Furtuna Inimii

Capitolul 35

Dean

             Simt cum inima îmi bate cu atâta putere, încât am impresia că și-a mutat locul în urechi. Nu îmi vine să cred că Alida este aici si în aceste momente îl înjur zdravăn e fratele meu că nu m-a ascultat nici o secundă.

Am avut un șoc când am văzut-o în scaunul cu rotile și pentru câteva secunde m-am înmuiat de-a dreptul. Îmi venea în secunda aia, să o iau la fugă spre ea și măcar pentru câteva secunde să îi pot atinge fața, să îi sărut buzele, pe care și le mușca într-un mod incontrolabil, ca să își poată reține lacrimile.

Acum, încep să regret că i-am impus lui Augustin să nu o lase să vină la tribunal. Faptul că o știu lângă mine, mi-a dat o putere inimaginabilă și mă face să fiu și mai determinat ca să câștig procesul și să ies odată din mocirla asta, în care am picat fără să am timp să respir.

          Când gardianul mă înghioldește, simt cum mă trezește la realitate. Închid ochi pentru câteva secunde, apoi mă îndrept spre singurul loc liber din toată sala, lângă avocatul meu.

În tot acest timp, nu am putut să nu îi observ și pe cei, care îmi vor răul cu orice preț, chiar dacă trebuie țesut doar cu intrigi și minciuni.

—  Dacă totul este pregătit, procurorul și avocatul inculpatului șă vină în față, se aude vocea judecătorului, scrutând murmurul mulțimii.

           După ce judecătorul a vorbit, în sală s-a lăsat o liniște deplină. Fără să îmi dau seama, mai întorc capul o singură dată spre Alida și deja îi văd cum lacrimile au început să se adune ca niște mici cristale în colțurile ochilor ei.

Nu schițăm nici un gest, doar ne privim și comunicăm din priviri. Simt multă putere venind din partea ei și de multe ori mă întreb, oare cum mai poate să fie așa? De multe ori mama îmi spunea că ele sunt puternice și pentru persoana iubită, ar putea să facă orice, dar o credeam o feministă convinsă. Abia acum m-am convins că avea mare dreptate.

—  Ce se va întâmpla acum? îl întreb șoptit pe Augustin după ce s-a întors de la judecător.

         Dar, nu apucă să îmi spună nimic, pentru că judecătorul preia cuvântul cu o duritate ieșită din comun, iar femeia din dreptul lui, scrie cu repeziciune la mașină, tot ceea ce se spune.

Augustin doar mă fixează cu ochii lui negri, ca de tăciune și simt cum mă roagă din priviri să nu scot o vorbă.

Mă conformez rapid, doar mă bătuse la cap cu asta într-una de când am aflat că data procesului a fost fixat. Ryan trece pe lângă masa mea ca un fulger și se îndreaptă spre masa de lângă judecător. După ce depune jurământul, se așează pe scaunul din lemn.

—Avocatul apărării, poate să vină în față, se aude iar judecătorul vorbind, iar Augustin se ridică de lângă mine și se duce cât mai aproape de prietenul meu.

        Începe cu întrebări monotone, exact cum am văzut în filme, iar când ajunge în miezul problemei, simt cum sângele începe să fugă tot mai repede prin vene.

Parcă retrăiesc iar frica aceea și îmi simt mâinile murdare de sânge. Chiar dacă în acele momente, știam că trebuie să îmi protejez persoana iubită, mâinile încă mi le simt murdare de sânge. Chiar dacă era un psihopat, rămâne tot un om, căruia i-am luat viața într-o clipă.

Augustin mă trezește din gânduri când își trage scaunul de lângă mine și parcă mă scoate din transă. Ca totul să fie perfect, de la masa de lângă noi, se ridică Alexander, procurorul.