Furtuna Inimii

Capitolul 28

            Cele două luni au trecut repede și acum sunt în fața oglinzii unde împreună cu Olivia ne admirăm în rochiile noastre de mireasă.

Am lacrimi în ochi de fericire, chiar dacă niciodată nu am fost disperată să îmbrac rochia albă, ca alte fete, acum am o emoție aparte când mătasea albă, lejeră curge pe trupul meu și capul îmi este învăluit de un voal brodat manual, lung până la pământ.

Pe de altă parte, Olivia, poartă o rochie mult mai frumoasă și cochetă, cristale mici îi împodobește partea de sus, iar în jos este o largă, ca o prințesă.

Acum ne purtăm ca doi copii, ne învârtim în fața oglinzii și ne amuzăm copios.

—  Totul este în regulă, mai trebuie sa fac ceva ajustări, ne întreabă vânzătoarea în timp ce ne măsoară din cap până în picioare, în căutarea unui defect al rochiei.

Amândouă negăm din cap și continuăm să ne privim ca două nebune și din când în când mai netezim puțin rochia cu palmele.

—  Tot nu a plecat, doamne ferește ce răbdare de fier are bărbatul asta, îi spun Oliviei când îl văd în oglindă pe cel care mi-a devenit umbră de două luni.

—  Alida asta este serviciul lui, trebuie să stea după curul tău și să aibe grijă să nu pățești ceva, îmi răspunde Olivia amuzată de reacția mea.

          Încă nu îmi vine să cred că Dean a apelat la o firmă de pază. Am după mine o gorilă la fiecare pas, pe care îl fac în afara casei. În fața curții încă doi și ca să fie totul perfect, mi-a adus câțiva și la clinică, mă simt mai ceva ca președintele Americii.

În primele săptămânii i-am făcut viața un iad, l-am plimbat prin toate magazinele ore întregi, apoi plecam cu Hayley în parc sau în locuri special amenajate pentru copii din mall-uri, iar el a îndurat totul cu stoicism, fără să scoată vreun cuvânt.

De fapt nu prea vorbește, cu greu am putut să îl descos pe bărbatul cât un munte, care se ascunde în spatele unui costum negru, cu o mimică serioasă de fiecare dată și trăsături înăsprite, nu de trecerea timpul, pentru că are doar treizeci de ani, ci de griji.

Acasă are un copil, pe care îl crește cu greu după ce soția lui a decedat într-un accindent de mașină, produs de un bărbat inconștient, care s-a urcat băut la volan, iar acum a rămas singur cu un îngeraș, dar măcar are parte de ajutorul mamei lui.

             Însă cu Dean am avut parte de cea mai mare ceartă, am refuzat constant ca cineva să stea tot timpul în spatele meu, dar nu am putut să îl înduplec nicidecum, nu am putut să îl fac să înțeleagă că deja o dă în paranoia, dar nu am avut nici un rezultat.

—  Rochiile o să le duc la mine în apartament, oricum nu prea mai stau pe acolo și am vorbit cu Ryan să îl vindem, dar după nuntă, îmi spune Olivia în timp ce Matt, bodyguard-ul, vine repede spre mine când mă vede cu o cutie în mână.

Îmi dau ochii peste cap, pentru că se poarta ca și cum aș fi bolnavă, dar nu am chef să mă mai contrazic cu el, oricum nu ajung la nici un consens.

După ce Matt ne-a luat cu el ca să ducă cutiile la mașină, ne-am întors în mall unde mare mi-a fost mirarea când la o masă retrasă l-am văzut pe Dean, Ryan și Augustin.

            I-am făcut semn Oliviei să stea o secundă în loc, deja mi se părea ciudat felul serios în care vorbea, aproape șoptit și în momentul ala mi-aș fi dorit să am niște urechi de elefant ca să pot auzi măcar un cuvânt din discuția lor.

Olivia stă la fel ca mine atentă și încet facem doi pași mai aproape de masa lor, dar dintr-o dată Dean își ridică privirea și se uită atent la noi, mirat că ne aflăm în același loc, fără să ne vorbim măcar înainte.