Damon Martinez, un baiat de cartier, crescut in suburbiile orașului New York, pare sa se descurce de minune in lumea asta intunecata in care supravietuirea e la fel de importanta ca si aerul. Cu o minte agera si cu un bagaj bogat de cunostinte in...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Telefonul primit in ceas de noapte a zguduit pamantul din temelii...Dupa ce ca si asa imi pierdusem mintile, mesajul pe care mi la trimis Claiton m-a facut sa ma prabusesc de tot... Damon Martinez cel slab, cel plin de hibe, cel tavalit de viata...pff, in cele din urma slabiciunile m-au rapus. Umbra...Umbra mea a ramas acolo pe docurile alunecoase din Orlando, plangandu-mi de mila. Am inteles ca sortii nu-mi vor surade niciodata, ca-mi sunt potrivnici. M-am tarat, am urlat, m-am zvarcolit de durere, insa in cele din urma am renuntat la mine, nu am mai luptat, caci cel care s-a intors atunci de pe plaja aceea nu am fost eu, ci el...monstrul. I-am cedat locul fara lupta. M-am saturat sa ma doara. Am vrut doar...sa nu mai simt nimic. Oricum o sa ma inghita iadul pentru ceea ce am facut, caci am lasat demonul sa iasa, iar el are treburi macabre...Incepe razboiul...Razboiul monstrilor.
Tocmai m-am nascut...insa inima mea nu bate. Nu am trecut. Nu am prezent. Nu am viitor. Nu am vise. Nu am realitate. Nu am slabiciuni. Nu sufar. Tot ce percep acum e raceala, ura, intuneric, caci am venit cu un scop...Hector. El e motivul existentei mele. Incepe adevaratul razboi, iar razboiul inseamna moarte. Am petrecut atata timp in compania ei incat...ma confund cu ea. Sarmanul suflet l-am lasat in urma. Si-a pierdut umanitatea. Tot ce a mai ramas acum sunt...doar coarnele.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
_____________________
-"Sarutul mortii..." Tu m-ai invatat asta copoiule! Ai sa platesti cu viata ta! ii suier in ureche lui Claiton dupa ce i-am aplicat acea lovitura paralizanta care l-a facut leguma, apoi l-am tarat in hala parasita lipindu-l de perete.
Inebunit de furie aproape ca-l trec prin zid, mainile inclestandu-mi-se letal in jurul gatului lui cat un trunchi de copac. Ochi-i sunt iesiti din orbite, iar buzele incep sa i se invineteasca, prinzand o nuanta pronuntata de mov...Sufletul sta sa-i iasa. Il privesc cu raceala cum moare, fara sa clipesc, savurandu-i sfarsitul...In subconstientul lui stia ca va muri candva de mana mea...acum a venit momentul...si nu se poate opune. E doar un munte de om care sta acolo inert, doar asteapta sa se termine, sa scape de povara vinovatiei, de chin. Il privesc direct in ochi, in timp ce i se scurge sufletul...
-Ia-ti labele de pe el netrebnicule! tuna in spatele meu vocea ce-mi sageteaza creierul ca o sulita in acelasi timp cu sunetul metalic a-l pistolului in timp ce e armat.
