc brusc din fuga cercetand zona. Toti muschii imi sunt incotdati. Toate simturile imi sunt ascutite la maxim. Mi s-a parut ca aud ceva. O strig din nou de cateva ori pe Yeva.

-Hei! se aude o voce in apropiere. Aici!

Alerg disperat in directia in care am auzit vocea si respirand greoi imi cuprind capul cu palmele multumind cerului. O vad pe Yeva sprijinindu-se de un barbat mai in varsta care pare a fi un localnic. O cercerez disperat sa ma conving ca e intreaga. E garbovita de frig, are o expresie chinuita si cateva zgarieturi pe fata. De-abi se tine pe picioare. Ma priveste lung. Ochii ei...imi strapung sufletul ca o gheara. Ma omoara. Acesta e unul din momentele cand imi vine sa intru in pamant din cauza privirii ei, din cauza actiunilor mele. Yeva nu trebuie sa mai sufere niciodata din cauza mea. Eu trebuia sa fiu acela care sa o protejeze, sa o apere de toate relele de pe lume, eu trebuia sa fiu acela care sa-i curate ranile din trecut, sa i le ingrijeasca, ca ea sa uite de ele, sa nu mai capete altele...Eu trebuia sa fiu acela care trebuia sa aiba grija sa nu mai fie niciodata ranita...