Două lumi, o singură realitate

Alegerii sunt supus, chinul e un duh care răsare la apus

Sungyeol

-Ce-ai făcut, Sungyeol? m-am întrebat eu din nou și mi-am privit mahnit reflexia în oglindă. Tristețea mi se citea pe chipul plouat, iar o urmă intensă de disperare se așternea treptat în negrul pană în urmă cu cateva minute calm al ochilor mei.

-Cum vei mai trăi după această uniune?Cum îl vei mai privi? Cum o să-l mai poți suna știind că ai fost promis deja unei vrăjitoare din ghearele căreia nu mai poți găsi vreo scăpare?Oh, this life is a big shit.

M-am trantit pe pat și am închis ochii. Am încercat să îmi domolesc bătăile nesuferite ale propriei inimi care mă dădea de gol, dar nu am reușit. Mă simțea stors de energie, lipsit de emoții, aruncat la margine de lume, departe de adevărata împlinire.

Deși ne aflam amandoi în același oraș, simțeam distanța apăsătoare dintre noi ca pe o întreagă eră care ne desparte, de parcă el s-ar fi aflat pe un alt țărm opus, într-o altă dimensiune, iar eu la marinea unei alte lumi, așteptand să fiu salvat.

Eram conștient că n uam luptat pentru ibuirea noastră. Dar sunt ferm convins că an luat decizia corectă, deși am fost nevoit să sacrific cea mai importantă parte din mine și să îi dau drumul.Fiindcă Yugyeom nu mai era doar o piesă lipsă, nu mai era doar jumătatea mea, ci o parte din mine. Ori...fusese.

-Blestemată fie ziua în care s-a născut tata și neamul lui de sălbatici, blestemată fie ziua în care m0am născut eu! Ah, și evident ziua cand am fost în acel parc, dacă nu ne întalneam, dacă ieșeam cu un alt tip. Dacă și iar dacă...

Stai, ce?de ce gandesc astfel? Cum pot să spun astfel de vorbe în legătură cu el?M-am țicnit? Ah, da, ea m-a înnebunit de tot!!!!!!Șerpoaica aia!Dacă mai există șerpi în oraș(June)...de ce nu puteau ăștia doi să fie împreună? Hă?

De ce mi-aș dori să nu mai fi întalnit pe el? Dacă nu era băiatul ăsta nu aș fi învățat niciodată să iubesc și pe altcineva în afară de mine însumi. Eram foarte egoist, da știu, iar eu spun de el, foarte rece față de mama, arogant, yep, să zicem că eram un troublemaker al familiei.Oaia neagră. 

-Parcă aș fi un milog. am marait eu nervos. Uram să fiu cu mainile legate la spate, dar mama, echipa mea, chiar și onoarea acestei familii demult apuse, toate se aflau acum pe umerii mei.

M-am apropiat de birou și am aruncat  o scurtă privire spre ceas. Ora 10:30, o zi distanță de la înfrangerea noastră rușinoasă de ieri-seară de la cei doi grăsani. Uram acea emisiune.Uram divertismentul, dar cel mai mult uram faptul că ei se jucau adesea cu anumite sentimente, pe care le starneau în sufletul celor care era implicați în astfel de jocuri,deși uneori le găseam amuzante, copioase, cand nu se refereau strict la persoana mea.

Am știut că în acea seară el a vrut să recunoască totul. Era prea tensionat, iar cand a vrut să ia cuvantul eu am decis să-l opresc și am intervenit. Am bănuit ce s-ar fi întamplat, el rar izbucnea nervos, dar cand o făcea, ei bine nu-i mai păsa de nimic. Am văzut bine asta, am fst martor la unele ieșiri ale lui mai violente și pot spune că nu de multe ori nu m-am speriat.Fiindcă niciunul din noi  nu era obișnuit cu latura lui mai întunecată.

Am deschis un sertar pe care-l aveam încuiat cu lacăt(cu acea cheie dormeam la gat noaptea), deși mai aveam un lănțișor cu simbolul infinitului găseam acea cheiță din argint confortabilă.Am scos cateva fotografii și am aprins o brichetă.

Chipul lui îmi zambea senin din poză, iar atunci am izbucnit în lacrimi și am sughițat scurt. 

-De ce trebuie să-mi faci tu mie asta? Waeeeeee??????mai că am strigat eu nepunticios.