Furtuna Inimii

Prolog

           Mirosul de mucegai îmi dă amețeli mai mari decât substanța, îmbibată în cârpa, care mi-a fost pusă la gura. Încerc să deschid ochii, dar durerea de cap mă împiedică să fac asta. Simt cum încheieturile îmi explodează de durere și atunci realizez că sunt legată de un scaun, iar eu nu pot să fac nici o mișcare.

         Imagini aleatorii mi se derulează fără o noimă prin minte. Știu că eram în parcarea subterană a mall-ului, cu mâinile încărcate de sacoșe. Abia acum înțeleg privirea plină de panică a lui Matt și cum încerca să îmi zică ceva, dar distanța dintre noi era prea mare, iar gălăgia infernală de afară împiedica cu succes, ca eu să îl aud.

Nu o să pot uita niciodată cum fugea spre mine, dar nu a ajuns la timp și cineva, cu o forță mult prea mare pentru mine, mă prinde strâns și îmi duce la gură o cârpă, care mirosea ciudat, apoi totul s-a făcut negru.

—  Mami trezește-te te rog, îmi e frică, se aude o voce gingașă lângă mine.

          Un întuneric adânc mă cheamă la el și îmi ia câteva secunde bune, ca să îmi dau seama cine este lângă mine. Aceea voce se auzea tot mai pregnant și atunci îmi aduc aminte că Hayley era cu mine, ochii mi se deschid automat și văd micuța cu ochii identici ca ai lui Dean care mă privea curioasa.

            Lumina mult prea puternică mă face să îmi închid ochii, dar m-ai fac o încercare, care de data asta este cu succes. Încerc să descopăr ce este în spatele reflectorului, mult prea puternică, dar nu reușesc să îmi dau seama unde mă aflu.

—  Nu îi mai spune ei mama, se răstește o voce din întuneric și amândouă tresărim speriate.

          Încerc din răsputeri să îmi aduc aminte unde am m-ai auzit vocea asta, sunt foarte sigură că măcar o dată în viață, am vorbit cu ea. Un zgomot de lângă mine, mă face să îmi întorc capul spre Hayley. Simt cum sufletul mi se rupe, când o văd cât de tare tremură, iar acum simt că are nevoie de mine.

— Stai liniștită iubita mea, totul o să fie bine în curând, o sa vezi, îi spun lui Hayley, nu știu dacă voiam să o incurajez pe ea sau mai mult pe mine, dar îi zâmbesc.

— Ea este mama mea, țipă copila, ea mă iubește și se joaca cu mine, continuă micuța și inima mi se umple de bucurie.

            Un râs aproape malefic se aude, formându-se un ecou macabru, care îmi zgârie auzul, dar în același timp îmi intensifică frica de o mie de ori. Sunetul apăsat al tocurilor, se aud pe cimentul murdar, iar când ajunge în lumina puternică dată de un proiector, simt cum un val de furie îmi întunecă rațiunea când în fața mea apare Serena.

Se oprește lângă noi, se așează în genunchi ca să fie la același nivel cu micuța Hayley și se uita la ea cu răceala:

— Numai din cauza ta viața mea s-a schimbat, rostește plină de ură și ridică mâna să o lovească.

— Să nu îndrăznești să o lovești, țip la ea și mă simt atât de rău că nu o pot ajuta pe micuța, care plânge cu lacrimi amare.

         Cu viteza își întoarce privirea spre mine și în secunda doi palma ei face contact cu obrazul meu, involuntar fața mi se duce într-o parte. Contrar așteptărilor nu simt nici o durere, adrenalina este mult prea mare în acest moment.

— Asta e tot ce poți? îi râd zeflemitor în față, dar când se pregătește să îmi dea a doua palmă o voce se aude din întuneric.

— Serena, oprește-te, ți-am zis că ea este a mea!

            De data asta, recunosc din prima clipă vocea inconfundabilă, simt cum tot sângele mi se scurge din corp de frică. Rațiunea încă refuză să accepte că tocmai el este aici, dacă până acum câteva secunde aveam vreo speranță de scăpare, acum totul s-a pierdut în neant!