Anunt 2

1.9K 67 5
                                    


 Dragilor, am încă o veste pentru voi, am decis să continui o poveste, pe care am băgat-o în ciorne după câteva capitole și acum am scos-o iar la suprafață.

Pentru cei care au citit-o atunci, acum am făcut câteva modificări în ea, cea mai importantă fiind că am început să scriu la persoana a treia. O să am mai multe personaje și așa simt că mă pot exprima mai bine.

O să vă las aici descrierea și dacă decideți să îi acordați o șansă, vă aștept părerile, bune sau rele :)

"Până și aerul, care îi oxigenează plămânii clipă de clipă, are miros de răzbunare, ura pe care o simte îi cuprinde sufletul ca într-o menghină și este în stare să facă orice ca să își ducă planul la bun sfârșit.

Amber, după ce termină facultatea este nerăbdătoare să își pună planul în aplicare, pe care îl ticluește de ani de zile împotriva criminalului, care a lăsat-o orfană la numai 12 ani.

Aproape în fiecare noapte o visează pe mama ei, când îi dă ultimul sărut pe frunte și o ascunde din calea asasinului, apoi o vede întinsă pe podeaua rece fără pic de viață în ea.

Numai gândul că într-o zi va putea să îi distrugă pe cel care a ordonat uciderea celor mai dragi ființe, a ținut-o pe linia de plutire zece ani, fiind hotărâtă să facă orice pentru asta.

Dar singurul lucru pe care Amber nu l-a luat în seamă, a fost cât de mult o să o schimbe pe ea această răzbunare!

Cum va face față când va descoperi secrete dureroase, va putea depăși toate obstacolele care îi vin în cale numai ca să simtă mirosul răzbunării?"

https://www.wattpad.com/story/71177108-parfumul-r%C4%83zbun%C4%83rii-pauza

Este o carte plină de acțiune, Amber o să intre într-o lume pe care nu o cunoștea și de care a auzit doar în filme, plină de ilegalități!

Furtuna InimiiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum