Furtuna Inimii

Capitolul 20

După un an

        Deja admir cerul senin de câteva ore bune, cu Hayley care a adormit în braţele mele, iar eu mă sprijin cu capul pe umărul lui Dean, care mă ţine protector după mijloc, mânerul scaunului fiind singurul impediment între noi doi.

—O iau eu pe cea mică ca să puteţi sta mai comfortabil, spune stewardeza şoptit.

Mă întorc spre ea şi neg uşor din cap, simt că nu mă pot despărţi de îngeraşul meu. Chiar dacă biologic nu este copilul meu, îl iubesc la fel de mult. Prezenţa ei mi-a colorat viaţa într-un mod pe care nu îl credeam posibil.

Mă ridic încet de pe scaun şi îi ţin capul uşor cu mâna ca să nu o trezesc şi mă îndrept spre dormitorul mic din avionul lui Dean, nu înainte să îi fac semn stweardezei să mă însoţească.

—Să nu pleci de lângă ea şi dacă se trezeşte vii imediat şi mă anunţi, îi spun şoptit după ce o aşez pe Hayley cu grijă în patul comfortabil.

Îi mângâi buclele aurii cu grijă şi o sărut încet pe frunte. Femeia se comformează, nu prea încântată şi se aşează pe un fotoliu din faţa patului matrimonial.

        Închid uşa încet în spatele meu şi mă duc la locul meu. Dean se uită la mine, cu ochii lui electrici şi chiar dacă îl cunosc de atâta timp, tot simt un fior pe şira spinării.

Fără să mă aştept mă apucă de mână şi mă aşează în în braţele lui. Chicotesc scurt şi îmi aşez braţele în jurul gâtului său. Îmi aşez capul în scobitura gâtului său, unde parfumul specific îmi invadează simţurile.

Îl sărut încet pe gât şi îl simt cum se încordează puţin, iar respiraţia i se precipită.

Mâinile lui se plimbă agale pe spatele jumătate gol şi din când în când mă strânge puţin mai tare. Un geamăt înfundat îi părăseşte buzele, când îi sărut încet lobul urechii şi îl simt cum începe să se foiască.

—Dacă nu vrei să începem aici, ar fi mai bine să te opreşti, vocea uşor răguşită, dar şi autoritatea din ea mă face să zâmbesc şi mă ridic ca să mă uit în ochii lui.

         Culoarea ochilor i s-au schimbat într-un albastru mai închis, iar privirea lui serioasă îmi dă de înţeles că o să se ţină de cuvânt, zâmbesc şi îmi reiau poziţia, dar de data asta fără să îl mai stârnesc.

Închid ochii, las pacea şi fericirea să mă invadeze. Acest an a fost cel mai frumos din viaţa mea, cel mai intens şi alături de Dean m-am simţit cea mai frumoasă, iubită şi specială femeie.

Diferența între cea care am plecat și cea care am revenit este enormă, viața mea s-a schimbat radical și remomerez cu drag tot acest an minunat. Nu regret nici o clipă că mi-am lăsat toată viața în spate și am alergat către bărbatul pe care îl iubesc cel mai mult. Am lăsat totul în urmă și am câștigat o familie la care am râvnit toată viață și simt un gol în stomac când mă întorc în orașul meu natal.

        ''Când avionul a aterizat am fost surprinsă să văd că am ajuns în capitala Germaniei. Halatul pufos alb, care mi-a încălzit trupul, l-am dat jos şi mi-am luat hainele, care s-au uscat în atâtea ore de zbor.

Când mă apucă de mână simt că am făcut alegerea corectă și nu regret nici un moment acest lucru.

Mama lui Dean este internată într-un spital privat din Germania, țara în care locuiește acum. Dar norocul este de partea lor și după o intervenție chirurgicală destul de dificilă la cap, tumoarea care îi amenința existența pe acest pământ a fost extirpată.