Furtuna Inimii

Capitolul 10

        Durerea de cap se accentuează pe măsură ce întrebările curgeau necontenit și tonul lor creștea din ce în ce mai rău. Fiecare voia să afle răspuns la întrebarea lui, dar eu nu voiam să îi mărturisesc lui Dean ce înseamnă acel „C" și ce a reprezentat la un moment dat pentru mine și nici să răspund la maratonul de întrebări din partea fetelor.

         Cu mâinile tremurânde îmi masez încet tâmplele, care parcă stau să explodeze de la atâta presiune. Am continuat să țin ochii închiși până nu am mai auzit nimic în jurul meu, cu teamă în suflet deschid ochii să văd ce se întâmplă de a tăcut toată lumea. Dacă nu era o situație atât de tensionată aș fi râs cu lacrimi de ce fețe ciudate aveau toți, se uitau la mine de parcă am murit și acum am înviat.

        Dar îmi plăcea liniștea asta, în sfârșit puteam să îmi aud și eu gândurile, care și așa erau destul de împrăștiate, dar cum o minune nu durează prea mult în cazul de față decât câteva secunde, liniștea este spulberată de vocea lui Dean:

— Haide Alida mai stau mult după tine? îmi venea să îi dau cu ce apuc în cap după gafa, pe care a făcut-o, dar normal tot el era nervos.

— Ți-am mai spus și aseară Dean, e un nimeni despre care nu vreau să vorbesc, dacă știam că o să fie așa în dimineața asta la muncă, mai bine stăteam acasă.

— Acel nimeni tocmai ți-a confirmat că a dat cu mașina peste tine și iarăși începe să ridice vocea.

        Olivia avea ochii plini de lacrimi și pe fața Patriciei se vedea groaza când procesa toate vorbele spuse, care puteau fi adevărate sau nu. Până la urmă nu aveam de unde să știu dacă era adevărat, nu puteam concepe că omul, pe care l-am iubit cu toată ființa mea ar putea să îmi facă rău.

— Alida te rog înțelege, dacă este adevărat ceea ce scria înseamnă că el e, cu vocea tremurândă de cât se abținea să își țină lacrimile în frâu Olivia continuă.

Chiar dacă ar fi trebuit să mă emoționeze grija, care îmi era purtată, uram să văd că persoanele la care țin suferă. Nu mai puteam sta în biroul ăla, care era ca o închisoare, simțeam că nu mai aveam aer.

        Fără să mai ascult de nimeni, mă ridic în picioare și ies de acolo. Felicity se sperie când trântesc ușa,  dar nu mă întreabă nimic, neștiind încotro s-o apuc mă duc la lift și cobor la etajul trei unde se află Rex, doar el mă putea calma puțin în situația asta.

        Exact cum mă așteptam, Rex sare din patul lui când mă vede și aleargă până ajunge la mine, mai aveam puțin și cădeam din cauza lui, dar pe el nu mă puteam supăra.

Mă las în genunchi și încep să îl mângâi el dând din codiță fericit. A trecut ceva timp de când nu am mai venit să mă joc cu el și un sentiment de vinovăție mă încearcă. Vine și se așează pe picioarele mele ca de obicei, dar cu cât stăteam mai mult în preajma lui, cu atât mă linișteam.

        În capul meu totul era fără sens nu mai înțelegeam nimic, apariția lui Dean și toate săruturile furate de el mă copleșeau. Balul și cina la care s-a purtat fără cusur, ploaia, care părea că ne spală de regrete și păcate, dar pe cealaltă parte buchetul de trandafiri negri. De când i-am primit nu mai am liniște, totul în jurul meu se precipită cu o viteză mult prea mare și din păcate viteza mea de reacție la toate aceste evenimente nu este una pe măsură.

        Când se plictisește pleacă până la locul lui de dormit și se întoarce cu mingea lui albastră în gură, vine și o lasă lângă mine apoi dă din coadă fericit, cineva are chef de joacă.