Capitolul 13

293 14 1
                                    

După 10 ani

29 august

-Mami, Sam nu mă lasă în pace! Strigă Eleanor.

-Copii,stați cuminți! Țip,în timp ce îl îmbrac pe micuțul meu Liam.

Da,i-am pus numele Liam,încă nu am uitat ce emoționat a fost tata când i-am zis ca o sa-l numim după el.

Probabil sunteți în ceață, așa ca o sa va fac un scurt rezumat la ce s-a întâmplat în ăştia 10 ani.

Sa începem cu începutul: Ziua următoare,eu și cu Cameron i-am arătat tatălui său colecția pe care am făcut-o. El a fost extrem de fericit,încât a făcut o prezentare de modă,unde hainele făcute de mine au fost vedetele. Prezentarea a avut un mare succes,atât pe plan național cât și internațional. Acum multe case de modă vor sa lucreze cu noi. Așa am devenit eu și Cameron,mâna dreaptă a tatălui său. Nu semnează nimic,pana nu ne întreabă și pe noi. Revenind la mine și Cameron,și ieșit la câteva întâlniri,și ne-am cunoscut mai bine,dovada ca acum suntem căsătoriți și avem 3 copii. Da,3! Eu am vrut sa ne oprim la 2,dar el nu,mai voia un băiat. Și de aici a rezultat campionul nostru Liam. De abia la nunta,tata la acceptat pe Cameron,și pot spune ca a meritat pentru ca acum îl considera fiul lui,iar Cameron îl considera tatălui lui. Cat de drăguț e asta?! Apoi au apărut copiii,și acum merge totul ca pe roate. Caleb s-a însurat și el cu o fata drăguță,pe nume Carla,și au împreună 2 copii minunați. Cam asta s-a întâmplat în 10 ani.

Acum îi îmbrac pe gemeni,pentru ca mergem la părinții mei. Astăzi e ziua tatălui nostru.

-Voi sunteți gata! Mai trebuie sa mă îmbrac și eu,apoi putem pleca.

-Scumpo,cum ți se pare? Îl aud pe Cameron,din spatele meu.

Mă întorc cu fata la el,și rămân fără aer. Arată bestial! Blugii negrii și tricoul alb,îi vin ca o mănușă. Și sa nu mai spun de jacheta de pe el,care e preferata mea.

-Arăți...okay! Decid sa mă joc cu el.

Ajung în dreptul lui,și îi aranjez gulerul de la jachetă.

-Iubito,am stat o ora sa le aleg,și tu spui ca arat okay?! A început sa se enerveze.

Îmi strâng buzele într-o linie,pentru a nu izbucni în ras și spun.

-Stai tu cu copii,eu mă duc sa mă pregătesc,apoi putem pleca! Spun,și plec înainte de a mai scoate el răspunsul.

Pentru ca e vară, am optat pentru o rochie înflorată,cu o palma mai sus de genunchi,și o jachetă subțire,asemănătoare cu cea a lui Cameron,iar în picioare balerinii mei albi. După ce mă îmbrac,iar aranjez parul,într-o împletitură. Iau cadoul tatei,care consta într-un tablou cu toată familia noastră și un ceas,apoi mă duc înapoi în camera copiilor. Când intru,văd cel mai frumos tablou, pe care l-am văzut vreodată. Cameron îl ținea în brațe pe micuțul Liam,iar Eleanor și Sam,stăteau pe câte un picior de-al lui. Având norocul ca încă nu mau observat,scot telefonul și le fac o poză. Mă uit la poza,și zâmbesc.

-Iubito,de ce zâmbești? Întreabă,în timp ce mă analizează din cap pana în picioare.

-V-am făcut o poza! Spun. Mergem? Continui.

Cameron aproba din cap,și mi-l da pe Liam,el luându-i pe gemeni.

¤ ¤ ¤

-La mulți ani,tata! Spun și îl îmbrățișez strâns.

-Mulțumesc scumpo! Spune și mă pupa pe creștet.

După ce i-am urat toți 'la mulți ani',a venit timpul cadourilor,iar eu am insistat sa îl deschidă acum,pe cel de la noi.

Tata apuca tabloul,și îi rupe folia de pe el,rămânând șocat la vederea acestuia.

-Ce este dragule? Întreabă mama și se duce la el.

-O,Doamne! Spune mama și își duce mana la gura. Ăsta e cel mai frumos tablou pe care l-am văzut! Continua plângând mama.

Eu și Cameron ne uitam unul la altul și zâmbim. Se apropie de fata mea și îmi șoptește.

-Te iubesc!

-Și eu te iubesc!

Sfârșit!

Cam asta a fost dragii mei! bucur ca ați citit și votat cartea mea,și încă o faceți, va mulțumesc și va iubesc mult,iar fără voi nu as fii ajuns aici!♡♡♡

🎉 Ai terminat de citit I Love You! {Liam Payne FF} - Volumele 1 și 2-Needitată 🎉
I Love You! {Liam Payne FF} - Volumele 1 și 2-NeeditatăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum