Capitolul 18

4K 218 4
                                    


        Nu știu ce să spun, cum să reacționez ca să nu fac vreo gafă. Inspir adânc, dar nu reușesc să îmi îndepărtez nodul din gât, care nu îmi dă pace. Știu că am sentimente puternice pentru Dean, dar trecutul îmi trece cu viteza luminii prin fața ochilor.

Am auzit de prea multe ori acest "te iubesc" de la omul în care aveam încredere oarbă și apoi totul s-a dizolvat, iar acum îmi este atât de teamă de aceste două cuvinte, încât prefer să le înghit și să nu rostesc vreun cuvânt.

Îmi ridic timid capul de pe pieptul lui, iar fața îi este traversată de o undă de lumină de la lună, care îi scotea în evidență doar ochii lui. Oftez puternic și simt cum lacrimile se adună încet în colțurile ochilor și încerc să deschid gura ca să zic ceva, dar Dean îmi pune încet degetul peste buze.

— Nu e nevoie să spui nimic, știu ce furtună îți străbate acum sufletul, dar asta este ceea ce simt. Nu vreau să te presez cu nimic și ceea ce văd în ochii tăi când mă privești este cu mult peste două cuvinte simple, esența stă în gesturi nu în vorbe.

Stomacul mi se strânge la declarația lui și mă întreb oare ce am făcut de l-am cunoscut pe Dean?

        Nu este nici pe departe bărbatul perfect din povești, ca toți oamenii are calități și defecte, dar avantajul lui este că defectele sunt oarecum ușor de depășit, iar calitățile de admirat.

Mă târăsc pe pat până ajungem față în față, îi cuprind obrajii în palme și mă apropii încet până îi găsesc buzele, încerc să îmi pun în acest sărut toate sentimentele pe care nu sunt capabilă să le recunosc, toată pasiunea mistuitoare, care îmi face sângele în vene să fiarbă.

Gemetele noastre se împletesc într-un mod lin, îmi cuprinde spatele și mă strânge de parcă ar vrea să mă lipească de el. Când simt că nu mai pot respira mă îndepărtez puțin de el, dar mă i-a prin surprindere când mă ridică din pat în brațe și un țipăt îmi iese pe buze.

        Amuzat de reacția mea, începe să râdă ca un adolescent fără griji. Este pentru prima dată când îl văd așa de relaxat, fără griji. Deschide ușa de la baie și mă așează pe blatul de lângă chiuvetă, iar răceala marmurei îmi dă un fior, care îmi străbate tot trupul gol.

Lumina orbitoare, pe care o aprinde Dean, mă orbește pentru câteva secunde și îmi închid ochii. Simt în jurul meu ceva pufos ce îmi înconjoară trupul și când deschid ochii îl văd pe Dean, care îmi așeza un prosop alb la fel ca cel pe care îl poartă și el.

Înghit în sec la imaginea din fața mea și instinctiv îmi mușc buza în timp ce îl scanez, privirea lui devine serioasă.

—Așteaptă să se umple cada de apă, îmi spune încet la și nu știu când am renunțat la pudicitate.

După ce adaugă diferite uleiuri și spumante de baie, care au un miros fin și delicat, vine și mă ține la pieptul lui, locul meu preferat.

        Preferăm să nu mai spunem nimic, ne abandonăm unul în brațele celuilalt fără să mai ținem cont de nimic. Simt cum toate evenimentele petrecute în ultimele zile își pun amprenta și abia mai pot să îmi țin ochii deschiși.

Când cada s-a umplut de apă, intru încet în ea și observ că este perfectă la temperatură. Mă așez pe mijloc și îl las pe Dean să vină în spatele meu, apoi mă trage până când ajung să îmi odihnesc capul pe pieptul lui.

        Cu mișcări line îmi îmbibă părul de apă, apoi toarnă dintr-un bidon puțin șampon, care miroase a mentă combinat cu lămâie. În timp ce îmi spală părul îmi face un masaj pe cinste, mă simt ca în copilărie, iubită și ocrotită.

Furtuna InimiiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum