Două lumi, o singură realitate

Încă un pas, în al vieții mele vals

Youngjae

Nu știu ce anume îmi displăcea mai mult. Partea în care mă milogisem pentru a primi un amărat,simplu, inofensiv de ajutor, ori momentul în care am fost ajutat de cei doi să ies din mall cu faaț curată.

Cert e că au avut dreptate. Toți păzeau bine intrările, erau îmșirați în punctele cheie, cum se așteptau probabil să fiu singur aveau să se prindă tarziu că am scăpat din capcana lor.

În plus, tipii ăștia nu atrăgeau prea mult atenția lumii,, totul decurgea lent, pe u curs lin și calm, iar liniștea lor, indiferența de pe chipuri, figurile degajate nu au atras nimănui vreo bănuială. Cum am încercat să mă comport drept unul de-al lor nu știu în ce măsură am făcut-o, dar trebuia să joc teatrul cel mai bun, doar era viața mea în joc. Nu mai aveam timp de scuze și alte ezitări.

Totuși nu m-am putut abține să nu remarc ușorul mers, grațios, hotărat și intimidant al tipului blond. Avea o privire dură, părea gata să sfarame oase doar pentru a obține cea mai bună notă dintr-o clasă, îmi dădea impresia unui tip călit, greu de înfrant, greu de speriat, greu de manipulat. Eram invidios, ce-i drept, cand îi observam acea siguranță, candva poate fusesem la fel și eu. Optimist, mereu săritor, un coleg bun, dar distant, acum nimic nu mai e la fel...

Eu nu mai sunt astfel și nu voi mai fi niciodată. Mi-am aruncat  privire furișă spre mana dreaptă încărcată de inele. Citeam numele celor care pieriseră din vina mea în palmă, vedeam oroare, îl observam pe tata prin mine cum îmi dă ordine pe care le execut ca un roboțel cuminte.

Chiar atat de diferit eram de Jb? Doar și el se simțea adesea folosit și lăsat deoparte. Oare știe el cu adevărat ce înseamnă să fii paria unei vieți, a unei societăți, a întregii tale existențe?Ca viața ta să fie dictată de un nebun? Habar nu avea. Și nu-i doresc vreodată idiotului să ajungă în situația mea, nu știe cum e tatăl meu, nici nu-i doresc asta.

Indignarea ușoară a blondului mă luă prin surprindere.Nu mă înghițea, probabil ghicise că eram făcuți din același aluat. Am încercat să par indiferent la dezgustul său vădit pe care-l afișa.

Am răsuflat ușurat cand m-am pomenit la cateva străzi distanță de acel mall al groazei.

-Bun, te-am scos din probleme, succes în continuare. mi-o reteză el scurt și vru să plece.

Din nou am făcut-o înciudat pe milogul. Sunt mult prea furios. Nu am nimic la mine, nu sunt înarmat,  o pradă ușoară în acest oraș. Aveam nevoie de un mijloc de transport sigur, trebuia să mă reîntorc în Seoul urgent.

-Vă mulțumesc pentru ajutor. am murmurat eu cam anxios, dar ar mai fi ceva. Mă puteți ajuta să ajung în Seoul, bănuiesc sigur că o cursă cu avionul e prea scumpă, nu mi-o permit acum, dar un bilet de tren poate...?

M-am fastacit enervat la culme, ceream bani?Eu, Youngjae? Cand tatăl meu...oh, sunt de tot rasul.

Am fost tentat să îl rog pe acel brunet ca să îmi împrumute telefonul pentru a-l suna. Totuși, eram prea mandru ca să-i cer lui vreun ban. Aveam să mă întorc pe cont propriu acasă. 

-Ori poate un mic financiar? o să văd dau banii înapoi vă asigur. Voi merge ș ie pe jos dacă trebuie...

-Ești nebun? mă întrebă scurt blondul. Nici în trei luni nu ai ajunge în capitală pe jos. Mă uimești cu istețimea ta, Younggy.

Să vezi ce îți dau eu...

Mi-am trecut mana prin păr nervos.

-Ăsta e un tic, ori ești...bolnav?mă întrebă brunetul cu o figură nevinovată.