Furtuna Inimii

Capitolul 1

              Este două noaptea și încă sunt scufundată în gândurile mele. Îmi ridic privirea din calculator și îmi văd pachetul de țigări, care parcă mă atrage, instant o lacrimă îmi curge pe obraz, fără să îmi dau seama ca să o pot opri.

De mulți ani mi-am impus ca să nu mai plâng, nu mai permit asta, dar nu îmi pot opri gândurile, care zbor ca o frunză de toamnă arămie smulsă din copacul vieții, fără să realizez îmi aduc aminte, când mi-am aprins prima țigară din viața mea.

             Tot plângând am făcut-o din cauza singurului bărbat, pe care l-am iubit mai presus de propria viața. În schimb el nu a ținut cont de asta, a ales să nu îi mai pese. Din cauza geloziei lui absurde, dusă la extrem, am luat cea mai grea decizie din viața mea, am ales să plec și să nu mă mai uit în urmă.

La doar nouăsprezece ani, am preferat să îmi resetez viața, toate visele și idealurile oprindu-se când am luat decizia de a pune capăt unei relații toxice. Aceea relație mă consuma atât de tare, încât eu practic nu mai existam, eram doar ceea își dorea el să fiu.

            Chiar dacă am trecut prin multe în copilăria mea, tot eram o copilă naivă, dar plină de viață, dornică să cunoască, să învețe. Iar când l-am cunoscut, el prin modul lui de a poseda, mi-a luat totul, până și bucuria vieții.

Când ne-am despărțit, credeam că o să îmi recapăt tot ce am pierdut, dar m-am înșelat amarnic. Din contră, am devenit mai rău, o femeie fără suflet, care nu mai este capabilă de iubire. Inima îmi este îngrădită de un zid plin de spini, iar în unele momente simt că nu mă lasă să respir.

            Mă ridic de pe canapea și îmi aprind o țigară, trăgând cu disperare din ea. Mi-aș dori ca fiecare fum să îmi aducă o parte din sufletul sfărâmat, în o mie de bucăți, în care se dă o furtună și aruncă fără nici o milă bucățile rămase.

Într-un fel sunt conștientă că acest puzzle nu va mai fi niciodată la fel, e prea distrus ca să poată fi reconstruit. Nici nu îmi mai doresc asta, din contră mă amuză teribil, când se apropie cineva fiind atras de corpul meu și atât.

Singurele persoane, care îmi știu tot trecutul sunt cele două prietene bune, Olivia și Patricia.

           Pe Olivia am cunoscut-o în liceu, este o fată înaltă, brunetă, cu niște ochi mari, căprui și o siluetă bine conturată. Nici ea nu are o relație, dar spre deosebire de mine, încă așteaptă să își întâlnească prințul. Încă are inocența să creadă într-o dragoste ca în povești, asta e poate cea mai mare calitate a ei!

Au trecut zece ani de când ne-am întâlnit, nu o să regret niciodată asta. Ea a fost tot timpul lângă mine, mi-a dat speranță când nu o mai aveam și m-a făcut să râd când plângeam. E o prietenă adevărată, pe care dacă o ai aproape, nu ai cum să nu te simți norocoasă.

             Pe Patricia am cunoscut-o în facultate, avem un caracter aproape identic, de parcă am fi surori. Ea are o relație cu suișuri și coborâșuri cu Andrew și suferă mult, dar nu poate renunța la el.

Olivia și Patricia, m-au ajutat să trec peste toate obstacolele, pe care destinul mi le-a întins, în tot acest timp. Sunt singurele persoane, care îmi cunosc trecutul sumbru, acesta îl port ca pe o povară pe umeri, zi de zi.

Oricât au încercat să mă împiedice să devin ce sunt în ziua de azi, nu au avut succes. Alida din fata inocentă, care își iubea viața și familia, s-a transformat într-o fată superbă, blondă, cu ochii mari albaștri și cu un trup impecabil, dar fără suflet.