Furtuna Inimii

Capitolul 16

        Unde pot găsi forța necesară ca să pot trece peste toate hopurile, pe care viața mi le întinde ? Unde găsești iubire necondiționată indiferent de ce greșeală faci și care este acolo să te ridice când alți te calcă în picioare?

Un singur răspuns este corect: în brațele mamei. Chiar dacă nu am crescut alături de ea, în orice moment din viața mea m-a susținut ca o leoaică și s-a luptat cu viața, până când la un moment dat soarele a apărut pe strada noastră.

Nu îmi vine să mă dezlipesc de ea și nu îmi vine să cred că este aici lângă mine. Trupul îmi tremură, dar de data asta de fericire și nu de frică sau deznădejde cum a fost în ultimele săptămâni.

—Cum de ești aici, o întreb după ce mă dezlipesc puțin de ea, dar nu îmi zice nimic doar își mută privirea spre Dean, care ne privea de la depărtare.

        Nu îmi vine să cred că a făcut asta, de data asta am rămas fără cuvinte, mă rezum doar să îi zâmbesc recunoscător în timp ce mama îmi șterge lacrimile, de care nici măcar nu aveam habar că îmi curg fără barieră pe obraji.

Ne așezăm pe canapea, eu la mijloc și mama cu Dean de-o parte si de alta, mă aflam ca într-o fortăreața plină de iubire, în care nimeni nu mă poată răni și profit de aceste clipe la cel mai ridicat nivel.

—Și până la urmă ce este între voi, ne întreabă mama în timp ce ne studiază atent reacțiile și după mult timp simt cum sângele mi se adună în obraji.

—Cred că vă este foame, sar peste întrebare și de pe canapea, trebuie să fac cumva ca să nu îi dau prea multe detalii deocamdată, dar nu scap de privirea mamei, știu că mai târziu nu o să scap de interogatoriu.

—Eu o să plec, aveți multe de discutat, îmi pare bine că v-am cunoscut doamnă, spune Dean și mă prinde de mână, îmi ridic privirea și mă pierd în ochii lui albaștri.

—Chiar mi-ar face plăcere să mai stai la masă, îi spun parcă în transă, chiar dacă aș fi vrut nu aș putea să îmi mut ochii de la el.

—Mă așteaptă Hayley și în plus ai nevoie de mama ta acum, îmi spune cu o voce puțin groasă, dar mama s-a activat și ochii i s-au mărit la auzul numelui.

        Știu că are dreptate, așa că nu mai comentez nimic. După ce o salută pe mama, îl conduc până la ușa, dar nu mai primesc sărutul mult așteptat, se rezumă doar la un pupic pe frunte. Chiar și așa când îi simt buzele fierbinți pe fruntea mea fiecare celulă din trupul meu îi răspunde pe măsură.

După ce Dean a plecat, pun masa și devorez pastele, pe care doar mama știe cum să le facă. Între noi este o liniște deplină, doar faptul că este lângă mine mă liniștește și parcă nu mai simt nevoia de vorbe. Nu mă așteptam niciodată să o văd în seara asta aici, cum nu credeam că Dean o să simtă câtă nevoie am de ea.

        Sigur știe de Patricia și acum mă simt vinovată că nu i-am cerut personal ajutorul, mereu mi-a reproșat asta, dar detectorul ei de suferință este foarte extins în privința mea și în cele mai multe cazuri simte când ceva este în neregulă cu mine.

Nu odată m-a sunat chiar atunci când sufeream și plângeam singură și insista până răspundeam. De multe ori m-am întrebat dacă și eu o să simt asta când o să am propriul copil, cu toate că mi-ar plăcea ca el să fie mult mai deschis în a-și exprima sentimentele decât mine, dar eu știam cât de mult suferă mama în lipsa mea și nu am vrut ca eu să o îngreunez cu problemele mele.

—Acum că suntem doar noi două ai de gând să îmi spui și mie ce se întâmplă cu voi doi, mă întreabă mama cât așează două pahare cu vin pe masă.