Furtuna Inimii

Capitolul 36

Alida

           Totul pare ca un vis ciudat, un vis din care aș vrea să mă trezesc într-o clipă. Teama ce o simt în aceste clipe este enormă, dar nu îmi este străină. Nu a trecut mai mult de câteva săptămâni de când am avut impresia că o să pierd sarcina și acum când copilul este pe cale să vină în această lume, totul se schimbă.

Durerile sunt mari, dar nu știu care mă doboară mai repede, durerea trupească sau cea sufletească. De fiecare dată când închid ochii, îl văd pe Dean căzut în genunchi, cum mă privește cu neputință, cu mâinile încătușate.

         Acum stau în mașină, cu Olivia în dreapta și Axel în partea cealaltă și încerc cu disperare să îmi mențin tot calmul de care am nevoie acum.

—  Ce o să se întâmple cu Dean? întreb mai mult pentru mine.

—  Șh, respiră Alida și încearcă să nu te mai agiți, îmi spune Axel și îmi vine să îi dau cu ceva în cap.

       Orice aș putea să fac în acest moment, doar să stau liniștită, nu. Îmi închid ochii când simt o altă contracție că vine, parcă mai rău ca celelalte. Lacrimile mi se împletesc cu broboanele de sudoare, care se scrurgeau încet de pe frunte. Îmi simțeam cum tot corpul o să explodeze din secundă în secundă.

—  Mai repede, începe să țipe Axel la șofer atunci când mi-am înfipt unghiile în carnea lui.

        Iau o gură mare de aer când durerile au început să mă lase, măcar pentru câteva secunde. Aș fi dat orice ca în locul lui Axel să fie Dean, să îi simt prezența lângă mine, nu doar să mi-o imaginez.

Fără să vreau îmi aduc aminte prima noastră întâlnire oficială, atunci când a dat o căruță de bani să câștige cina alături de mine.

" Mă ridic în picioare și îmi las capul pe spate ca ploaia să îmi atingă fața, chiar dacă o să îmi curgă tot machiajul, nu îmi pasă. Mi-am promis că în seara asta nu îmi mai pasă de nimic, măcar câteva ore am fost fericită și acum ploaia este ca o binecuvântare.

Dean se ridica și el și vine lângă mine, mă ia în brațe și stăm așa în ploaie, fără ca cineva să spună ceva fiecare cu gândurile lui. Nu pot nega că mă simt atât de bine cu el lângă mine, dar în același timp simt frică, de la Cedric nu am mai simțit nimic până la Dean și totul se întâmplă cu o viteză uimitoare, care mă sperie din toată ființa.

— Iartă-mă că m-am purtat ca un bădăran cu tine, murmură Dean în urechea mea și un fulger urmat de un tunet își fac prezența în tabloul nostru de vis.

— Se pare că natura ți-a răspuns deja, murmur și drept răspuns mă strânge și mai tare în brațe.

— Ce îmi faci tu mie Alida, un oftat îi iese parcă din străfundul sufletului, își apleacă capul până ajunge la ceafa mea unde depune mici săruturi, habar nu am cât timp stăm așa, dar când încep să tremur îmi șoptește la ureche:

— O să răcești dacă mai stăm, hai să plecăm!

Când îmi vorbește mă întorc spre el și rămân fără cuvinte, cămașa lui albă era udă și lipită de trupul lui perfect sculptat, din părul lui se scurgeau șiroaie de apă pe față, o imagine pe care nu o să o uit vreodată.

— Mai stai, te rog, iubesc ploaia atât de mult, doar un minut și plecăm, mă rugam de el și spre surprinderea mea nu mai spune nimic, doar mă întoarce cu spatele la el și mă ia din nou în brațe."

—  Alida, am ajuns, mă scoate din visare Axel și abia atunci realizez că nu mai mi-am deschis ochii de când am avut ultima contracție puternică. Am preferat să mă concentrez pe amintirile frumoase și asta m-a ajutat, cel puțin până acum.