Yugyeom
Am știut din prima clipă în care i-am văzut că ceva rău se întamplase. Cel mai mult am fost frapat de tăcerea densă care plutea în aer, deși ne aflam din nou cu toți într-o singură cameră, încercand să mai repetăm dansurile pentru If you do și Fly. Dar niciunul din ei nu părea să aibă chef, toți erau morocănoși, le citeam furia și indignarea pe chipuri, în timp ce atmosfera devenea tot mai apăsătoare și rece.
Cel mai indispus dintre ei fu spre nedumerirea mea chiar Jb. Oare să se fi supărat pe mine?Fiindcă lipsisem?Am înghițit cu greu în sec și l-am privit pe furiș. Încă mai simțeam atingerea buzelor tipului ăla nebun, iar detaliul mă făcu să devin și mai agitat decat eram în realitate. Dacă se certaseră din cauza mea?
Doar îi văzusem pe toți intrand separat, în hotel, chit că atunci cand am plecat erau toți destul de relaxați, degajați și deschiși. În final m-am decis să sparg personal gheața. Am aruncat o scurtă privire spre ceas, bătea deja ora 8:51.
-Hey, care-i faza băieți?Ce-i cu mutrele astea? Toți mă priviră cu ochi neprimitori, chiar fioroși, enervați, de parcă nu era evident răspunsul.
-Să zicem doar că sunt plictisit pană peste cap de minciuni amăgitoare,Yugyeom, dragule.
îmi răspunse cam în doi peri Jb și apăru în fața mea, ca un înger al răzbunării.
-La ce te referi?m-am balbait eu nesigur și am inspirat adanc.
-Tu ce mai ascunzi, hă?Toți deja știm că ești cam bețiv, că ai multe fete pe care le dai pe spate cu șarmul tău, bine, tu ai vreun secret mai întunecat, Yugyeom.
-Nu începe din nou. se planse Mark și interveni în discuție. Jb îl săgetă cu o privire de lup însetat de sange.
-Te-am întrebat ceva pe tine,Tuan? îl întrebă el sec, am fost șocat de tonul pe care-l folosi cand i se adresă.
-Hey, stai așa,dar ce-a făcut Mark?De-l iei la trei păzește? Care-i faza, de ce îi vorbești astfel??
-Cum spuneam, amanții, sau iubiții, ce or fi, comentă scurt Junior, se apără între ei. Vezi că am avut dreptate, Jb?
-Nu-mi vine să cred, băieți, de ce nu ne-ați spus?!adăugă și Bam Bam.
-Poftim??? mai că am urlat eu și am simțit cum încep să îmi tremure picioarele.
Nu poate fi adevărat....Chiar a sosit așa de repede, această zi? De ce???
-Nu e nimic între mine și Mark!Ați luat-o razna?Ce tot spui acolo, Junior?
-Hai că știm noi că Mark te place, doar nu are nicio iubită. Și stă mai mereu în compania ta, chiar și Jackson a observat asta, nu frate?
-Exact.încuviință solemn Jackson aruncandu-i o privire fioroasă lui Mark. Nici măcar nu știm pe unde s-a plimbat acum o oră!
-Am luat doar o gură de aer!scanci Mark, iar chipul i se schimonosi.
Nu voiam să cred asta. Okay, el nu avea prietenă, dar, mereu am crezut că îi plac fetele, impresia asta mi-adat-o mie, atunci buba e faptul că nu a avut o iubită. Ah, Junior, tu ai fost....
-Oricum, dacă tu ai avut o iubită, poate scapi, dar nici nu m-aș mira să fi bi, știi? Doar îi luai astăzi apărarea acelui țăran african și bădăran. chirăi Junior înflăcărat. Știi cat a plans bunica?Nu, nu știi nimic.
CITEȘTI
Două lumi, o singură realitate
FanfictionO traumă P rea multe griji O dorință mocnită V ise E nergie S ecrete T rădări E moții