Furtuna Inimii

Capitolul 31

Dean

              În fața mea se află un om, pe care nu l-am mai vazut de aproape opt ani. Nu îmi vine să cred cât de mult s-a schimbat de când l-am văzut ultima oară, cred că eram prin facultate. Ochii negri pătrunzători, îmi dau fiori și abia acum am ajuns la vorbele lui Augustin.

Pot citi cu ușurință ranchiuna din privirea lui și din poziția corpului, se vede că este extrem din cale nervos, totul fiind într-un contrast mare cu zâmbetul sarcastic, pe care zici că îl are lipit de buze.

—  Ruslan, încântat să te revăd după atâția ani, dar curiozitatea nu îmi dă pace, de ce te afli aici?

          Râsul lui macabru se înțețea, pe măsură ce rosteam cuvintele. Nu îmi pot învinge primul instinct și mă ridic după patul tare, care scârție din toate încheieturile, și mă apropii de gratiile rigide, până ajung cât mai aproape de el.

—  Haide Dean, te știu băiat deștept, cel puțin în aparențe. Sunt sigur că îți aduci aminte de tot ce s-a întâmplat acum câțiva ani, așa că nu mai face pe sfântul, pentru că amândoi știm că nu este deloc așa.

          În tot acest timp nu îmi iau privirea de la el, încerc să îi citesc printre cuvinte cât pot de mult. Nu mă așteptam niciodată ca el să fie în America. Ultima dată  m-am interesat de el, după ce am cunoscut-o pe Alida, ca să fiu sigur că nu îi va face nimic. El era în țara lui natală, Rusia, loc în care a plecat imediat, după ce între noi s-a dus o luptă cruntă.

—Ce vrei Ruslan? îl întreb pentru a doua oară și involuntar îmi strâng pumnii.

—  Să ții minte Dean, un rus întotdeauna își plătește datoriile și acum a venit rândul tău.

—  Ai așteptat ceva vreme, îi răspund sarcastic și mă întorc cu spatele la el, îndreptându-mă spre patul zdrențăros.

—  Lovitura ideală este atunci când inamicul se așteaptă mai puțin, parcă asta era vorba tatălui tău, nu? Așa că exact asta am așteptat! Cu toate că nu mă așteptam ca viața ta să decurgă așa, dar recunosc că ți-a pus capac o femeie frumoasă, abia aștept să o cunosc personal.

       Când am auzit de Alida, am simțit cum tot sângele mi se ridică în creier și nu mai vrea să coboare, inimi a început să îmi bată tot mai repede și nu știu când m-am ridicat de pe pat, ajungând într-o secundă la gratiile nemiloase de fier. Am avut noroc că Ruslan stă foarte aproape de ele, așa că mi-a fost ușor să bag mâna prin ele și să îl prind de gulerul cămășii, până când fața lui a ajuns lângă gratie.

—  Dacă măcar o privești, te asigur că va fii ultimul lucru, pe care îl faci vreodată în viața ta, îl ameninț vorbindu-i rar și clar

Dar el nu schițează nici un gest, doar mă privește atent și din neant îl bufnește râsul. Își pune mâna peste a mea și cu ușurință se eliberează din strânsoarea mea.

—  Tu ești aici, iar eu afară. Cum crezi că o poți apăra? Nu ai fost în stare să o aperi nici de nebunul ăla, care a răpit-o de sub nasul tău. Chiar nu credeam că îmi va reuși așa ușor planul, se vede că ai îmbătrânit.

        Și cu astea spuse, se întoarce pe călcâie, pantofii lui scârțâind pe gresia veche și cu mersul agale se îndepărtează de celula mea. Rămân înmărmurit de-a dreptul, nu îmi vine să cred că s-a ajuns la asta și încă am niște piese din acest joc, pe care nu îl înțeleg.

Dar în următoarea secundă îmi vine în cap ceea ce a spus despre Alida. Când consideram că nu mai este în pericol, apare un bărbat din trecutul meu, de data asta. Acum îmi vine să mă bat singur că am încetat să îl mai urmăresc și nu mai știu nimic despre el, dar un lucru este clar, vrea răzbunare pentru ceea ce s-a întâmplat și acum știe că singurul meu punct slab este familia mea.