Furtuna Inimii

Capitolul 5

      

                     "Lucrurile nu rămân așa"... numai această frază mi se derula în minte, iar și iar, ca o bandă stricată, care nu voia să îmi dea pace. Închid ușa biroului și mă lipesc de peretele rece, care era revigorant pentru starea mea de euforie.

Mă simțeam ca o adolescentă căreia i se furase un pupic de către băiatul de care îi plăcea, doar că în cazul meu a fost un sărut în toată regula, care te face să îți pierzi și ultimul gram de rațiune.

 "La dracu, calmează-te Alida, nu ești un copil" mă ceartă conștiința mea și chiar dacă rațional îi dau dreptate, tot nu mă pot liniști.

               Mă așez pe scaunul confortabil de piele maro, este o binecuvântarea pentru picioarele mele, nu mai puteau suporta toată presiunea corpului, care zici că era de plumb.

Îmi aprind o țigară, singurul lucru care reușea să mă calmeze și nici nu știu cât timp am petrecut singură adâncita în toate întrebările, care păreau interminabile și la care nu aveam nici un răspuns.

                  Asta mă intrigă cel mai mult, mai ales că sunt o persoana pragmatică, care își calculează cu o răceala de "criminal"toți pașii și nu reușesc să înțeleg cum o singură persoană a reușit să îmi dea lumea peste cap cu un singur sărut.

Fără sî îmi daiu seama, îmi amintesc de Paty și decid să mă duc la ea în birou, trebuie neapărat să aflu ce se întâmplă cu ea. Apoi neapărat să trec pe la Rex în ultimul timp l-am neglijat și îmi este dor de pufoșenia mea frumoasa.

Mă desprind cu greu de pe scaun și mă îndrept spre biroul Patriciei. Bat de două ori în ușă apoi intru, fără să mai aștept răspunsul ei.

— Acum nu mai scapi, îi spun cu o voce amenințătoare și mă așez confortabil pe canapeaua albă din piele în formă de semilună, care îi încadra perfect biroul.

— Ți-am mai spus odată că nu am nimic, ce nu înțelegi? țipă ea dintr-o dată la mine, lucru care mă ia prin surprindere și mă lasă fără cuvinte. Patricia rar reacționa așa de urât.

— Tu te uiți puțin la tine cum ai devenit? De când țipi tu la oameni fără motiv, mai ales că eu îți vreau binele și să te descarci o să îți facă bine nu te mai încăpățâna, o cert chiar dacă clar nu asta a fost intenția mea, dar atitudinea ei mă scoate din sărite.

— Da sigur, vorbește doamna "care se descarca și spune tot ce are în inimă", îmi răspunde ironic și săgeata ei o simt în adâncul inimii.

— Tocmai ăsta e motivul pentru care mă cert cu tine, ca să nu devii ca mine, o ursuză fără inimă, care e obligată de societate zi de zi să se prefacă că e bine când ea e moartă de mult!

Cu ochii în lacrimi îmi termin fraza și mă ridic furioasă de pe canapea, dar nu am reușit să ajung la ușa că o mână mă prinde și mă întoarce, îi văd fața scăldată în lacrimi.

— Iartă-mă Alida, nu am vrut să spun asta, dar înțelege că nu vreau să vorbesc acum despre asta. O să îți spun la un moment dat, dar acum încă trebuie să mă gândesc eu foarte bine la tot ce am de făcut, și mă strânge în brațe.

                  Mă chinui cu greu să nu le dau drumul lacrimilor, care îmi amenință serios colțurile ochilor, dar nu îmi pot permite acum să fiu slabă, e clar că Paty are mai multa nevoie de mine ca niciodată.

Ușa se deschide brusc, când în birou năvălesc Olivia și Dean, se uitau la noi ca la extratereștri. Ne cercetau cu privirea încercând să deslușească ce s-a întâmplat.