Furtuna Inimii

Capitolul 14

        Din cauză că am ridicat vocea mai mult decât trebuia mă străfulgeră o durere de cap imposibilă, mă prind strâns cu mâna de marginea mesei și închid ochii pentru câteva secunde ca să mă liniștesc.

Dean apare lângă mine, mă prinde de mâna liberă și mă așează încet pe scaun în timp ce bărbatul al cărui nume nu îl știu mă privește curios, dar și amuzat.

— Ești bine, mă întreabă Dean când îmi ia fața în palme și mă studiază atent cu un iz de îngrijorare vizibilă.

—Se pare că sticlele de vin pe care le-ai luat aseară nu era doar de ornament, exact cum am bănuit le-ai băut și acum uite în ce stare ești, mă mustră arogantul din fața mea și folosește exact același ton critic și arțăgos ca în benzinărie.

—De unde vă cunoașteți voi doi, ne întreabă Dean în timp ce se uita când la mine când la el, în privirea lui puteam să citesc nedumerirea și se așează cât mai aproape de mine protector și își trece mâna după gâtul meu, corpul îl are încordat și prin pori îi ieșea gelozia, pe care chiar dacă încerca să o mascheze nu prea îi ieșea.

—Domnișoara pe care o ții atât de protectiv lângă tine este una din cele mai iresponsabile persoane pe care le cunosc, ieri a plecat din benzinărie cu două sticle de vin în mână și când am vrut să îi dau un sfat mai avea puțin și îmi dădea cu ele în cap, răspunde cu o voce ca de gheață și bineînțeles că nu am scăpat de privirea lui ageră, care îmi trimiteau săgeți pline de reproș.

        Între noi trei este o tensiune, pe care poți să o tai cu sabia, simt că explodez în orice secundă. Urăsc când mă judecă cineva fără să mă cunoască doar așa la o prima impresie, de obicei ăsta e primul instinct al nostru să ne dăm cu părerea numai după o faptă sau un gest, dar fără să ascultăm și să înțelegem de ce am ajuns să facem unele gesturi, care în cele mai multe cazuri nu ne fac onoare, probabil asta e în natura noastră a oamenilor.

        Zeci de înjurături îmi trec prin minte în acest moment și când vreau să deschid gura să îi dau replica aud cum Hayley trântește furculița pe masă, lucru care ne scoate pe toți trei din transa adâncă în care suntem scufundați.

—Unchiule, strigă copilul în timp ce se ridica de pe scaunul ei și fuge spre el, dar ăsta a fost lucrul care m-a blocat, la orice mă așteptam, dar numai la asta nu.

El se lasă în genunchi și deschide brațele larg în care îi sare Hayley nerăbdătoare, o ridică în brațe și o învârte în timp ce micuța chițăia de fericire, se vede cu ochiul liber că între ei este o conexiune strânsă.

—Fugi la tine în cameră, o să vin să mă uit ce ai mai desenat, îi spune, dar micuței nu îi trebuie mai mult că o și rupe la fugă și eu mă uit cu teamă în urma ei să nu cadă.

Când o văd că urcă ultima scară în siguranță, mă întorc spre cafeaua amară, care îmi face cu ochiul, Dean se așează lângă mine și el se duce la cafetieră unde își toarnă cafea într-o ceașcă apoi se așează pe cealaltă parte a mesei în fața noastră.

—Nu te prinde mahmureala, îmi spune râzând ironic bărbatul, care încă nu s-a prezentat, dar nu îl bag în seamă, mă întind după pachetul de țigări din fața lui Dean, apuc o țigară și o trag afară apoi o aprind.

—Alida el este fratele meu Augustin, dar cred că ai înțeles deja asta și va-ți cunoscut înainte să fac eu prezentările, îmi spune puțin ofticat, dar nu îmi place deloc de fratele lui, e prea arogant pentru gusturile mele.