Două lumi, o singură realitate

Încerc să lupt, dar mereu ajung să fug

Adriana

Dacă nu aș fi avut-o alături pe Alexa, care să mă sprijine și să mă conducă pană acasă probabil aș fi stat și acum în mall, într-un colțișor, părăsit așteptand să fiu ajutată.

 Cand ieșisem din lift, eram pe jumătate adormită, îmi simțeam trupul amorțit, mintea grea și mai ales propriul spirit obosit, extenuat. Încercam să nu îmi amintesc de acele clipe grele în care am simțit că mă pierd. 

Nu era o amintire atat de frumoasă cum părea, încă aveam impresia că ceva îmi apasă trupul , dar cand mă uitam în jur observam cu răsuflarea tăiată, dar mă linișteam, că mă aflam într-o cameră spațioasă și încăpătoare, iar pereții stăteau cuminți la locurile lor.

Sunt încă jenată, dar vreau să depășesc momentul, sper că voi reuși să-mi scot vreodată din minte acel loc minunat, acel peisaj de vis pe care mi-l descrisese acel băiat cu o grijă adorabilă, deși nu mă cunoștea. 

Sunt doar o străină pentru el, nici măcar o fană, de-abia am auzit de existența sa și a trupei lui, m-am nimerit să particip datorită intervenției diabolice ale Alexei în joc, altfel toate astea nu s-ar mai fi întamplat în veci.

Totuși, el s-a purtat frumos cu mine, deși nu eram apropiați, chiar a fost capabil să mă urmărească doar pentru a se asigura că o așa zisă fană este bine. AS fost unul din acele momente rușinoase, de care nu vrei să îți amintești, dar, care a prezentat într-un mod intim chiar ideea celei mai aprige dorințe ale tale,m iar tu nu poți să o accepți. 

Toată această incursiune în această lume nouă a fost un dezastru. Dacă Matei e poate renumit pentru violență, eu clar aș deveni faimoasă pentru fața de miloagă și suferindă pe care o afișez mereu. De ce aș minți însă? Pe cine păcălesc? O bună parte din viața mea am trăit cu teamă, într-o frică densă,continuă, neîndurătoare întrebandu-mă ce voi manca poate maine, sau dacă voi supraviețui, dacă voi mai termina o facultate.

Iar acum, tam-nisam, am ajuns în altă țară și să pretind că întreaga mea viață a fost o minciună?Să uit acest odios trecut și să împac totuși cu prezentul, fără să am cu adevărat sprijinul părinților mei, să mă bucur să atenția lor?Pe ei cum i-aș putea da uitării?

Am izbucnit în lacrimi și am plans multă vreme, fără să știu unde se dusese Alexa, pe unde rătăcea Matei, ori dacă era seară, momentul prielnic și singurul în care bunicul se arăta la față și lua masa cu noi, fiind mereu ocupat.

Dar, ca de obicei, eram singură. Abandonată de toți, nimeni nu mă înțelegea. Sunt într-o țară străină, mi-e dor de orașul meu, mi-e dor de acel apartament micuț, în care am trăit cu emoție. Să îndrăznesc eu să visez la vedete și lux? Mă sperie acest gand, nu seamănă cu imaginea pe care am construit-o eu însămi. Îmi privesc reflexia într-o oglindă și observ că sunt palidă, trasă la față, cu ochii roșii. Încerc să nu plang din nou și mă abțin. Devin treptat iritată. 

Chiar atunci Alexa apare în living și îmi așază în fața ochilor o sacoșă plină ochi cu dulciuri, suc și multă cioclată și înghețată..Ah, cred că visez. Mă uit implorator la ea.

-Spune-mi că le-ai luat pentru mine. tun eu scurt. 

-Da pentru cine să le iau? Pentru Moș Crăciun?Mai sunt cateva luni pană atunci și oricum doar ție o să-i fac un cadou, așa că fii sigură că îți aparțin. Îmi pare rău, Adri. Nu ar fi trebuit să te tarăsc în asta, simt că e vina mea și regret asta. te rog, iartă-mă.