Damon Martinez, un baiat de cartier, crescut in suburbiile orașului New York, pare sa se descurce de minune in lumea asta intunecata in care supravietuirea e la fel de importanta ca si aerul. Cu o minte agera si cu un bagaj bogat de cunostinte in...
Cu sufletul sfasiat, cu furtuna izbindu-ma in fata, am ascultat mereu zgomotul vietii mele. Am fost mereu prins cu gandurile in trecut, infruntand durerea si nebunia mea. Am trait experiente carora nu le-am putut supravietui. Am gustat furia, deznadejdea, negarea, izolarea. Mi-a fost groaza de oameni, am stat departe de ei. M-am simt ca si cum eu nu as fi om. Om ca si ei. Poate din cauza uratului din ei, poate din cauza mizeriei din mine. Mi-am creat propria lume, propriul gol in care sa ma cufund, sa evadez ori de cate ori simt nevoia, un gol fara oameni, un gol gol...Si totusi, acum parca m-am trezit dintr-un somn adanc... Nu pot sa mai indur starea de dementa si durere prin care trec acum. Nimeni si nimic nu ma mai poate tine prins aici, tintuit in pat. Prind puteri nebanuite. Simt totul la cote maxime. Imi aud inima cum bubuie, pompeaza cu putere sa-mi sparga pieptul, simt fiecare celula din mine cum se activeaza, imi simt sangele involburat cum imi alearga nebuneste prin vene, simt ca am fost mort pana acum si ca dintr-o data am inviat. Cu rani fizice si psihice nevindecate, cu mintea bantuita de sechelele trecutului, plec din spital manat de dorinta acuta de a ma intalni cu ea, Leila mea, iubirea mea blestemata la vesnicie...Pentru totdeauna...
Cand intru pe poarta cimitirului simt ca mi se ridica parul pe mine instantaneu. Ma cuprind fiorii. Un vant nebun suiera balancanind amenintator copacii, caci moartea printre crengi adie...O vad, o aud, o simt. E peste tot. E aici, in tinutul ei incremenit, stapana peste suflete. Doar clopotele mai rasuna timide in departare. In rest, e atata liniste...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Mi-e asa de greu s-o stiu pe Leila aici...e atat de apasator. Inaintez tacut printre morminte si nu ma opresc desi ma impleticesc in picioare. Le simt moi, grele, inutile. Ma asez pe jos langa mormantul lui Jack si ma chinui disperat sa respir. Indraznesc sa privesc spre locul acela imprejmuit de urme de pasi...unde trandafirii insangerati sunt inca proaspeti. Ma uit inmarmurit la mormant si nu am aer. Imi tiuie urechile ingrozitor, zgomotul aproape ca imi sparge timpanul. Sunt inmarmurit, ma sufoc. Simt ca imi inghit limba. As putea sa mor aici, acum, fara sa pot face nimic, fara sa stie nimeni. Casc gura disperat incercand sa trag aer insa gatlejul mi s-a blocat. Simt pe nas o apasare, o presiune extrem de mare, ca si cum as sta sa explodez apoi...sunt cuprins de o caldura imensa. Simt ceva cald pe fata. Imi curge sange din nas, pe barbie, pe piept, gura mi-e din ce in ce mai inclestata...Ma tarasc in genunchi cu ultimele puteri si imi infig adanc mainile in pamantul de pe mormantul Leilei. Privesc fix cum picurii de sange ce-mi cad de pe barbie, se amesteca cu pamantul rascolit in disperare de mainile mele.
-Leila...soptesc greoi fara sa pot deschide gura. Am venit...Sunt aici...Sunt langa tine...
Imi simt ochii uscati, ma ustura, nu pot clipi, privesc infiorat mormantul, incremenit, apoi dintr-o data privirea mea trece dincolo de pamant, dincolo de spatiu, dincolo de timp. Adanc, tot mai adanc, apoi o vad, o vad intinsa pe spate in trandafirii uscati din care n-au mai ramas decat spinii...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
