Furtuna Inimii

Capitolul 21

        Când razele timide de soare își fac apariția prin perdeua, care nu este trasă suficient de bine, cu greu îmi deschid ochii. Spatele îmi este imobiilizat de mâna lui Dean, iar un picior de al lui stă foarte comfortabil pe ale mele.

Cu mii de ace, care îmi traverzează trupul de la amorțeală, reușesc să mă dau jos din pat și când îmi arunc ochii spre ceasul de pe noptieră, decid să îl mai las  să se odihnească, oricum este prea devreme.

Chiar dacă de când ne-am întors am dormit de cele mai multe ori la el, oficial încă nu m-am mutat împreună, așa că proviziile mele de haine sau epuizat.

Îmi iau un tricou negru de al lui Dean pe mine și o pereche de pantaloni scurți, apoi tiptil ies din cameră și mă rog în gând ca să nu dau de nimeni măcar o jumătate de oră, timp în care să îmi beau cafeaua liniștită, apoi  să îmi fac planul pentru azi.

         Totul se spulberă, când în raza mea vizuală apare Augustin cu veșnicul lui ziar întins pe toată masa din bucătărie. Mormăi un " Bună dimineața" stins și faptul că nu îmi răspunde nu mă afectează nici o clipă.

Deja m-am obișnuit cu acest comportament și dacă înainte consideram că se poartă ciudat față de mine, acum pot spune că este de o mie de ori mai rău. Când îl întreb ceva este monosilabic, scurt și la obiect, la fel se poartă și cu Dean, normal când dă pe acasă pentru că în majoritatea timpului este plecat.

Doar în preajma lui Hayley se simte degajat și zâmbetul lui este sincer, nu de fațadă cum m-a obișnuit, când se joacă cu ea ridurile mici din colțurile ochilor dispar și sunt singurele momente, în care toate necazurile i se spulberă și fața lui este senină.

Cel mai mult mă doare că Augustin și cu Dean nu se comportă ca doi frați, amândoi au niște ziduri puse în relația lor și simt cât de mult îi râcâie acest fapt, dar orgoliul lor masculin excerbat nu le dă voie să facă vreun pas.

Așa că de azi îmi impun să fac eu primul pas în relația cu el, cu toate că ultima dată m-a lăsat fără cuvinte și replicile lui mi-au umblat mult timp prin minte, nici măcar lui Dean nu am avut curaj să îi spun, din dorința ca prăpastia din cei doi să nu se adâncească.

—  Poftim, îi spun cât timp îi întind o ceașcă de cafea și mă așez pe scaunul din partea cealaltă a scaunului.

Privirea uimită pe care mi-o aruncă face cât un milion de dolari în acest moment și cu greu îmi reprim un zâmbet. Întinde mâna oarecum timid și soarbe din cafea.

Îmi aprind o țigară și îl înjur puțin în gând pentru că nu a fost în stare să spună nici măcar un mulțumesc, dar trebuie să mă țin de propria promisiune și pentru Dean strâng din dinți și încerc să nu fac nici o remarcă răutăcioasă la adresa comportamentului.

— Te-a păcălit și a reușit să îți pună inelul pe deget, mă întreabă răutăcios, îmi las privirea în jos și realizes că mă jucam cu inelul de logodnă, în acel moment s-a dus dracu' tot planul meu de reconciliere.

— Nu îți înțeleg atitudinea asta răutăcioasă la adresa noastră, măcar am conștiința împăcată pentru că am încercat să fac un minim de efort ca relația ta cu Dean să se îmbunătățească, dar nu meriți.

Îi scuip cuvintele mult mai dur decât mi-am propus, dar când am surprins cu ce privire dezgustătoare privea inelul primit de la Dean am simțit că o să explodez de nervi.

— Nu înțelegi Alida, pentru că ești atât de fraieră încât să crezi tot ce îți cântă fratele meu la ureche, te credeam altfel, dar ești ca o puștoaică îndrăgostită, care vede doar înainte, fără să pună întrebări.